Creditarea persoanelor juridice MICRO IMM în practica Băncii Raiffeisen

CAP I. CREDITUL BANCAR-INTRODUCERE

Creditul a apărut iniţial în Orientul Mijlociu, unde constituia monopolul marilor proprietari funciari şi al preoţilor şi devine unul din mecanismele fundamentale ale vieţii economice începând din anii 1850-1860, odată cu declanşarea revoluţiei industriale în EUROpa de Vest, făcând posibilă anticiparea cumpărărilor, exercitând astfel un efect multiplicator asupra activităţii economice.

Literatura de specialitate oferă diverse definiţii ale conceptului de credit bancar. Economiştii francezi referindu-se la creditul bancar specific întreprinderilor mici şi mijlocii îl definesc ca fiind „suma de bani pe care o obţine o întreprindere de la o bancă atunci când activul circulant din bilanţ nu este finanţat integral prin încasările de la furnizori şi de la diverşi creditori şi când această insuficienţă nu este acoperită de fondul de rulment”.

O definiţie mai cuprinzătoare a creditului este dată în documentele Băncii CentraleEUROpene: ” relaţia bănească între o persoană fizică sau juridică numită creditor, care acordă unei alte persoane numită debitor, un împrumut în bani sau care vinde mărfuri/servicii pe datorie, în general cu o dobândă stabilită în funcţie de riscul pe care şi-l asumă creditorul sau de reputaţia debitorului”.

În România, definiţia oficială a creditului este redată în Legea nr. 58/1998republicată – Legea bancară, astfel: ’’Creditul reprezintă orice angajament de plată a uneisume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă, sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care incorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani.’’

Prin creditul bancar este introdus in circulatie un volum mare suplimentar de bani, care reprezinta realmente principalul volum de mijloace de plata in circuitele economico-financiare. Majoritatea creditelor bancare in economia de piaţa sunt acordate pe baza de documente bancare: instrumente de plata si de credit (cambia sau trata, biletul la ordin, etc) chitante sau alte documente similare, in cazul creditelor de valori mai mari se încheie “contracte de credit”, insotite de o analiza prealabila a situatiei economico-financiare a solicitatorului de credit (uneori, chiar un studiu de fezabilitate), iar banca cere garantii speciale.

Creditul, ca si moneda este o categorie economico-financiara creata pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb

Printre primele operatiuni, cu caracter economic înfaptuite de indivizi care au trecut de la viata izolata, individuala, la o forma de viata sociala a fost schimbul în natura si ca o consecinta imediata a lui a aparut creditul care este tot un schimb, cu singura particularitate ca în momentele schimbului se intercaleaza factorul timp.

În orice tranzactie de schimb, în mod obisnuit, fiecare din parti ofera celeilalte un echivalent. Atunci când una din parti convine sa primeasca echivalentul la care are dreptul la o data viitoare, se spune ca este vorba de un schimb pe credit

Indiferent de modul în care s-a nascut si a evoluat activitatea economica a omenirii, creditul a aparut înaintea oricarui sistem si instrument de schimb.

Etimologic, creditul îsi are originea în cuvântul latin creditum - credere, care înseamna a crede, a se încrede sau a avea încredere. Aceasta origine a notiunii de credit scoate în evidenta un element psihologic absolut necesar existenta unei operatiuni de împrumut încredere.

Creditul, fiind o categorie de natura economico-financiara a format obiectul unor ample cercetari în literatura de specialitate. Analizând unele definitii cu privire la credit, vom constata o diversitate de opinii, diferenta dintre ele fiind determinata de punctul de vedere din care este privit creditul.

Astfel, prof. W. Sombrat, ofera o definitie sintetica, dar expresiva, când spune:creditul este puterea de cumparare, fara a detine numerar. Într-o maniera asemanatoare, prof. C. Gide defineste creditul ca fiind schimbul unei bogatii prezente, contra unei bogatii viitoare. Prof. F. Leitner defineste creditul ca un act economic care face sa nasca în favoarea unui individ un drept de a dispune în mod permanent de bunurile sau serviciile puse la dispozitia lui, de un alt individ, în cadrul termenului pentru care a fost acordat. La rândul sau prof. V. Slavescu arata ca este vorba de o operatiune de credit sau ne gasim în fata unui fapt economic, numit credit, ori de câte ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuata într-un moment dat, din partea unui subiect economic, cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primita, plus o suma de bani care se chema interes sau dobânda. Adept al definitiilor succinte, prof. A. Page defineste creditul ca fiind schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare.

CREDITELE PENTRU IMM-URI

Creditele utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii se pot clasifica după mai multe

criterii, dintre care esenţiale sunt următoarele:

1. din punct de vedere al obiectului, creditele sunt:

- de producţie;

- de consum.

2. din punct de vedere al termenului de rambursare, creditele sunt:

- pe termen scurt, cu durata de sub 1 an;

- pe termen mediu, cu durata cuprinsă între 1 şi 5 ani;

- pe termen lung, cu durata de peste 5 ani.

3. din punct de vedere al garanţiilor, creditele sunt :

- credite personale, garantate fără a se utiliza garanţii imobiliare ci doar

- documente prin care debitorul dovedeşte mărimea şi ritmicitatea

- încasărilor (balanţe, bilanţuri, planuri de afaceri);

- credite reale, garantate cu active fixe.

4. din punct de vedere al domeniului de activitate al firmei care solicită credit,

băncile concep produse de creditare bancară relativ personalizate pentru IMM

din diverse domenii:

- construcţii;

- activităţi meşteşugăreşti;

- producţie alimentară;

- profesii liberale (avocaţi, medici, artişti, experţi şi consultanţi în diverse

- domenii);

- comerţ en gross şi en detail;

- prestări servicii;

- prelucrarea lemnului;

- producţia agricolă vegetală şi zootehnia, etc.

Cap II.ETAPE GENERALE ALE CREDITARII

Studiul cererilor de credit

Fara indoiala, examinarea unei solicitari de credit si evaluarea eficientei realizarii afacerii pentru care clientul cere un credit, implica o mare responsabilitate din partea bancii comerciale atat din cauza riscurilor, a realitaţii garanţiilor oferite de client, cat si a “situatiei delicate” a relatiilor banca-client in cazul respingerii cererii.

Hotararea managerului bancii trebuie sa fie bine motivata fie în situatia aprobarii creditului, fie in respingerea acestuia; managerul trebuie sa procedeze cu prudenta si elasticitate, dar si cu fermitate pentru a nu prejudicia interesele bancii, atat in ceea ce priveste garantarea rambursarii creditului si a achitarii dobanzilor la scadenta, cat si mentinerea clientelei sau atragerea de clienti noi. Bineinteles ca toata aceasta operatiune trebuie sa se desfasoare sub pecetea secretului bancar, confidentialitatii(mai ales in decizia neacordarii creditului), pentru ca orice indiscretie devenita publica ar afecta nu numai interesele bancii, ci in special afacerile firmei solicitatoare pe piata respectiva, si nu numai. In cadrul studiului cererii de credit in contextul economiei de piata, inclusiv la noi in tara, sunt necesare o serie de etape preliminare, care sunt redate in continuare.