Falimente Bancare

Definiţia falimentului bancar

“Nu vom fi niciodată capabili să anticipăm toate discontinuităţile pieţelor financiare. Dar, managementul riscului nu va putea niciodată să atingă perfecţiunea. În cele din urmă, se va poticni atunci când o realitate îngrijorătoare va fi dată la iveală fără menajamente, determinând apariţia acelei reacţii de discontinuitate, neaşteptată şi bruscă, pe care o numim criză.”

Managerii băncilor, cei care creează politicile dar şi investitorii au un interes comun pentru a cunoaşte băncile care vor intra în dificultate şi cauzele falimentelor bancare Acestea devin costisitoare pentru contribuabili, iar investitorii şi deponenţii doresc să ştie informaţii despre potenţialele bănci cu un viitor instabil

Naţional Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind “o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului“.

Falimentul bancar reprezintă imposibilitatea unei instituții financiare ( care efectuează operații de plată și de credit ) de a-şi desfăşura activitatea datorită situaţiei de insolvabilitate (situaţie în care valoarea

activelor de care dispune un agent economic este mai mică decât valoarea obligaţiilor acestuia faţă de terţi - creditori, furnizori - iar prin vânzarea tuturor activelor, agentul economic nu îşi poate stinge toate obligaţiile pe care şi le-a asumat )

În literatura de specialitate, unii cercetători susţin ideea că falimentul unei bănci trebuie să fie tratat la fel ca falimentul oricărei firme, iar alţii susţin ideea că guvernul protejează băncile deoarece căderea uneia ar avea efecte devastatoare pentru economia unei ţări.

Într-o lucrare prezentată la conferința Asociaţiei Economiştilor Americani , Carmen Reinhart şi Kenneth Rogoff fac un inventar al crizelor bancare și financiare în 66 de țări, dezvoltate și mai puţin dezvoltate, de la 1800 și până astăzi. Concluzia lor este că atât în sistemele bancare şi financiare dezvoltate şi sofisticate din ţările bogate, cât şi în cele simple şi fragile din ţările cu un venit pe locuitor mai scăzut, crizele apar periodic într-o proporţie aproape egală. Mai mult decât atât, există paralele remarcabile între caracteristicile cantitative și calitative ale crizelor indiferent de țara în care se produc.

Studiile istorice ne arată că în aproape toate cazurile, crizele bancare apar după o perioadă de avânt economic care determină o creştere semnificativă a preţurilor imobiliarelor şi valorilor bursiere (alimentate de o expansiune rapidă a creditului ).

Există trei trăsături comune ale crizelor :

Preţurile pe pieţele activelor cu caracter investiţional se prăbuşesc

Crizele bancare au consecinţe globale asupra economiei, evidenţiate îndeosebi de

scăderea produsului intern brut şi creşterea şomajului

Crizele bancare lasă urme pe termen lung la nivelul datoriei publice

Figura 1: Crize bancare între 1900 și 2008

(proporția țărilor afectare de crize bancare – număr ponderat cu marimea PIB )

Sursa: Reinhart, Rogoff, 2008, p. 7

Exemple de falimente bancare: cauze şi consecinţe

„A fost o perioadă când toata lumea avea acces la bani de la instituţiile financiare şi fiecare îi cheltuia după bunul plac. Băncile finanţau aproape orice, iar banii intrau în economia care “duduia” printr-un consum exagerat al individului. S-a ajuns ca oricine să îşi poată permite orice, doar prin prisma faptului că se îndatora pe baza câştigurilor amanetate pe următorii mulţi ani”

În ultimii 30 de ani, multe pieţe şi sisteme bancare au fost afectate de falimente care pot declanșa o criză financiară şi numeroase schimbări legale şi de reglementare în țările afectate. În fiecare țară care s-a confruntat cu falimente bancare s-au realizat studii pentru a determina cauzele responsabile, predominante fiind riscul de credit și riscul operațional. Ca factori determinanți au fost identificați şi ineficiența conducerii şi controlului, precum și riscul de piață.