Credite Bancare pentru Persoane Fizice

INTRODUCERE

Economia de piata presupune existenta unui sistem bancar care sa asigure mobilizarea tuturor disponibilitatilor monetare ale economiei si orientarea lor temporara în desfasurarea de activitati economice eficiente.

Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare are o importanta majora, aici intervenind functia bancii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.

În angajarea resurselor lor, bancile se confrunta cu o serie de riscuri si anume:

- Riscul de nerambursare;

- Riscul lipsei de lichiditate;

- Riscul variatiei ratei dobânzii pe piata;

- Riscul de capital;

- Riscul repatrierii capitalului în conditiile creditarii externe ( riscul valutar si riscul de tara ).

Acordând credite banca îsi asuma mai multe riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evolutia economica generala, fie de structura generala a bancii.

Evidentiem faptul ca performanta bancara are doua dimensiuni: rentabilitate si risc, iar managementul bancar urmareste maximizarea performantelor bancare prin armonizarea urmatoarelor obiective:

- Maximizarea rentabilitatii bancii

- Minimizarea expunerii la risc

- Încadrarea în normele de calitate si comportament prudential

Oferta de credite este determinata, primordial, de nivelul economisirii, influentat de nivelul veniturilor si preferintele de consum ale subiectilor economici.

Cererea de credite este conditionata de trei mari factori si anume:

1. Statul;

2. Întreprinderile;

3. Populatia.

Acesti facori sunt influentati de evolutia acivitatii economice si de tendintele de dezvoltare a investitiilor.

CAPITOLUL I

CREDITUL: NOTIUNI GENERALE SI CLASIFICARI

1.1. Conceptul si necesitatea creditului

Creditul a aparut pe baza dezvoltarii productiei de marfuri, în evolutia acesteia, într-un anumit moment, relatiile de credit depasind sfera productiei si circulatiei marfurilor, schimbul capatând forma unor relatii monetare.

Aparitia creditului a depins de un anumit stadiu de dezvoltare a schimbului, când vânzatorul preda valori de întrebuintare în schimbul unei promisiuni ca va primi cândva o valoare. Acest fapt constituie o vânzare pe credit. Sub aspect economic creditul consta, deci, în cedarea unor valori de întrebuintare prezente în schimbul unor valori de primit în viitor.

Termenul de credit vine din limba latina, de la creditum, participiul trecut al verbului credere, semnificând încrederea celui care da unei persoane anumite bunuri, lucrari sau servicii, ca va primi în schimb valori corespunzatoare. În limba româna cuvântul credit a patruns în secolul XVIII, preluat din limba franceza prin cuvântul „ credit ”.

Analiza aparitiei cuvântului evidentiaza faptul ca, pe masura institutionalizarii functiei monetare ca mijloc de plata, a avut loc decalarea în timp a actului de vânzare de cel de creditare.

Acest fenomen exprima o conexiune directa între producator si consumator, între oferta si cerere, si între cei doi agenti economici reprezentativi ai economiei: furnizorul si beneficiarul.

Sub alt aspect, creditul a aparut din necesitatea stingerii obligatiilor dintre diferiti agenti economici, proces caruia nu-i poate face fata moneda lichida, în aceasta perspectiva creditul reprezentând o pârghie a desfasurarii oricarui proces economic. La nivelul agentului economic se constata ca pe lânga capitalul propriu acesta contracteaza si împrumuturi, în particular bancare, sub forma creditului. Largirea productiei, catre care tinde orice manager, crearea conditiilor pentru a rezista proceselor concurentiale si obtinerea unui profit care sa-i asigure desfasurarea normala a activitatii sunt de neconceput fara existenta creditului.

În mod simplificat, creditul poate fi definit ca o forma speciala de miscare a valorilor: vânzare de marfuri cu plata amânata sau cu transferare de moneda cu titlul de împrumut.

În peisajul literaturii monetare românesti, Victor Slavescu, defineste notiunea de credit, astfel: creditul si operatiunea de credit constituie acel fapt economic prin care se cedeaza o suma de bani efectuata la un moment dat din partea unui subiect economic, în folosinta altui subiect economic, cu obligatia acestuia din urma de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primita plus o suma de bani, care se cheama interes sau dobânda

Francezul Charles Gide defineste creditul ca fiind schimbul unei bogatii prezente contra unei bogatii viitoare, iar profesorul F. Leitner afirma ca „ prin credit se întelege cedarea si primirea unui bun la o epoca, în credinta ca acelasi bun, sau altul de aceeasi valoare, va fi restituit la o data viitoare, potrivit întelegerii între parti ”.

Elementul comun care se regaseste în diferitele definitii ale creditului prezinta trei aspecte:

- Existenta unei disponibilitati la unii agenti economici si acceptarea de catre acestia sa le cedeze ( împrumut ) altor agenti ( debitori );

- Pierderea temporara a unor drepturi de catre cel care acorda împrumutul ( împrumutant );

- Obligativitatea împrumutatului de a restitui împrumutul la un termen numit scadenta, însotit în mod obligatoriu de dobânda.

1.2. Caracteristicile creditului

În amplitudinea sa, relatia de creditare evidentiaza un set de caracteristici, prin care i se delimiteaaza sfera si se caracterizeaza continutul.

a) Subiectele relatiei de credit, creditorul si debitorul, acopera o mare diversitate în ceea ce priveste apartenenta la structurile social-economice, motivtia angajarii într-un raport de credit si durata acestui angajament etc. Dupa natura participantilor la procesul de creditare, acestia pot fi grupati în trei categorii cu ampla cuprindere: întreprinderile, populatia si statul.

Raportul de credit implica, din punct de vedere patrimonial, redistribuirea unor capitaluri disponibile, ceea ce presupune existenta unor procese de economisire sau de acumulari monetare.

În calitate de creditori, întreprinderile si populatia se afirma diferentiat în diferite tari, tendinta fiind, în tarile dezvoltate economic,de crestere a ponderii populatiei la procesul de creditare, ceea ce genereaza ample modificari în activitatea bancara, de transformare financiara a disponibilitatilor monetare în economii financiare.

În calitate de debitor, alaturi de întreprinderi, si în cea mai mica masura de populatie, se afirma cu putere statul, ponderea acestuia în debitu