Cardul bancar

ISTORIC

Aparitia primului card a avut loc in anul 1946, in New York, cand o banca specializata in credit de consum a lansat pe piata un nou produs ce consta intr-un bon valoric (scrip), pe baza caruia clientii puteau cumpara de la comerciantii ce au acceptat noul sistem de decontare, comerciantii depuneau bonurile valorice la banca emitenta si incasau contravaloarea bunurilor vandute, banca transferand banii din conturile clientilor in cele ale comerciantilor. Tot in America, in 1950 apare cardul de plastic pentru consum si calatorii, card care se extinde prin Bank of America, prin intermediul produsului BANK AMERICARD, devenit ulterior VISA International.

Europa, lanseaza primul card in 1967, in Franta prin CARTE BLEU, card care necesita semnatura clientului pe factura, factura ce se remitea la banca pentru incasare.

Cardurile s-au raspandit foarte repede, cele mai solicitate fiind VISA, MASTERCARD, EUROPAY.

In Romania primele carduri VISA au fost lansate in anul 1995 prin sistemul bancar, dar principiile privind emiterea si utilizarea instrumentelor de plata electronice pe teritoriul tarii noastre au fost stabilite de BNR prin Regulamentul nr 4/2002 abrogat de Regulamentul nr 6 din 11/10/2006 privind emiterea si utilizarea instrumentelor de plata electronicca si relatiile dintre participantii la tranzactiile cu aceste instrumente.

Potrivit art. 2 pct.1 din acest regulament ’’Cardul emis de o institutie de credit este un instrument de plata electronica, respectiv un suport de informatie standardizat, securizat si individualizat, care permite detinatorului sau sa foloseasca disponibilitatile banesti proprii dintr-un cont deschis pe numele sau la emitentul cardului si/sau sa utilizeze o linie de credit, in limita unui plafon stabilit in prealabil, deschisa de emitent in favoarea detinatorului cardului, in vederea efectuarii uneia sau mai multora dintre urmatoarele operatiuni:

a) retragerea sau depunerea de numerar de la terminale precum distribuitoarele de numerar si/sau ATM, de la ghiseele emitentului/institutiei acceptante sau de la sediul unei institutii, obligata prin contract sa accepte instrumentul de plata electronica, respectiv incarcarea si descarcarea unitatilor valorice in cazul monedei electronice;

b) plata bunurilor achizitionate si/sau serviciilor prestate de comerciantii acceptanti si/sau emitenti (de exemplu, plata serviciilor prestate de companii in domeniul telefoniei mobile, fixe, transmisii de date, servicii de televiziune si internet sau de catre alti furnizori de utilitati), precum si plata obligatiilor catre autoritatile administratiei publice, reprezentand impozite, taxe, amenzi, penalitati etc., prin intermediul imprinterelor, terminalelor POS, ATM sau prin alte medii electronice;

c) transferurile de fonduri’’.

Astfel, cardul este instrumental de plata care mijloceste transferal de moneda de la debitor la creditor, bazat pe un anumit tip de tehnologie. De asemenea, este acel instrument de plata care permite efectuarea unui numar nelimitat de tranzactii spre deosebire de instrumentele de plata suport hartie care erau legate de o singura tranzactie, iar transmiterea informatiei – bani este electronica sin u prin posta.