Impactul globalizării financiare asupra politicii monetare

Introducere

Globalizarea reprezintă cel mai amplu şi mai important proces economic contemporan, care se desfăşoară cu o forţă imensă şi de nestăvilit pe întreaga planetă. Asemenea unui uriaş magnet, globalizarea atrage în orbita sa toate ţările şi toate formele de activitate economică, sfera largă a producţiei de bunuri economice, serviciile de toate felurile, întregul sistem monetar-financiar, toate acestea fiind influenţate - şi nu de puţine ori determinate - de factori politici şi sociali. De aceea, globalizarea constituie subiectul cel mai dezbătut în rândurile specialiştilor, precum şi obiectul analizei şi acţiunilor practice ale multor instituţii naţionale şi internaţionale.

Interdependenţa economică, accentuarea schimburilor comerciale internaţionale, informatizarea puternică a societăţii contemporane, determină o interdependenţă crescândă a pieţei financiare. De aceea, am dorit să pun în evidenţă faptul că, în sfera financiară, globalizarea este mai accentuată şi mai rapidă ca oriunde.

Într-o economie de piaţă liberă, un guvern are ca ţinte principale de politică economică stabilitatea preţurilor şi creşterea economică. În acest sens, se utilizează, de regulă, mai multe instrumente cu ajutorul cărora se urmăreşte realizarea celor două obiective menţionate; între aceste instrumente pot fi menţionate: politica monetară (controlul lichidităţii, rezervele obligatorii, rata de scont), cursul de schimb, politica fiscală, controlul mişcărilor de capital, tarifele comerciale, etc.

Politica monetară este o componentă de bază a politicii economice, alături de alte componente, în principal politica bugetară şi politica fiscală, având un rol important în realizarea obiectivelor principale ale acesteia, şi anume: stabilitatea preţurilor, asigurarea unei creşteri economice echilibrate, ocuparea deplină a forţei de muncă şi asigurarea echilibrului balanţei de plăţi externe. În acest sens, politica monetară are ca misiune principală reglarea cantităţii de monedă disponibilă în economie, astfel încât acesta să dispună de lichidităţi suficiente, în vederea asigurării funcţionării normale şi a dezvoltării echilibrate.

Capitolul 1 Abordări cu privire la conţinutul şi semnificaţiile globalizării

Cu rare excepţii, discursul în termeni de globalitate/ global /globalizare/ globalism este de dată recentă, respectiv după anii 1980. Termenul s-a răspândit însă cu repeziciune, utilizarea atât de frecventă a acestui nou termen, de la limbajul curent până la discursul politic si jurnalistic, datorându-se faptului că desemnează o schimbare importantă, care necesită o nouă terminologie pentru descrierea noilor realităţi. Provocarea contemporană este de a defini precis acesti termeni.

Globalizarea este un termen foarte uzitat căruia îi putem atribui numeroase semnificaţii. Prin acest termen putem înţelege dezvoltarea pieţelor financiare globale, creşterea corporaţiilor transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor naţionale. Majoritatea problemelor pe care oamenii le asociază globalizării, incluzând pătrunderea valorilor de piaţă în acele domenii de care ele nu aparţin în mod tradiţional, pot fi atribuite acestor fenomene. S-ar putea discuta totodată despre globalizarea informaţiei şi a culturii, despre răspândirea televiziunii, a Internetului şi a celorlalte forme de comunicare şi despre mobilitatea crescută a comercializării ideilor.

Oricât de paradoxal ar părea, într-o lume în care cuvântul „globalizare” este pe buzele tuturor si este considerat, pe rând, chintesenţa răului universal dar si panaceul acestuia, există atât abordări care argumentează universalitatea si ireversibilitatea globalizării, cât si unele care afirmă că, de fapt, globalizarea nu există, fiind un „mit” fără acoperire în realitate. Există, astfel, trei mari scoli de gândire, pe care Held, McGrew, Goldblatt si Perraton le identifică astfel: hiperglobalistii, scepticii şi transformativiştii. Dacă pentru hiperglobalisti globalizarea este singurul eveniment cu adevărat important al istoriei contemporane, o nouă epocă, în care „tradiţionalele state-naţiune au devenit unităţi de afaceri nenaturale, chiar imposibile într-o economie globală” , în cealaltă extremă, ultrascepticii neagă existenţa oricărui fel de globalizare.

De pe poziţia ultrascepticilor, asa-numita economie „globală” este un mit, ceea ce vădeste o abordare a „globalizării” ca un fenomen exclusiv economic, asimilând-o în primul rând cu o piaţă globală perfect integrată. Asa-numitele companii globale sunt în realitate adânc ancorate în ţările lor de origine, iar acţiunile lor sunt în întregime purtate de logica relaţiilor interstatale. În acest sens, afirmata „globalizare” nu a putut si nici nu va putea modifica acţiunile de bază ale actorilor politicii mondiale, mai precis ceea ce numim state suverane. În acest timp, analistii moderaţi se află între extremele ultra-scepticilor si ale globaliştilor.