Eficiența și finanțarea cheltuilelilor publice cu subvențiile

1. Caracterizarea generală a cheltuielilor publice cu subvențiile

1.1 Conceptul de subvenție (locul lor în economie)

Cheltuielile publice sunt modalități de repartizare și utilizare a resurselor bugetare în vederea satisfacerii cerințelor generale ale societății, structura acestora fiind influențată de structura de clasă a societății (forme de proprietate, nivelul dezvoltării social-economice a țării, de obiectivele dezvoltării echilibrate a economiei naționale sau de condițiile politice ale perioadei.)

Obiectivele și acțiunile economice ocupă un loc important în structura cheltuielilor publice. Acestea apar sub forma unor categorii de cheltuieli ce urmăresc asigurarea funcționării și dezvoltarii unor ramuri economice de interes național, finanțarea investițiilor economice, stimularea exporturilor.

Reflectând funcția statului de reglare a proceselor economice și realizându-se prin intervenția acestuia utilizând forme și instrumente specifice, cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice în România îmbracă mai multe forme: alocații bugetare, subvenții, transferuri bugetare, mai ales pentru investiții și alocații din fonduri speciale în afara bugetului de stat. Subvențiile sunt fonduri bugetare destinate mai ales:

• acoperirii diferențelor de preț sau de tarif;

• primelor de producție sau de export, care acoperă de regulă diferența între prețul intern de cost (mai mare) și prețul obținut în afară, din export; primele de producție reprezintă un sprijin financiar pentru fiecare unitate fizică produsă (kilogram, tonă, litru, etc.).

Mecanismul de acordare a subvențiilor se poate manifesta astfel:

• direct, când se acordă sub formă de diferențe de preț pe unitatea de măsură a mărfii exportate sau produse;

• indirect, prin restituiri de impozite și taxe pentru mărfurile sau serviciile exportate ori produse;

• reduceri de tarif la transportul pe calea ferată pentru mărfurile destinate exportului;

• alte avantaje valutare.

În România, în cadrul cheltuielilor publice pentru finanțarea acțiunilor economice s-au alocat fonduri cu caracter de subvenție pentru susținerea industriei, a agriculturii și silviculturii, a transporturilor și comunicațiilor. În afara sectorului public, statul finanțează și alte acțiuni cum ar fi: cercetarea științifică, stimularea producției pentru export, stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, dezvoltarea turismului, prevenirea și combaterea inundațiilor și a înghețurilor, etc.

Întreprinderilor particulare în caz de dificultăţi financiare, li se acordă ajutoare pentru dezvoltare. Ajutoarele financiare ale statului către întreprinderi se prezintă sub diverse forme; ele au fost folosite de toate ţările cu economie de piaţă, dar locul şi importanţa acordată unei forme sau alteia au variat în funcţie de ţară, de perioada de timp şi de condiţiile economice, financiare şi chiar sociale din perioadele respective. Formele ajutoarelor financiare ale statului:

• directe – clasice, de intervenție și de ajutor;

• indirecte – care au ca efect sprijinirea din punct de vedere economic și social a întreprinderilor sau producătorilor individuali, dar nu prin transferuri bănești.

Principalele ajutoare financiare directe sunt:

1) subvenţiile;

2) investiţiile;

3) subvenționarea dobânzii la împrumuturi;

4) ajutoarele financiare pentru finanțarea difuzării de informaţii, studii de marketing, organizare de expoziţii, pentru operațiuni de export;

5) avansurile rambursabile;

Ajutoarele financiare indirecte pot fi sub forma:

1) avantajelor fiscale (reeșalonări ale plăților, scutiri);

2) garanțiilor la împrumuturi.

Valoarea totală a ajutoarelor de stat autorizate în 2006 în România a fost de două miliarde de euro (peste 2% din PIB), fiind necesară reducerea acestora în 2007, în contextul în care în Europa această pondere nu depăşeşte 1% din PIB.

Principalele surse de finanţare a cheltuielilor publice pentru obiective economice sunt:

• resursele întreprinderilor la care se adaugă împrumuturi bancare;

• bugetul de stat;

• resurse externe.

1.1 Categorii de subvenții

Concurența imperfectă și dezechilibrul macroeconomic constituie reale motive de îngrijorare. Intervenția statului în economie apare în aceste momente dar și în cazul în care există o rata a inflației sau a șomajului ridicată. Statul intervine cu scopul de a susține dezvoltarea unor ramuri sau producții care sunt mai puțin rentabile, dar care sunt necesare dezvoltării economiei.

Intervenția statului în economie este clasificată de către economiștii clasici în: indusa și automată; directă și indirectă.

Cea mai cunoscută formă de intervenție a statului în economie este reprezentată de subvenționare.

„Subvenționarea este un sistem complex și coerent de măsuri și modalități practice folosite în scopul stimulării creșterii economice și apărării intereselor naționale și ale agenților economici autohtoni” Una dintre modalitățile de subvenționare este subvenția. Aceasta „reprezintă un sprijin bănesc, nerambursabil, acordat de către stat unui agent economic, în scopul acoperirii unei părți din cheltuieli”