Creditarea Firmelor

1. Fundamentele creditării firmelor

Sistemul financiar are ca funcţie esenţială asigurarea nevoilor de finanţare ale sectorului privat al economiei, care reprezintă consumatorul cel mai important de produse şi servicii bancare. Totodată, corporaţiile (firmele) constiruie sursa titlurilor de valoare care domină pieţele de capital, deţinând şi o proporţie semnificativă din cifra de afaceri a pieţei monetare.

Prin urmare, operaţiunile de finanţare a firmelor au implicaţii cruciale asupra dezvoltării şi prosperităţii pieţelor şi instituţiilor financiare. Fluctuaţiile ciclice ale activitaţii sectorului corporatist generează excedente sau deficite ale lichidităţii, astfel încât acest sector devine fie furnizor, fie consumator de fonduri pentru economie, în timp ce sectorul populaţiei este, de regulă, furnizor de lichidităţi, iar sectorul public (guvernamental) este consumator de lichidităţi.

Bilanţul agregat al sectorului corporatist cuprinde activele financiare şi activele financiare nete, acestea din urmă reprezentând capitalul propriu al sectorului.

Activele financiare, care reprezintă bunuri ce generează venituri viitoare sub forma încasărilor monetare, cuprind: numerar şi conturi bancare; depozite bancare; instrumente de debit pe pieţe (titluri de valoare);drepturi asupra unor afaceri (credit comercial, titluri de valoare sau investiţii directe în străinătate).

Valoarea titlurilor de piaţă (comercializabile) depinde de forţele pieţei, variaţiile cursului valutar influenţând valoarea internă a activelor exprimate în valută.

Datoriile financiare, care reprezintă obligaţii fară terţi, de regulă generatoare de conturi, constau în: împrumuturi angajate de la sectorul public (precum cumpărarea de titluri comerciale de către Banca Centrală); împrumuturi bancare; împrumuturi de la alte instituţii financiare; credit comercial; emisiunea de titluri de valoare (a căror valoare totală restantă este influenţade de emisiunile noi şi de amortizarea celor exostente); investiţii străine directe şi alte investiţii.

Sectorul corporatist a întrgistrat în ultimii ani datorii financiare nete, în sensul că datoriile exced activele, însă poziţia specială a drepturilor de proprietate asupra firmelor trebuie să fie reconsiderată, ca urmare a faptului că într-un sistem de piaţă indivizii stăpânesc, în ultima instanţă, o mare parte a avuţiei naţionale, fie direct, fie indirect, prin împrumuturi de la instituţiile financiare.

Examinarea bilanţului relevă importanţa relativă a diferitelor active şi datorii ale firmei în momnte determinate.

Sursele fondurilor pot fi interne, adică proprii firmei, deduse din venitul net nedistribuit al acţionarilor, sau externe, îmrumuturi de la instituţii financiare sau de pe piaţa financiară.

Utilizarea fondurilor vizeauă achiziţionarea de active fixe, finanţarea vreşterii valorii stocurilor de materiale şi produse finite, cumpărarea de active financiare.

Firmele utilizează trei surse principale de fonduri:

- Fluxurile interne de lichidităţi, care sunt prin natura lor pe termen lung şi constau din cotele de cheltuieli de capital (armonizare) şi profilul nerepartizat;

- Fondurile externe pe termen lung;

- Fondurile externe pe termen scurt.

O componentă esenţială a fondurilor externe ale firmei o reperezintă creditele bancare.

2. Caracterizarea creditării firmelor

Creditarea firmelor reprezintă o parte, cea mai mare însă, din pachetul de produse şi servicii pe care băncile le oferă firmelor, prrecum servicii de planificare şi management ai lichidităţii, servicii de consultanţă şi de analiză, servicii de evidenţă şi de contabilitate. De aceea, băncile iau în considerare nu numai dobânzile şi taxele aferente serviciilor de credit, ci şi veniturile din celelalte servicii furnizate pentru a estima şi evalua profitabilitatea activităţii bancare aferentă relaţiei cu o firmă. Dacă băncile comerciale continuă să fie instituţiile financiare dominante în furnizarea împrumuturilor comerciale, ele se confruntă cu concurenţa altor instituţii financiare, precum cele nonbancare, băncile de investiţii sau companiile de finanţare a vânzărilor. Cu cât mai mulţi competitori intră pe piaţa creditelor comerciale destinate firmelor, cu atât marjele de profit vor fi mai limitate, băncile fiind nevoite să ofere firmelor servicii cu eficienţă ridicată, pentru a rămâne profitabile.

Desfăşurarea ciclului de activitate al firmei necesită activa fixe, finanţate prin împrumuturi pe termen lung, active curente permanente, care variază concomitent şi în acelaşi sens cu vânzările, însă înregistrează şi fluctuaţii în producţie şi în vânzări, care reclamă nevoi suplimentare, temporare de fonduri, ambele finanţate prin împrumuturi pe termen scurt, această distincţie fiind importantă pentru stabilirea nevoilor de fonduri ale clientului şi pentru planificarea portofoliului pe perioade mai lungi de 1 an.

Varietatea de credite utilizate în finanţarea firmelor este determinată de scopurile şi nevoile clienţilor, creditele putând fi delimitate în funcţie de maturitate şi de securizare, asigurare.

Conform creteriului maturităţii, sunt credite pe trmen scurt, destinate finanţării nevoilor de capital de exploatare, realizării procesului de producţie, şi credite pe termen lung şi mediu, la termen, destinate finanţării nevoilor de echipamente, realizării de investiţii.

Circumscrise maturităţii, creditele pot fi delimitate în:

- credite în sumă fixă;

- linii de credit:reînnoibile, nereînnoibile.

Din punct de vedere al asigurării, securizării, împrumuturile pot fi:

- nesecurizate;

- securizate;

- bazate pe activ;

- leasingul: direct, indirect.