Falimente Bancare

1.INTRODUCERE

Falimentarea bancilor a fost intotdeauna un subiect important, discutat si analizat de-a lungul deceniilor de cele mai inalte comitete din domeniul economico-financiar. Cauzele care provoaca falimentul bancilor au devenit cruciale mai ales in ultimul timp, cand se pare ca ne confruntam cu o criza mondiala.

Cunoscand cauzele , managerii bancilor, investitorii, cei care guverneaza si cei care controleaza activitatea bancara pot actiona mai rapid si mai eficient, scutind astfel societatea de efectele neplacute ale falimentelor. Managerii isi pierd slujbele, cei care guverneaza vor descoperi ca falimentele se dovedesc costisitoare pentru contribuabili iar deponentii si investitorii vor intotdeauna sa stie care sunt bancile vulnerabile.

2.DEFINITIE

In mod normal, falimentul unei intreprinderi economice care se axeaza pe maximizarea profitului se defineste ca starea de insolventa, atunci cand pasivele depasesc activele iar profitul net este negativ. Statele au politici diferite in ceea ce priveste procedura de faliment. Statele Unite au o procedura juridica bine pusa la punct pentru lichidarea bancilor falimentare. In alte tari, mai ales in Japonia (desi in ultimul timp incearca sa adopte modelul american) si in unele tari europene, bancile falimentare au fost rareori inchise in perioada post-belica, in principal datorita aspectelor sistemice ale falimentelor.

Cei mai multi practicieni au adoptat o definitie generala pentru falimentul bancar: O banca se considera a fi falimentara daca este lichidata, preluata de catre o banca “sanatoasa” sub presiune/supraveghere guvernamentala sau salvata cu ajutorul financiar al statului.

Aceasta definitie este controversata iar parerile sunt impartite. Unii sunt de parere ca bancile ar trebui tratate ca orice alta firma falimentara, pe cand altii afirma ca guvernul ar trebui sa asigure protectia sistemului bancar intrucat efectele falimentelor pot fi devastatoare pentru intreaga economie a unei tari. Intre aceste pareri stau cei care sustin o protectie in diverse grade de itnerventie, cum ar fi asigurarea depozitelor, politica de ambiguitate, preluari, fuziuni si altele.

Exista 3 cai prin care se poate trata problema bancilor falimentare:

a) se lichideaza banca. Depozitele asigurate sunt platite iar activele vandute. Aceasta metoda e foarte populara in Statele Unite, desi chiar si aici au fost cazuri in care banci falimentare au fost salvate.

b) se fuzioneaza cu o banca sanatoasa. Astfel bancile sunt incurajate sa cumpere bancile falimentare, avantajul cel mai des oferit fiind faptul ca se permite achizitionarea bancii respective fara activele neperformante.

c)intervenitia guvernamentala, care variaza de la asigurarea asistentei, garantarea activelor neperformante pana la nationalizarea bancii.

Daca statul hotaraste sa intervina in procesul de falimentare si decide sa salveze banca respectiva, acest ajutor il va afecta cel mai mult pe contribuabil. Se vorbeste astfel de costul unui faliment. De exemplu, in anii 80, contribuabilii americani au platit pentru a salva casele de economii intre 250 si 300 mld$ . In Japonia, statul a fost sceptic in fata interventiei, intrucat opinia publica era foarte ostila. S-a estimat ca in 2001, costul crizei din Japonia a fost de 15% din PIB fata de doar 3% in SUA.

3. CONTROVERSELE FALIMENTELOR

Este general acceptat faptul ca sectorul bancar difera semnficativ de celelalte sectoare. Purtand un rol atat de important in economie, bancile trebuie sa fie verificate mai des ca alte instituii si trebuie supravegheate intens. Bancile devin posibile victime datorita prezentei informatiei asimetrice.

Managerii unei banci, proprietarii acesteia, clientii, supraveghetorii si investitorii au informatii diferite despre starea financiara a bancii. Micii deponenti in general au cele mai putine informatii si se bazeaza pe asigurarea depozitului, ducand astfel la crearea unui hazard moral (bazandu-se pe faptul ca depozitul lor este asigurat in proportie de 100%, ei nu se vor mai interesa de starea bancii pentru ca in final, isi vor lua banii inapoi oricum. In acelasi timp, banca, stiind ca poate da inapoi banii orice ar fi, se va angaja in tranzactii riscante, devenind treptat mult mai expusa pericolelor si deci posibilitatii falimentului)

O alta problema care poate aparea in sistemul bancare este problema agentului principal care deriva din diferentele de informatii pe care le au proprietarii si managerii. O data ce delega pe cineva sa le conduca afacerea, asociatii se expun unui risc. Profitul bancii va creste datorita managerului care se poate angaja in tranzactii riscante si care pot pune in pericol intreaga afacere. Aceasta problema a agentilor apare in orice industrie insa in sectorul bancar, se suprapun atat informatiil asimetrice, hazardul moral si problema agentilor si poate lua nastere astfel o criza de proportii uriase.

Simplificata, activitatea bancilor consta in atragerea de depozite de la populatie si oferirea de credite. Profitul bancii vine din faptul ca dobanda la credite este mai mare decat dobanda la depozite. Banii care sunt destinati creditelor vin desigur din depozite. Banca trebuie sa aiba lichiditati intr-o anumita proportie, pentru a se asigura ca poate onora toate cererile deponentilor. Fiind intr-o anumita proportie si nu in totalitate, inseamna ca rata lichiditatii nu ar putea acoperi o cerere masiva de retrageri de depozite la un moment dat. Exista o diferenta intre lichiditatea optima sociala (cea care ar permite bancii sa fie linistita ca poate suporta o avalansa de cereri de retragere) si rata lichiditatii care aduce un profit maxim (banca nu va pastra multe lichiditati, in schimb se va axa pe maximizarea profitului si va investi banii din depozite)

Intrucat orice banca are disponibil pentru deponenti doar o parte din totalitatea depozitelor, inseamna ca vor ramane fara bani in sucursale daca ar exista o cerere masiva de retrageri de numerar. Informatia asimetrica in acest caz poate fi reprezentata de zvonuri de faliment (fondate sau nefondate) al unor institutii bancare.

Situatia poate deveni contagioasa atunci cand se generalizeaza si toate bancile devin vulnerabile in opinia publica. Cand banca nu mai poate onora cererile, ea poate beneficia de banii depusi la Banca Centrala,ceea ce in Romania se numeste rezerva minima obligatorie. Daca inainte rezervele minime obligatorii devenisera doar simbolice (in Anglia ajunsesera de la 8% la doar 0,71%), acum aceasta este una din metodele cel mai des utilizate pentru asigurarea activitatii bancare.

In cazul in care Banca Centrala nu poate interveni pentru rezolvarea problemei lichiditatii, aceasta problema se transforma intr-o problema de insolventa. Exista aici doua scenarii posibile: fie autoritatea de monitorizare decide ca banca poate face rost de bani si o imprumuta la rate uriase de dobanda, astfel, deponentii isi primesc banii iar panica inceteaza. Insa daca se considera ca banca nu este solvabila, atunci cererile de numerar cresc iar banca intra in faliment.