Ce este o dobândă și cum se stabilește nivelul ratei dobânzii la o bancă centrală și la nivelul băncilor comerciale

Dobânda este acea sumă de bani pe care debitorul o plătește creditorului, ca preț pentru folosirea disponibilităților bănești, până la data scadenței. Creditorul poate fi o instituție bancară în cazul creditului, sau o persoană fizică sau juridică în cazul depozitelor. De regulă, rata dobânzii pe care debitorul trebuie să o plătească se stabilește de comun acord a celor două părți și apare în contract, aceasta numindu-se dobândă convențională remuneratorie. În cazul în care nu se respectă rambursarea împrumutului la termenul stabilit, se aplică o dobândă penalizatoare, de regulă fiind mai mare. Dacă în contractul de împrumut nu s-a fixat o rată a dobânzii, se aplică dobânda legală precizată de lege. Această dobândă este egală cu nivelul dobânzii de politică monetară a BNR. Rata dobânzii este exprimată procentual pe o perioadă de timp de un an.

În cazul depozitelor la bancă dobânda poate fi simplă sau compusă iar în cazul creditelor acordate de bănci putem întalni dobândă fixă sau dobândă variabilă. În cazul dobândei fixe rata dobânzii lunară va rămâne aceeași pe toată perioada de rambursare a împrumutului. Dacă rata dobânzii este variabilă, aceasta se va modifica pe perioada de rambursare la intervale regulate.

Nivelul dobânzii băncilor comerciale se determină pe baza ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Această rată a dobânzii reprezintă o medie aritmetică. Banca centrală stabilește și nivelul ratei de refinanțare care are un nivel fix.

Ratele dobânzilor de referintă ale pieței monetare interbancare ROBID-ROBOR sunt calculate în fiecare zi și rezultă din media tranzacțiilor efective dintre bănci. ROBID este acel preț la care banca cumpără lichiditate în monedă națională iar ROBOR este prețul la care banca oferă lichiditate în monedă națională. Prețurile pentru ROBID-ROBOR sunt afișate în fiecare zi la ora 11 și timp de 15 minute acestea nu pot fi schimbate. Există o limită superioară pentru ROBOR stabilită de BNR. În acest fel fiecare bancă își arată pentru fiecare scadență prețurile de cumpărare și vânzare de lichiditate, urmărindu-se realitatea asupra pieței interbancare.

O creștere a ratelor dobânzii înseamnă că lichiditatea se scumpește din motive multiple, pe termen scurt, însă pe termen lung lichiditatea din piață este influențată doar de banca centrală.

Dacă o bancă pune un preț ROBOR ridicat atunci nu vrea sa ofere lichiditate, iar dacă pune un preț ROBID mare asta înseamnă că vrea să atragă lichiditate. În mod invers, dacă o bancă pune un preț ROBID mai mic nu vrea să atragă lichiditate iar dacă vrea să ofere lichiditate va pune un preț ROBOR scăzut.

Rata dobânzii este un fenomen de piață , se stabilește pe baza cererii și ofertei de lichiditate.

Piața interbancară funcționând pe baza cererii și ofertei, atunci când lichiditatea este abundentă, prețul va scădea iar când aceasta este rară prețul ei va crește. În același timp, dacă lichiditatea este excesivă dobânzile vor scădea, ceea ce va provoca o depreciere a cursului valutar. În schimb, dacă lichiditatea de pe piață nu este suficientă, ratele dobânzii vor crește provocând și o apreciere a monedei naționale.

Pe lângă această rată, mai există si o rată naturală a dobânzii care este determinată de economisirile și investițiile ex ante. Factorii reali sunt cei care influențează această rată care arată echilibrul de pe piața bunurilor. Dacă se țintește echilibrul în economia reală, atunci politica monetară trebuie să pună rata dobânzii la nivelul ratei naturale, în acest caz fiind inflația stabilă.

Inflația depinde de băncile centrale, care au facut ce a depins de ele pentru a crea bani: inițial au redus ratele dobânzii la 0, apoi au efectuat relaxări cantitative, pentru a ajunge in prezent la practica dobânzilor negative asupra rezervelor excedentare.

Sarcina principală a băncii centrale este aceea de a menține stabilitatea prețurilor. O bancă centrală trebuie să aibă în vedere mecanismul de transmisie a politicii monetare, prin controlarea agregatelor monetare și prin rata de politică monetară. Pentru a afla performanța și credibilitatea unei bănci centrale trebuie analizate nu doar stabilitatea prețurilor ci și stabilitatea financiară. Aceasta se rezumă într-o reglementare și supraveghere a sectorului bancar si dezvoltarea instrumentelor macroprudențiale. În judecata băncilor centrale este implicată și conduita băncilor comerciale.