Falsificarea Banilor și Măsuri de Prevenire a Acestui Fenomen

Capitolul 1. Istoric privind evoluţia falsificării banilor

Falsificarea banilor este considerată o infracţiune care prezintă un pericol social deosebit de ridicat. A fost sancţionat de-a lungul istoriei cu pedepse semnificative. În ciuda tuturor măsurilor drastice care s-au luat, împotriva falsificatorilor, istoria falsului banilor a avut o evoluţie concomitentă cu cea a dezvlotării monedei. De nenumărate ori şi statul a participat la acest fenomen de falsificare a monedei, printre numeroasele metode prin care statul a falsificat moneda încă de pe vremea lui Hippias amintim baterea de către monede care nu aveau concentraţia de metal preţios specificată, sau nu aveau greutatea menţionată.

În ţara noastră, un fenomen specific Moldovei secolului al XV-lea îl reprezintă baterea în concomitenţă a unor monede din argint, bilon sau bronz având aceeasi greutate, mărime şi valoare nominală. Acest fenomen a fost considerat drept o falsificare oficială a monedelor, fiind privit ca un mod de reglare şi acoperire a unor deficite economice sau financiare.

Autorităţile nu au stat nepăsătoare în momentul în care acest fenomen a luat amploare, astfel în 1551, Gheorghe Martinuzzi ordonă bistriţenilor să aresteze de urgenţă toţi monetarii din Rodna deoarece s-a descoperit că băteau moneda falsă, iar în 1618, Dieta din Sibiu face o plângere de batere de monede false la Caransebeş şi Lipova.

Cu timpul, statul a realizat importanţa ridicată pe care o au banii la nivelul economiei naţionale, precum şi cât de importantă este stabilitatea acestora pentru a asigura un nivel ridicat de dezvoltare economică, în primul rând prin atragerea investiţiilor. Odată cu aceste constatări s-a început lansarea în circulaţie a bancnotelor sau a înscrisurilor monetare pentru a acoperi nevoile statului, fără ca acestea să aibă acoperire la nivel economic.

Apariţia bancnotelor şi relativa uşurinţă cu care se băteau acestea (având costuri scăzute) a dus la o amploare a fenomenului de falsificare în perioada primului război mondial când trupele de dominaţie germane au avut acces la baterea de bancnote şi au putut cumpăra de pe teritoriul ţării aproape orice fără a plăti practic nimic.

În perioada interbelică, acest fenomen a luat amploare odată cu apariţia unor reţele internaţionale de falsificare a banilor, cea mai mare amploare având-o banca din Portugalia.

O mare amploare a avut-o falsificarea francilor francezi care a avut loc în Ungaria, frauda la care au luat parte şi autorităţile statului. Acest fenomen a luat amploare internaţională datorită numărului mare de monedă falsă care a intrat în uz în întreaga Europă. Nici astăzi nu se cunoaşte întregul efect al acestei fraude datorită refuzului unităţilor ungare de a coopera cu instituţiile internaţionale.

„Înainte de reforma monetară din 1817, potentaţii feudali, preluând un obicei existent încă din Antichitate, procedau în mod sistematic la deteriorarea şi falsificarea banilor, câştigul obţinut prin această formă de exploatare servind la completarea veniturilor vistieriei. Autoritatea emitentă micşora cantitatea de metal preţios, corespunzătoare valorii nominale a monedelor, fie pe calea reducerii greutăţii pieselor, fie prin slăbirea aliajului, fie, în sfârşit, prin acoperirea unor rondele de metal comun cu o pojghiţă de metal preţios.

În toată epoca feudalismului, dar mai cu seamă în perioadele când nevoile tezaurului erau mai acute, aproape fiecare nouă batere de monede a constituit o nouă reducere a valorii proprii a monedelor, valoarea lor nominală rămânând mai departe neschimbată. Diferenţa dintre valoarea nominală, mai mare, şi valoarea reală, mai mică, a monedelor reprezenta câştigul potentatului.

Falsificarea banilor, practicată secole de-a rândul de către domnitori a făcut ca din greutatea iniţială a monedelor sa nu rămână decât numele. Aşadar, încă din momentul baterii, două monede de aceeaşi provenienţă, cu aceeaşi denumire, cu aceeaşi valoare nominală, însă cu alte date de batere, puteau avea valori proprii diferite.

La mijlocul secolului al XIX, aceste practici atât de răspândite în feudalism încetaseră de mai multă vreme, în majoritatea ţărilor europene, păturile conducătoare folosind alte căi de exploatare cu ajutorul sistemului bănesc, adaptate noilor condiţii de emisiune şi circulaţie a banilor.”

Capitolul 2. Explicaţii privind falsul de bancnotă

2.1. Falsificarea bancnotei

Aceasta presupune modificarea elementelor caracteristice ale bancnotelor autentice, modificându-se o bancnotă cu valoare mai mică pentru a se obţine o bancnotă cu valoare mai mare. De obicei, falsificarea se întâlneşte la bancnotele izolate sau la cantităţi mici de bancnote.

Pentru realizarea falsificării nu este nevoie de tehnologie avansată, acest proces putându-se realiza şi individual.Falsificarea bancnotelor reprezintă un risc permanent pe care cetăţenii nu îl percep în adevărata sa importanţă.

Printre falsificatorii români se găsesc atât copiii de şcoală generală, unii dintre ei chiar premianţi care folosesc imprimanta de acasă pentru a produce bani, dar şi reţele complicate care se întind pe mai multe ţări. Numeroşi tineri au fost luaţi de val de performanţele deosebite ale computerelor şi imprimantelor existente pe piaţă. Un student la drept şi-a plătit taxa de facultate cu banii produşi cu ajutorul calculatorului şi imprimantei unui prieten. La Craiova, anii trecuţi au fost descoperiţi şase elevi la vârsta majoratului, organizaţi ca o reţea de producere şi plasare de lei falşi. Odată introduse bancnotele de plastic, falsificarea leilor a devenit neinteresantă.

Pe Internet sunt difuzate mai multe materiale utile pentru un falsificator de bani. Unele dintre ele reprezintă adevărate manuale şi dau sfaturi cu lux de amănunte pentru cei amatori. Într-una dintre aceste scrieri, autorul, "moneyprof", explică chiar şi cum poţi obţine bancnote neuzate pentru realizarea unor copii fără "riduri". De asemenea face o serie de recomandări privind aparatura necesară, rezoluţia scanerului, a imprimantei şi a compoziţiei culorilor care trebuie utilizate la prelucrarea grafică a unor bancnote.