Curtea Europeană de Conturi

Curtea de Conturi Europeană

1.Istoric asupra instituţiei

Ideea unităţii europene îşi are începuturile în perioada interbelică. Sub impulsul consecinţelor catastrofale ale primului război mondial, în 1923, ia naştere „Mişcarea paneuroprană” din iniţiativa lui Coudenhove-Kalergi, un aristocrat de origine cehă.

Prima iniţiativă oficială în direcţia uniunii europene, are loc în 1929 şi aparţine lui Aristide Briand,cunoscut om politic francez, laureat al premiului Nobel pentru pace (1926). Demersul acestuia s-a lovit de vitregia vremurilor. Europa, sfâşiată de ambiţii naţionaliste, a intrat în cel de-al doilea război mondial.

Efectele destabilizatoare a două războaie sângeroase şi slăbirea poziţiei Europei în lume au dus la conştientizarea, pe scară tot mai largă a faptului că numai pacea şi acţiunea concertată pot transpune în realitate visul unei Europe puternice şi unite.

Primii paşi s-au făcut în 1946-1957 prin constituirea OECE, CECO, EURATOM şi CEE.Apoi până în 1973 „Europa celor şase” (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda) devine „Europa celor nouă” prin aderarea în acel an a Marii Britanii, Irlandei şi Danemarcei.Un nou impuls se resimte în anii 1974-1985. Aderă în această perioadă Grecia, Spania, Portugalia, iar în februarie 1986 se semnează Actul Unic European, care adaugă cooperarea politică celei economice şi fixează data de 1 ianuarie 1993 pentru relizarea Pieţei Unice.

În perioada 1986-1995 uniunea se extinde ajungând de la „Europa celor doisprezece” la „Europa celor cincisprezece” prin aderarea Austriei, Finlandei şi Suediei.

Uniunea Europeană se distinge faţă de alte organizaţii internaţionale prin modelul său de integrare care se situează dincolo de cooperarea tradiţională între state : statele membre ale Uniunii au transferat o parte din competenţele lor la nivel comunitar.

Pe lângă puterile naţionale, regionale şi locale, există şi o putere europeană, având la bază instituţii democratice şi independente, mandatate să intervină în domeniile în care acţiunea comună este considerată mai eficientă decât acţiunea separată a statelor membre conform principiului subsidiarităţii ce are menirea de a asigura luarea deciziilor cât mai aproape de cetăţean.

Curtea de Conturi Europeană este una dintre cele mai noi instituţii ale Uniunii Europene.

A luat fiinţă în urma iniţiativei parlamentarului german Dr. Heinrich Aigner (preşedintele Comisiei de Control Bugetar) şi a fost prevăzută în Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975, dar şi-a început activitatea în 1977, având sediul propriu la Luxemburg.

Începând cu tratatul de la Maastricht Curtea de Conturi Europeană a fost recunoscută ca una dintre cele cinci instituţii ale Uniunii Europene. Celelalte instituţii sunt: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene , Comisia Europeană şi Curtea Europeană de Justiţie.

Anterior înfiinţării Curţii de Conturi Europene exista o Comisie de Control cu atribuţii în Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM) şi un comisar de conturi în Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

Necesitatea creării acestei instituţii a fost determinată de creşterea importantă a volumului finanţelor comunitare, de diversitatea surselor şi a cheltuielilor acestora, de complexitatea operaţiunilor pe care gestiunea lor le impune, precum şi a gestionării creditelor bugetare.

În cadrul sistemelor constituţionale din statele moderne, funcţia de audit este în general considerată a fi unul dintre elementele care garantează gestionarea democratică a afacerilor din sectorul public. Această activitate de gestionare ia de obicei două forme distincte dar complementare cunoscute sub numele de control intern şi audit extern. Gestionarea fondurilor publice nu poate fi lipsită de un audit extern corespunzător.

Înfiinţarea Curţii de Conturi Europene a urmat acelaşi raţionament şi a coincis cu două evenimente deosebit de importante: extinderea puterilor Parlamentului European în domeniul controlului bugetar şi finanţarea integrală a bugetului Uniunii Europene prin resurse proprii.