Cadrul politicii monetare unice - instrumente de politică monetară ale BCE

Cap 1. Cadrul politicii monetare unice

“Noi, europenii, trebuie să ne considerăm călători îmbarcaţi pe una şi aceaşi corabie” – Comenius, Praefatio at Europeos, 1645

La data de 7 februrie 1992, se semnează Tratatul de la Maastricht, de către ţările europene participante la Sistemul Monetar European II, care cuprindea prevederi de politică monetară şi instituţionalizarea acesteia. Prin acest tratat, care a intrat în vigoare de la 1 noiembrie 1993 se introduce în nou concept, cel de Uniune Europeană (UE) care reuneşte:

ü Comunitatea Europeană

ü Cooperarea în materie de politică externă şi securitate

ü Cooperarea în domeniul politicii interne şi de justiţie

Hotărârile tratatului s-au materializat în Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), care cuprinde Banca Central Europeană (creată la 1 iunie 1998), cu sediul la Frankfurt, şi Băncile Centrale Naţionale ale statelor Uniunii Europene.

Întrucât, până în prezent, nu toate statele membre ale Sistemului European al Băncilor Centrale au trecut la stadiul al treilea al Uniunii Economice şi Monetare, ce a debutat la 1 ianuarie 1999, a fost nevoie să se creeze termenul de Eurosistem, pentru a descrie Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale ale ţărilor care au adoptat euro ca monedă unică .

Eurosistemul şi Sistemul European al Băncilor Centrale sunt conduse de organele de decizie ale Băncii Centrale Europene şi anume de Consiliul Guvernatorilor şi Consiliul Director (Fig. nr. 1). Fără să prejudicieze rolul acestora Consiliul General reprezintă un al treilea ordan de decizie al Băncii Centrale Europene care cuprinde reprezentanţi ai tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene şi care va exista atât timp cât anumite state membre ale Uniunii Europene nu vor adopta euro ca monedă comună.

Trebuie precizat că Sistemul European al Băncilor Centrale, cât şi Eurosistemul nu au personalitate juridică. În schimb, în conformitate cu dreptul public internaţional, Banca Centrală Europeană este o persoană juridică ce formează nucleul arhitecturii complexe a Eurosistemului. În plus fiecare dintre băncile centrale naţionale are personalitate juridică în conformitate cu legislaţia naţională din ţara sa. Cu toate acestea, băncile naţionale din zona euro formează parte din Eurosistem şi ca atare execută sarcinile care le sunt încredinţate de Banca Centrală Europeană. Aceste bănci centrale pot executa şi alte funcţii în afara cadrului Eurosistemului atâta timp cât ele nu interferează obiectivele şi misiunile acestuia. În acest sens, numeroase bănci centrale naţionale execută operaţiuni financiare pe cont propriu şi exercită supravegherea prudenţială asupra instituţiilor de credit naţionale.

Fig.nr.1 Sistemul European al Băncilor Centrale– Organe. Responsabilitaţi. Interrelaţii-

Bancile centrale nationale din tarile Uniunii Europene care nu participa la zona euro sunt membre cu statut special ale Sistemului European al Bancilor Centrale, respectiv sunt membre cu derogare, ceea ce implica faptul ca bancile centrale nationale din aceste state nu au anumite drepturi si obligatii in cadrul Sistemului European al Bancilor Centrale si isi pot conduce propriile lor politici monetare si nu iau parte la procesul de formulare a politicii monetare unice pentru zona euro si nici la implementarea acesteia.