Caracteristici ale Crizei Bancare din Țarile Nordie din Anii 90

I.Începuturile crizei bancare din anii ‘90 în țările nordice

În anii 1990 economia mondială a fost lovită de o serie de crize neobişnuit de adânce, prima avand loc în 1991-1992, în Finlanda şi Suedia. Criza bancară din aceste două ţări nordice are multe în comun cu acele crize care au avut loc mai târziu în Mexic, Asia de Sud-Est, Rusia, Brazilia şi Turcia. Declinul activităţii economice de la începutul anilor 1990 în Finlanda şi Suedia a fost considerat ca fiind excepţional de grav, asociat cu efecte profunde şi de durată asupra economiei.

Începutul anilor 1990 a fost tulbur. Cortina de fier a coborât, imperiul sovietic a implodat şi Războiul din Golf a izbucnit. Industrială mondială a intrat într-o recesiune, provocată de creşterea preţurilor petrolului şi de creşterea ratelor reale ale dobânzilor în Europa, datorită re-unificării Germaniei. Bundesbank a răspuns la politica fiscală expansionistă din Germania, prin creşterea ratei dobânzii. În toamna anului 1992 şi vara anului 1993, recesiunea a culminat în Europa.

Economia finlandeză a crescut pe parcursul anilor 1980, după recuperarea din criza OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol) din anii 1970 şi începutul anilor 1980. Cu toate acestea, semnele unei economii supraîncălzite au început să apară în a doua parte a anilor 1980, când creşterea veniturilor reale s-a accelerat, preţurile activelor au crescut rapid, iar rata inflaţiei a început să crească. Boom-ul economic a fost alimentat și de dereglementarea pieţelor financiare. Creditul bancar a crescut brusc, Finlanda înregistrând intrări masive de capital. În ceea ce priveşte comerţul, acesta a crescut datorită scăderii preţurilor la energie şi creşterii preţurilor în sectorul forestier, una dintre cele mai importante industrii de export finlandeze. Politicile fiscale au fost de asemenea expansioniste.

Boom-ul economic s-a încheiat în Finlanda în 1990. Trecerea la politici mai stricte pentru a apăra cursul de schimb, împreună cu creşterea ratelor dobanzilor internaţionale, a condus la o creştere accentuată a ratei reale a dobânzii. Preţurile activelor au scăzut, instalandu-se o perioadă de deflaţie, ceea ce a contribuit la izbucnirea crizei financiare și bancare. Exporturile s-au redus şi mai mult ca urmare a prăbuşirii comerţului datorat imploziei Uniunii Sovietice în 1991. În noiembrie 1991, guvernul a aplicat o devalorizare a monedei, iar in septembrie 1992 Banca Finlandei a trebuit să practice un curs de schimb flotant al mărcii.

Depreciere a monedei finlandeze a început să se redreseze în 1993. Recuperarea s-a datorat exportului, în timp ce sectorul intern a rămas în declin pentru mai mulți ani . În restul anilor 1990, economia a crescut rapid şi au apărut noi industrii. Structura economiei s-a schimbat fundamental: silvicultura şi industriile de inginerie vechi au devenit mai puţin importante, în timp ce sectoarele high-tech, cum ar fi industria de telefonie mobilă a dominat procesul de recuperare .

Economia finlandeză a început să scadă în 1990 iar venitul real nu a reveni la tendinţa de dinaintea crizei până în 1994, înregistrând o pierdere cumulată a venitului real de 26.4 puncte procentuale. Producţia industrială a fost oarecum mai puţin afectată de criză decât restul economiei, cu o pierdere de 21.4 puncte procentuale în perioada 1990-1992. Ocuparea forţei de muncă a scăzut cu aceeaşi proporţie, dar pe o perioadă mai lungă. Între 1990 şi 1994, pierderea cumulată de ocupare a forţei de muncă a fost de 24.0 puncte procentuale .

Economia suedeză a urmat aproximativ aceeași cale ca și cea finlandeză. În Suedia, piaţa de credit a fost dereglementată în 1985, ducând la o creştere rapidă a cererii şi a ofertei de credit. Rate ridicate ale inflaţiei şi aşteptările inflaţioniste, combinate cu proiectarea sistemului de impozitare, au dat naştere la rate foarte scăzute ale dobânzii reale, de multe ori negative. Rezultatul a fost o "seră financiară", cu o creştere brucă a preţurilor activelor.

În 1990, a fost introdusă o nouă reformă fiscală, combinata cu rate mai mari ale dobanzii internaţionale şi a inflaţiei, care a condus la o creştere bruscă a ratei reale a dobânzii. Sectorul financiar a fost pus sub stres iar Suedia a fost în curând afectată concomitent de o criză bancară şi o criză valutară. Declinul a condus la o creştere accentuată a şomajului. Cheltuielile au stagnat în timp ce Guvernul a majorat veniturile din impozite, ceea ce a condus la deficite bugetare uriaşe.

Economia suedeză a fost grav afectată de criza din anii 1990. Acesta a fost una dintre cele mai severe decline din secolul XX. Cu toate acestea, Suedia a fost mai puţin afectată decât Finlanda de efectele reale ale crizei. Între 1990 şi 1993, scăderea veniturilor reale a fost de 13.0 puncte procentuale şi a producţiei industriale de 17.0 puncte procentuale. Ocuparea forţei de muncă a continuat să scadă timp de un an. Între 1990 şi 1994, pierderile de locuri de muncă au totalizat 16.6 puncte procentuale.