Despre monedă, credit, bănci în religie și istorie

Înainte de apariția banilor exista trocul, un sistem destul de complicat de folosit pentru schimburile comerciale ce aveau loc între oameni. Putem afirma faptul că primii ”banii” ai omenirii au fost sarea, ceaiul, vitele, cochiliile de scoici, condimentele, grânele sau orice alt obiect cu care se putea realiza un schimb. Trocul și-a făcut apariția încă din Epoca de Piatră, atunci când oamenii au început să cultive pământul și să crească animale, remarcând faptul că produc mai mult decât ar putea consuma, așa au început și schimburile. Bunurile în plus erau schimbate cu bunuri pe care nu le aveau în gospodărie. Aceștia au constatat faptul că era destul de dificil să găsească două produse care să aibă aceeași valoare și eventual să mai primească și unele compensații dacă un bun valora mai mult ca altul. După cum puteți observa lipsa transferabilității bunurilor în cazul trocului era obositoare , confuză și ineficientă.

Pentru a rezolva această problemă au apărut așa numiții ”banii-marfă”, care reprezentau un fel de etalon al valorii, făcând referire la valoarea unei mărfi de bază. Aceste mărfuri erau alese sub forma unor criterii temeinice cum ar fi faptul că erau dorite pe scară largă, erau valoroase, durabile și ușor de transportat. De exemplu în China erau utilizate pentru schimburile comerciale cochiliile de scoici, iar în insula Yap erau folosite pentru schimburile comerciale, monede imense din piatră.

Fundamentul economic care a stat la baza apariției monedei , a fost acela că într-o societate în care diviziunea muncii devine din ce în ce mai accentuată, oamenii devin nevoiți să schimbe între ei distincte produse, așadar apare nevoia ca valoarea acestor produse să fie măsurată într-un aumit fel.

În secolul al VII-lea î. Hr., în cetatea Lidia, o colonie grecească din Asia Mică, au fost produse primele monede din metale prețioase. Această afirmație este susținută atât de unele descoperiri arheologice care au fost făcute, cât și de tradițile grecești consemnate de istoricul Herodot din Halicarnas și de filosoful Xenophanes din Colophon. Pentru primele monede bătute de către locuitorii cetății Lidiei, a fost folosit un metal numit electrum sau aur alb, care avea în structura lui un procent variabil de argint și aur, acest metal era extras din râurile actualei Anatolii. Primele monede de aur au fost bătute, tot în această colonie, de către regele grec Cressus, iar faptul că moneda a fost repede adoptată de către civilizația antică, la începutul secolului cinci î. Hr. a apărut și primul bancher, Pithius, acest lucru întâmplându-se tot în această colonie.

Ideea s-a răspândit fulgerător, și foarte curând, cetățile grecești Milet, Efes, Phoceea, și Samos, aflate pe coasta estică a Mării Egee, care erau sub dominația regilor lydieni, au preluat noua invenție. Ele au început să producă monede din resursele proprii de electrum, devenind astfel primele cetăți care au făcut acest lucru, remarcându-se și prin faptul că erau în apropierea centrului monetar lydian. După ce a fost descoperită tehnologia de separare a metalelor care se aflau în structura electrumului, acest aliaj nu a mai fost folosit, deoarece regele Lidiei, Croesus, a decis să adopte un sistem bimetalic, bătând atât monede de argint, cât și de aur.

Cetatea Lidia a devenit la scurt timp una dintre cele mai bogate regiuni din Asia Mică, dezvoltându-și comerțul intern și extern, cu ajutorul monedelor pe care le deținea. Acest lucru însă nu a împiedicat armata persană să atace cetatea în anul 547 Î. Hr. și să-l captureze pe rege. Faptul că perșii au pus stăpânire pe cetate a condus la răspândirea monedelor în Persia, ei le-au preluat si le-au folosit, până în momentul în care au decis să-și bată propriile lor monede, ne referim aici la siglonul de argint și dareicul de aur. Dareicul de aur a devenit prima monedă care s-a bucurat de o arie mare de circulație, astfel de monede au fost descoperite de către arheologi începând de pe malurile Mării Egee până în India.

Descoperile argeologice contestă faptul că grecii au decis să bată în mare parte doar monede din argint, spre deosebire de monedele care circulau în Asia, acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că dețineau o cantitate relativ mare de argint și una mică de aur. Prima regiune care a început să bată monede de argint a fost Egina, urmată la scurt timp de Corint și Atena, dar și de alte cetăți grecești, moneda de argint devenind din ce în ce mai comună și în coloniile înființate în Sicilia și sudul Italiei.

Renumitul istoric englez Robin Osborne, care este pasionat de Grecia Antică, afirmă faptul că: „deși primele piese cu însemne ale unei mase metalice regulate par să fi fost turnate în Lydia, lumea greacă este cea care a preluat, dezvoltat și extins conceptul de monedă.”

La început monedele aveau formă de disc și conțineau o anumită cantitate de metal, care determina valoarea lor. Pe acestea era gravat un însemn al emitentului , în cazul de față vorbim despre sigiliul regelui, al țării sau al orașului care le-a emis, reprezentând astfel o garanție a valorii. Oamenii aveau încredere în garanția oferită de însemnul gravat pe bucata de metal, și nu mai cântăreau fiecare monedă în parte înainte de a o accepta, ci doar le numărau, întregul proces de schimb devenind mult mai ușor.