Consiliul Monetar

De mai multi ani economisti si decidenti de politica economica discuta cu privire la beneficiile si costurile pe care le-ar aduce un consiliu monetar. Inainte de a intra in aceasta discutie trebuie sa spunem ca ea se plaseaza intr-o dezbatere mai larga privind regimul cursului de schimb. Deja pare sa existe un consens ca regimul cursului de schimb fix ajustabil (adjustable peg) este funciarmente instabil. Treptat, tarile au renuntat la acest regim al cursului de schimb. In anii 80, regimul cursului fix ajustabil, exista in aproape jumatate din tarile lumii, dar astazi mai este practicat doar de o treime din numarul acestora. Dezbaterea de fond are ca scop sa desluseasca ce ar trebui pus in locul regimului cursului fix ajustabil. Sau cu alte cuvinte, sa identifice catre ce structura a regimurilor cursului de schimb va duce aceasta tendinta. Unii analisti aduc argumente ca ponderea solutiei flotarii dirijate va creste. Exista insa si optiuni pentru extreme. In timp ce unii analisti sustin regimul flotarii libere, altii opteaza pentru mecanisme mai rigide de fixare a cursului de schimb, de tipul consiliului monetar.

Audienta acestei idei de politica economica a crescut in ultimii ani, inclusiv in Romania, stimulata de persistenta unor politici economice instabile, ineficace (in sensul legaturii dintre masurile elaborate si raspunsul ariilor adresate) si, nu in ultimul rand, cu o credibilitate in rapida scadere. In Romania, aceste trasaturi ale politicilor economice au creat mediul propice pentru ca ideea adoptarii unui consiliu monetar sa aiba o anumita sustinere nu atat pe baza cantaririi temeinice a avantajelor si beneficiilor acestei idei de politica, cat mai ales ca raspuns la disperarea care poate sa apara intr-o economie post comunista, in care politicile incoerente nu au reusit sa stabilizeze economia.

Efectul de imitatie a avut, de asemenea, partea lui de contributie la cresterea audientei ideii consiliului monetar. Pe scara istorica, adoptarea consiliilor monetare in Hong Kong (1983), Argentina (1991), Estonia (1992), Lituania (1994), si Bulgaria (1997) a inspirat cu siguranta pe unii economisti si decidenti de politica economica, care au asociat unele evolutii pozitive din economiile mentionate cu adoptarea consiliului monetar. Acelasi efect l-au avut si orientarile recente ale unor tari asiatice lovite de criza financiara in 1997 si 1998, care au cochetat cu ideea adoptarii consiliului monetar ca solutie la noile probleme aparute (Indonezia, Tailanda, si Malaezia). Experienta de succes in primii ani dupa adoptarea consiliului monetar in Argentina a inspirat discutiile despre posibila adoptare a sistemului si in tari latino-americane care au trecut cel putin o data in ultimul deceniu prin criza financiara: Brazilia si Mexic.

Spre deosebire de o banca centrala, care poate tipari bani oricand doreste, consiliul monetar emite moneda nationala numai in schimbul activelor de rezerva. Aceasta este principala diferenta dintre o banca centrala si regimul consiliului monetar si ea rezulta din regula a doua.

Experiente mondiale

Experienta mondiala pe care putem sa o prezentam in acest studiu are doua componente: una referitoare la principalele reguli care definesc consiliul monetar, si una care extrage o imagine privind performantele tarilor in care regulile (aranjamentele) privind consiliul monetar functioneaza. Prezentarea ultimei componente are mai mult un scop informativ si nu este furnizata pentru a sugera ca performantele bune aratate de unele tari se datoreaza adoptarii consiliului monetar.

Principalele caracteristici ale consiliilor monetare in functiune

Inca de la aparitia primului consiliu monetar in 1849, rigoarea reglementarilor a fost schimbatoare in timp, dar mai ales intre tari. Aproape toate studiile care au analizat caracteristicile consiliilor monetare au aratat ca au existat diferente atat in privinta rigorii cerintei privind acoperirea cu rezerve cat si in ceea ce priveste regula conversiei monedei interne in moneda de rezerva in mod liber la o rata fixa. Aceasta inseamna ca au existat si exista putine consilii monetare care sunt complet ortodoxe din punctul de vedere al reglementarilor. Uneori se intampla sa fie mai ortodoxe in practica decat de jure.

Unele aranjamente ale consiliilor monetare definesc asa numitele sisteme monetare de tipul consiliului monetar, in care bancile centrale si-au pastrat unele dintre vechile mecanisme.

Este in special cazul Argentinei, Bosniei, Bulgariei, Estoniei si al Lituaniei. Desi sunt constranse prin lege sa pastreze rezerve si o rata de schimb fixa, aceste tari au pastrat unele dintre puterile bancii centrale. Acelasi lucru se intampla si cu sistemul din Hong Kong, in care desi nu exista obligatia acoperirii in intregime a bazei monetare cu active nete externe de rezerva, sau a pastrarii unei rate fixe de schimb a monedei, acestea se realizeaza in mod cutumatic. Subliniem ca exemplul cel mai des folosit pentru a sublinia virtutile consiliului monetar este Hong Kong-ul, care are reguli de interventie pe piata monetara asemanatoare regulilor unei banci centrale. Regulile mai apropiate de sistemul bancii centrale in Hong Kong sprijina filosofia noastra ca esentiale pentru performanta sunt politicile macroeconomice si structurale coerente. Acelasi lucru sugereaza si experienta Argentinei. In aceasta tara, exista cerinta ca minimum 66% din baza monetara sa fie acoperita cu rezerve. O treime din activele bancii centrale pot fi acoperite cu bonuri de tezaur denominate in valuta. Totusi, de cate ori rezervele au coborat de la 90-100% din baza monetara, atacurile speculative nu au intarziat sa apara. Simpla existenta a pragului minim al rezervelor a creat anticipatia ca reducerea rezervelor catre acest prag este primul pas dintr-un sir de evenimente care ar intoarce Argentina la sistemul bancii centrale, care a avut proasta reputatie datorita politicilor incoerente.

Astazi, evolutiile economice determina Argentina sa evalueze posibilitatea inlocuirii peso-ului cu dolarul american in speranta ca asa va introduce mai multa ordine in politica monetara si fiscala. Concluzia pe care vrem sa o subliniem pornind de la anticipatiile care au fost sesizate in Argentina ori de cate ori rezervele straine au tins catre pragul minim, este aceea conform careia scaderile in rezerve duc atat la cresterea ratelor dobanzii cat si la cresterea probabilitatii unui atac speculativ. Pe de alta parte, daca rezervele sunt la limita prevazuta de regula de acoperire, atunci nu exista posibilitatea interventiilor pe piata monetara pentru ocolirea miscarilor abrupte in lichiditate si in nivelul dobanzilor.