Formele Integrării Economice

Capitolul 1

CONCEPTUL DE INTEGRARE ECONOMICĂ

1.1. Scurt istoric al conceptului de integrare economică

Cuvântul “integrare” a fost utlizat, de la prima lui atestare grafică, în anul 1620, și până la începutul secolului nostru, exclusiv în științele exacte.

În limba română, ca de altfel și în limbile germană, engleză, franceză, sau italiană, cuvântul integrare este preluat din limba latină, unde “integratio-integrationis” era utilizat în limbajul uzual cu sensul de a renova, a restabili, a întregi, a completa.

În sens economic, integrare a fost utilizat inițial pentru a descrie combinarea intrasectorială a unităților de producție și de desfacere prin încheierea de acorduri și formarea de carteluri, trusturi sau fuziuni între firme concurente – sub forma integrării orizontale - și pentru reflectarea combinărilor în cadrul relațiilor furnizor-client – sub forma integrării verticale.

Procesul de combinare a economiilor în cadrul unei regiuni economice de dimensiuni mari, respectiv de formare a zonelor de comerț liber sau a uniunilor vamale, a fost prezentat, fără a se utiliza cuvântul integrare prin utilizarea conceptelor de solidaritate, cooperare sau unificare economică încă din secolul al XIX-lea.

Sintagma integrare economică cu sensul descris mai sus a cuprins termeni consacrați de-a lungul timpului, cum ar fi cooperare economică, apropierea economică, combinarea economică, solidaritatea economică, fuzionare și unificare economică. A fost utilizată pentru prima dată sub forma ei negativă (dezintegrare economică) la începutul deceniului al patrulea al secolului nostru, în două lucrări apărute concomitent în locuri diferite și descriind procese economice diferite.

Prima lucrare a lui Eli F. Heckscher “Mercantilismul” apărută în limba suedeză în anul 1931, în cadrul căreia mercantilismul este descris drept “un sistem de uniformizare îndreptat spre înlăturarea efectelor dezintegrării economice cauzată de sistemul feudal” . Între 1938 și 1942, cinci economiști de prestigiu ai acestei perioade, trei dintre ei desfășurându-și activitatea în cadrul Universității din Geneva și doi în cadrul “London School of Economics” Wilhelm Ropke, Ludwig Mises, Friederich Hayek, Moritz Bonn și Folke Hilgerdt au preluat termenul de dezintegrare economică și l-au utilizat în descrierea dinamicii schimburilor comerciale la nivel național și internațional.

A doua lucrare este editată de Alfred Weber “Integrarea economică a producției europene: O investigare asupra interdependențelor create în cadrul schimburilor comerciale dintre țările europene”, publicată în 1933, lucrare în cadrul căreia, din punct de vedere statistic, autorii au abordat gradul de interdependență a țărilor europene din perspectiva aprovizionării cu materii prime și semifabricate.

Conform opiniei lui Fritz Machlup termenul de integrare economică a pătruns destul de greu în limbajul oficial nefiind utilizat nici în discursul rostit de către Churchill în 1946 la Geneva în care acesta făcea apel la “recrearea marii familii europene”, nici în rezoluția Consiliului de Cooperare Economică și Socială a Națiunilor Unite din același an privind cooperarea economică regională, ci a apărut pentru prima dată în documentația oficială vizând ajutorul american acordat Europei prin Planul Marshall întocmită de Charles P. Kindleberger, Harold Van B. Clevelad și Ben T. Moore.

De atunci, termenul a fost adesea utilizat în limbajul oficial alături de cel uzual și științific, iar în cadrul științei economice s-a deschis un nou câmp de cercetare: cel al integrarii economice.

1.2. Abordări conceptuale

O încercare de sistematizare a multitudinii definițiilor date integrării economice trebuie să aibă drept punct de pornire stabilirea criterilor esențiale de raportare și a modalităților practice de evaluare a dinamicii fenomenului static sau dinamic studiat.

În sens general, integrarea reprezintă adaptarea reciprocă a elementelor constitutive ale unui sistem, permițându-i acestuia să formeze un nou echilibru sau “combinarea părțílor dintr-un întreg în procesul de atingere a stadiului de uniune, iar uniunea este un întreg rezultat din combinarea unor părți sau a unor membri ” .

Elementele constitutive ale întregului creat pot fi unități materiale rezultate din structuri simple sau complexe, autonome sau complemetare, puse laolaltă printr-un proces cu dublă direcționare: de dezintegrare, spargere, rupere, dezmembrare parțială sau totală a unor structuri date în elementele de bază și de reunire, combinare sau transfomarea acestora în cadrul unor structuri noi.

Definițiile integrării economice îmbracă o multitudine de forme și subsumează o multitudine de aspecte legate direct de cauzalitatea, amploarea, complexitatea și conținutul fenomenului studiat.