Creditul Bancar

1.1 Conceptul de credit şi caracteristicile acestuia

Conceptul şi necesitatea creditului

Creditul a apărut pe baza dezvoltării producţiei de mărfuri, în evoluţia acesteia, într-un anumit moment, relaţiile de credit depăşind sfera producţiei şi circulaţiei mărfurilor, schimbul căpătând forma unor relaţii monetare.

Termenul de credit vine din limba latină, de la „creditum”, participiul trecut al verbului „credere”, semnificând încrederea celui care dă unei anumite persoane anumite bunuri, lucruri sau servicii, că va primi în schimb valori corespunzătoare. În limba română cuvântul credit a pătruns în secolul XVIII, preluat din limba franceză prin cuvântul „crédit”.

Analiza apariţiei cuvântul evidenţiază faptul că, pe măsura instituţionalizării funcţiei monetare ca mijloc de plată, a avut loc decalarea în timp a actului de vânzare de cel de cumpărare.

Acest fenomen exprimă o conexiune directă între producător şi consumator, între ofertă şi cerere şi între cei doi agenţi economici reprezentativi ai economiei: furnizorul şi beneficiarul.

Concretizând această conexiune se poate prezenta, în plan operaţional, următoarea logică simplificată: furnizorul X remite din gestiunea sa mărfuri, servicii, lucrări etc. unui beneficiar Y (debitorul), fără ca acesta să achite imediat contravaloarea acestora. Furnizorul oferă astfel posibilitatea beneficiarului să valorifice măsurile remise; pretinde însă să i se achite la scadenţa stabilită în baza unui contract, de către debitor, suma aferentă, însoţită de un adaos care poartă numele de dobândă.

De fapt, furnizorul acordă beneficiarului un credit pe un anumit interval, după care urmează termenul scadent de achitare a datoriei devenite exigibile.

Această relaţie dintre doi parteneri constituie întreaga esenţă a procesului de creditare.

Sub un alt aspect creditul a apărut ca din necesitatea stingeri obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici, proces căruia nu-i poate face faţă moneda lichidă, în această perspectivă creditul reprezentând o pârghie a desfăşurării oricărui proces economic. La nivelul agentului economic se constată că pe lângă capitalul propriu acesta contractează şi împrumuturi, în particular bancare, sub forma creditului. Lărgirea producţiei, către care tinde orice manager, crearea condiţiilor pentru a rezista proceselor concurenţiale şi, nu în ultimul rând, obţinerea unui profit care să-i asigure desfăşurarea normală a activităţi sunt de neconceput fără existenţa creditului.

În practica monetar-financiară conceptul de credit se confundă adesea cu banii şi cu finanţele. Trebuie precizat că banii şi respectiv finanţele au funcţii care la asigură relativa independenţă, orice identitate între cele trei noţiuni generând concluzii incompatibile cu rigorile ştiinţifice ale adevărului. În acest sens, se poate afirma că numai în cazul rotaţiei de ansamblu a capitalului, a mijloacelor materiale şi monetare, creditul se poate transforma fie în bani, fie în finanţe; în timp ce finanţele presupun capitaluri deja formate care se acumulează, creditul reprezintă un efect al proceselor economice, în urma cărora apar capitaluri economice temporar disponibile.