Corporația Financiară Internațională

Cap.1. Despre Corporaţia Finaciară Internaţională

Cap.1.1 Istoricul C.F.I.

C.F.I. este membră a Grupului Băncii Mondiale, compusă din Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (I.B.R.D.), Corporaţia Financiară Internaţională (I.F.C.), Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (I.D.A), Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor (M.I.G.A.) şi Centrul Internaţional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investiţiilor (I.C.S.I.D.).

Chiar dacă Banca Mondială îşi canalizează eforturile în direcţia susţinerii şi stimulării sectorului privat, un rol important în această direcţie revine, însă, Corporaţiei Financiare Internaţionale.

1.1.1 Statutul C.F.I.

Crearea C.F.I. în anul 1956 a fost primul pas facut de comunităţile internaţionale pentru a încuraja investiţiile din sectorul privat în ţările în curs de dezvoltare.

Statutul C.F.I. a intrat în vigoare la 20 iulie 1956, când condiţia ca un număr de minim 30 de ţări să subscrie minim 75 milioane de USD la capitalul C.F.I. a fost îndeplinită. Capitalul iniţial aprobat a fost de 100 milioane de USD.

Primele 31 de state membre la data de 20 iulie au fost: Islanda, Canada, Ecuador, Statele Unite ale Americii, Egipt, Australia, Mexic, Costa Rica, Etiopia, Peru, Republica Dominicană, Marea Britanie, Panama, Ceylon, Haiti, Guatemala, Nicaragua, Bolivia, Honduras, India, El Salvador, Pakistan, Iordania, Suedia, Norvegia, Japonia, Danemarca, Finlanda, Columbia, Germania şi Franţa. La acea dată capitalul subscris era în valoare de 78,36 milioane de USD.

În Statut s-au consacrat trei principii de bază, fondatorii insistând ca C.F.I. să:

• să adopte principiul afacerilor, asumându-şi toate riscurile comerciale ale investiţiilor făcute, fără a accepta garanţii guvernamentale, iar profitul să fie obţinut în urma operaţiilor realizate;

• să fie un broker onest, folosindu-se de abilitaţile sale unice de a fi o corporaţie deţinută de către guverne pentru „a aduce la un loc oportunităţile de investiţii, interne şi de capital privat, şi un management cu experienţă”;

• să joace un rol de catalizator, investind doar în proiecte pentru care "suficient capital privat nu este disponibil în condiţii rezonabile."

1.1.2. Lansarea C.F.I.

La data de 24 iulie 1956 Robert L. Garner a fost numit Preşedintele C.F.I. de către Consiliul Director. Dumnealui se distinge prin faptul că a fost singurul Preşedinte care a deţinut această funcţie fără a fi în acelasi timp şi Preşedinte al Băncii Mondiale. Toţi succesorii acestuia au primit titlul de „Vicepreşedinte Executiv”, iar Preşedintele Băncii Mondiale fiind deasemenea şi Presedintele C.F.I.

Garner a deschis conferinţa de presă inaugurală în ziua următoare spunând că C.F.I. este prima organizaţie inter-guvernamentală, care a avut ca obiectiv principal promovarea iniţiativei private. El credea în iniţiativa privată ca fiind cea mai eficientă şi dinamică forţă pentru dezvoltarea economică.

C.F.I. ar aduce beneficii nu doar pentru statele subdezvoltate ci şi pentru statele industriale. Exista un interes crescut pentru investiţii şi expansiune din partea companiilor stabilite în ţările dezvoltate. Întreprinderea privată a fost singura armă pe care comunismul nu o deţinea iar lumea liberă da. Acesta a fost unul din motivele pentru care, după câţiva ani de pregătiri, a fost întâmpinată pozitiv această nouă organizaţie.