Cadrul politicii monetare unice. Instrumente de politică monetară ale BCE. Analiza politicii monetare unice în perioada 1998-2009

Cap.1 Cadrul politicii monetare unice

1.1 Realizarea Uniunii Economice şi Monetare

Uniunea Economică şi Monetară (UEM) reprezintă o veche aspiraţie a Comunităţii, fiind “elementul cheie” pentru deplina realizare a Pieţei Unice. Doar prin introducerea monedei unice şi stabilirea unei UEM se putea perfecţiona această piaţă şi se puteau obţine toate avantajele pe care le presupunea această piaţă.

UEM era înţeleasă ca fiind complementul natural şi necesar al obiectivului Pieţei Unice fără frontiere interne care, pentru a putea fi cu adevărat eficace, reclama un salt instituţional calitativ, capabil să transforme Comunitatea Economică într-o Uniune Politică.

Conform diverselor studii, stabilirea unei UEM şi a unei monede unice urmau să ofere următoarele avantaje pentru Comunitate şi statele membre:

-Stimularea economiei comunitare pe ansamblul ei, astfel Comisia calculase o creştere suplimentară a PNB-ului comunitar de 0,7% de-a lungul următorilor zece ani.

-Reducerea ratelor medii a dobânzilor prin fuzionarea definitivă a pieţelor financiare naţionale şi prin consolidarea şi garantarea, la nivelul populaţiei, a ideii stabilităţii preţurilor.

-Suprimarea costurilor tranzacţiilor şi operaţiunilor de schimb între monede ceea ce- conform unui Raport publicat de către Comisie ar fi însemnat o economie de 15-20 de miliarde de ECUS/EURO pe an.

-Creşterea concurenţei şi transparenţei preţurilor întrucât toate preţurile urmau a fi exprimate în aceeaşi monedă pe întregul teritoriul “zonei euro”.

-ECU/EURO urma sa devină cea mai importantă monedă internaţională, concurând cu dolarul şi yenul, astfel Comunitatea, care deja era prima putere comercială a lumii cu 40% din schimburile comerciale internaţionale, putea avea rol de lider şi în domeniul monetar.

-Asigurarea agenţilor economici şi cetăţenii comunitari asupra ireversibilităţii şi credibilităţii procesului specific unei Uniuni Monetare.

În iunie 1988, Consiliul European a confirmat obiectivul realizării progresive a Uniunii Economice şi Monetare şi a însărcinat un comitet plasat sub conducerea lui Jacques Delors, preşedinte al Comisiei Europene, pentru a studia şi propune etapele concrete acestei uniuni. Comitetul cuprindea guvernatorii băncilor centrale naţionale ale CEE, precum Alexandre Lamfalussy, director general al Băncii de Reglementări Internaţionale, Niels Thygesen, profesor de economie la Copenhaga şi Miguel Boyer, preşedinte al Banco Exterior de Espagña. “Raportul Delors” prezentat de comitet propunea trei etape succesive pentru realizarea Uniunii Economice şi Monetare.

Prima etapă a Uniunii Economice şi Monetare - 1 iulie 1990-31 decembrie 1993

Bazându-se pe Raportul Delors, Consiliul European a decis, în iunie 1989, ca prima fază a UEM să înceapă la 1 iulie 1990- această dată marcând, în principiu suprimarea tuturor restricţiilor la mişcările de capital între statele membre.

Comitetul guvernatorilor de bănci centrale ale statelor membre ale Comunităţii Economice Europene, care juca un rol din ce în ce mai important în cooperarea monetară de la crearea sa în mai 1964, a primit noi responsabilităţi. Definite printr-o decizie a Consiliului de la 12 martie 1990, aceste misiuni constau în procedare la consultaţii asupra politicilor monetare ale statelor membre şi promovarea coordonării acestora în scopul realizării stabilităţii preţurilor. Ţinând cont de puţinul timp disponibil şi de complexitatea însărcinărilor, Comitetul guvernatorilor a realizat lucrări pregătitoare pentru a treia fază a UEM. Prima etapă a fost consacrată inventarierii dosarelor prioritare punerii în funcţiune a unui program de lucru înainte de sfârşitul anului 1993 şi definirii mandatelor subcomitetelor şi a grupurilor de lucru create.

Pentru a îndeplini a doua şi a treia fază, a fost necesară modificarea Tratatului Comunităţii Europene (Tratatul de la Roma) pentru a forma structura instituţională cerută. Astfel, a fost convocată o conferinţă interguvernamentală referitoare la UEM. Aceasta a avut loc în 1991, în acelaşi timp cu conferinţa interguvernamentală referitoare la uniunea politică. Negocierile au ajuns la Tratatul privind Uniunea Europeană, care a fost aprobat în decembrie 1991 şi semnat la Maastricht la 7 februarie 1992.

Totuşi, datorită încetinirii procesului de ratificare, Tratatul (care a modificat tratatul ce instituia Comunitatea economică europeană şi la care au fost anexate protocolul despre statutele SEBC şi ale Băncii Centrale Europene şi protocolul despre statutul Institutului monetar european) nu a intrat în vigoare decât la 1 noiembrie 1993.