Factoring

INTRODUCERE

Secolul nostru este secolul noilor servicii bancare şi experimentelor. Datorită influenţei comune a creşterii concurenţei între bănci şi instituţiile financiare, precum şi datorită apariţiei noilor restricţii la obţinerea beneficiului bancar, a fost condiţionată creşterea numărului şi frecvenţei de folosire a operaţiunilor tradiţionale. Dintre cele mai cunoscute servicii bancare, în afară de tradiţionale, operaţiuni depozitare şi creditare, băncile efectuiează operaţii de trus persoanelor fizice şi juridice, servicii de gestionare a banilor cash, operaţii de brokeraj pe discont cu hîrtii de valoare, operaţii de leasing, factoring şi un larg spectru de operaţii financiare internaţionale.

Multe bănci încep a oferi servicii noi, datorită concurenţei sau pentru autoritatea pe piaţa bancară, adică ridicarea nivelului de prestigiu, datorită creşterii deservirii numărului de conturi ale clienţilor.

I. NOŢIUNEA OPERAŢIILOR DE FACTORING ŞI CARACTERISTICA LOR.

Factoringul este un procedeu de origine anglo-saxonă care permite unei întreprinderi să se descarce de gestiunea creanţelor comerciale şi de toate demersurile privind incasarea acestora. Prin acest procedeu întreprinderea încredinţează unei terţe persoane, numită societate de factoring, sau “factor”, responsabilităţi de urmărire şi de incasare a creanţelor comerciale.

Pentru o întreprindere factoringul constă în transferul de facturi (reprezentînd creanţele comerciale asupra clienţilor) unei societăţi de factoring care în schimbul unei remunerări oferă următoarele servicii:

1. Asigură gestiunea conturilor “clienţi” şi incasarea creanţelor, ceea ce permite compartimentului contabil al întreprinderii să se elibereze de astfel de sarcini;

2. Garantează finalitatea operaţiunii de acoperire a creanţelor comerciale chiar în cazul deteriorării situaţiei financiare a clinetului întreprinderii;

3. Poate să asigure finanţarea creanţelor comerciale, ceea ce permite întreprinderii să obţină înainte de scadenţele prevăzute, sume reprezentînd o parte din nivelul facturilor, sau chiar întregul nivel al facturilor emise.

Tehnica de factoring se bazează pe principiul cesiunii de creanţe. Societatea de factorind achiziţionează factruile care-i sînt transferate, precum şi toate avantajele şi dezavantagele legate de acest transfer.

Derularea tehnicii de factoring presupune mai întîi încheierea unui contract între societatea de factoring şi întreprinderea care-i cedează creanţele comerciale (acesta din urmă poartă denumirea de aderent).

Înainte de încheierea şi semnarea contractului, societatea de factoring procedează la o serie de investigaţii ce constau în:

• analiza întreprinderii căreia îi oferă serviciile sale.

Pe baza informaţiilor economico-finaniciare, societatea de factoring urmăreşte stabilirea unui diagnostic pentru întreprinderea studiată şi urmăreşte să-şi ofere serviciile doar întreprinderilor cu o situaţie economico-financiară solidă.

• analiza clienţilor întreprinderii.

Factoringul se interesează de portofoliul de creanţe, de termenele de plată, de creanţele care par incerte etc.

În urma acestor analize societatea de factoring se pronunţă dacă acceptă să-şi ofere serviciile întreprinderii şi dacă acceptă clienţii acesteia. Dacă răspunsul este favorabil urmează întocmirea contractului de factoring (vezi anexa nr.1) în care se fac anumite precizări şi sînt înserate în principal, două clauze: - una are în vedere că întreprinderea (aderentul) se angajează să remită factorului toate creanţele comerciale pe care le posedă asupra clienţilor săi; - a doua clauză priveşte societatea de factoring care îşi rezervă dreptul de a accepta, sau de a refuza creanţele asupra anumitor clienţi.

De asemenea, în contractul de factoring se mai fac precizări legate de:

- acoperirea riscului de incolvabilitate, prin care întreprinderea poate opta pentru o acoperire în proporţie de 100 % a creanţelor. În caz de insolvabilitate a debitorului întreprinderea va incasa nivelul creanţelor în cauză cel mai tîrziu după 90 de zile de la data scadenţei;

- ţinerea contabilităţii, situaţie în care întreprinderea primeşte periodic un tabel statistic care descrie situaţie pe debitori;

- vărsarea avansurilor, prin care societatea de factoring poate să vireze pînă la 90 % din nivelul total al creanţelor în momentul recepţiei facturilor, restul de 10 % urmînd să fie virat la data achitării datoriei de către clienţi.

După semnarea contractului de factoring întreprinderea transmite societăţii de factoring copiile facturilor emise, originalul acestora fiind trimis clienţilor, menţionîndu-se transferul creanţelor şi a sumei de plată.

Pentru întreprinderea care apelează la tehnica factoringului, societatea de factoring are rol de consilier comercial şi financiar, de gestionar al creanţelor comerciale, iar uneori, în cazul reglementării anticipate a creanţelor rolul unei bănci.

Prin prisma rolului prin care societatatea de factorind îl îndeplineşte se pot destinde două tipuri de factoring :

A. factoringul de încasare, prin care societatea de factoring se angajează să ţină contabilitatea debitorilor, să acopere la scadenţă creanţele, să verse nivelul acestora la acea dată şi să acopere riscul de insolvabilitate.