Informația Asimetrică pe Piața financiar-bancară

Cea mai importantă activitate a instituţiilor financiar-bancare (bănci comerciale, societăţi de asigurare, fonduri private de pensii, case de economii şi împrumuturi, fonduri de investiţii, bănci de investiţii, companii de finanţare, bănci de economii, uniuni de credit) este aceea de a acorda împrumuturi.

Pentru a avea o activitate profitabilă pe termen lung, este indicat să se atragă acele împrumuturi care în viitor vor fi total înapoiate (să se atragă împrumuturile la care riscul de credit sa fie cât mai scăzut).

Pentru a putea înţelege principiile după care se ghidează managerii instituţiilor financiare pentru a micşora riscul de credit şi a creşte numărul de credite reuşite, trebuie să ţinem cont de selecţia adversă şi de hazardul moral.

SELECŢIA ADVERSĂ este o problemă pe piaţa împrumuturilor pentru că primele persoane care se gândesc să apeleze la un împrumut, sunt acele persoane care se gândesc că nu-l vor înapoia în viitor. De obicei persoanele „serioase” iau astfel de decizii (de a contracta un împrumut) mai greu, pentru că ei trebuie să-şi calculeze veniturile şi cheltuielile şi să previzioneze constrângerea bugetară din viitor.

Persoanele care vor realiza rezultate nefavorabile sunt acelea care au şansele cele mai mari de a obţine un împrumut.

În cazul agenţilor economici, cei mai dornici de a obţine un împrumut sunt acei investitori care au planuri de investiţii riscante, şi, în cazul în care aceste investiţii ar fi un succes, ar avea mult de câstigat.

Instituţiile financiare, datorită riscului ridicat, încearca să nu atragă astfel de împrumuturi, pentru că există o mare posibilitate ca investiţia să nu fie profitabilă, şi deci, debitorul să nu-şi poată înapoia datoria.

HAZARDUL MORAL este o problemă pe piaţa financiară pentru că investitorii au imboldul de a investii în activităţi riscante, care nu sunt agreate de către creditor.

Chiar dacă înainte de semnarea contractului de credit, investitorului i se precizează să nu se implice decât în activităţi mai puţin riscante, acesta (investitorul) după primirea creditului va investi, exact acolo unde, gradul de risc este mai ridicat.

În acest caz, creditorul va fi supus hazardului (pericolului) ca debitorul său să intre în incapacitate de plată.

Pentru a fi profitabile, instituţiile financiare trebuie să prevină apariţia selecţiei adverse şi a hazardului moral, probleme care duc la imposibilitatea de nerambursare a împrumutului, din partea debitorului.

Încercările acestor instituţii de a reduce asimetria de informaţie, au dus la conturarea unor principii importante în activitatea de management al riscului de credit.

Aceste principii sunt:

- screening-ul (selectarea) şi monitorizarea potenţialilor şi actualilor clienţi;

- stabilirea unor relaţii pe termen lung cu clienţii;

- stabilirea unor clauze contractuale (favorabile ambelor părţi);

- garantarea împrumuturilor cu un bun;

- garantarea împrumuturilor cu o sumă de bani;

- distribuirea raţională a creditelor.

SELECTAREA ŞI MONITORIZAREA

Pentru că pe piaţa împrumuturilor, creditorul are mai puţine informaţii privind activităţile şi oportunitaţile debitorului, asimetria de informaţii poate fi redusă cu ajutorul selectării şi monitorizării.

Selectarea

Din totalul cererilor de împrumut, creditorul poate selecta clienţii în funcţie de risc şi ii poate alege pe aceia, care sunt mai credibili şi care au capacitatea financiară de a înapoia împrumutul.

Pentru a putea spune că un debitor este de încredere sau nu, creditorul trebuie să culeagă informaţii privind clientul său.

Selectarea efectivă şi culegerea informaţiilor, împreună reprezintă un principiu foarte important pentru controlarea riscului de credit. Astfel, indiferent dacă debitorul este persoană fizică sau persoană juridică, există aproximativ aceleaşi metode de culegere a informaţiilor.

Prin completarea unui formular (cerere) de împrumut, persoana fizică este indentificată, astfel se cunosc informaţii privind situaţia personală, dar şi situaţia financiară.

Informaţiile obţinute sunt prelucrate şi, astfel, potenţialul client primeşte un „scor” al creditului. Acest scor semnifică capacitatea clientului de a-şi returna împrumutul, dacă va avea dificultăţi privind plata ratelor aferente împrumutului.

Pentru a putea obţine un împrumut, o persoană trebuie să lucreze şi să aibă o anumită vechime. Ofiţerul de credite va verifica acest lucru luând contact cu angajatorul, dar un aspect important îl reprezintă compotamentul şi înfăţişarea potenţialului client.

Pentru persoana juridică procedeul de selectare şi culegere a informaţiilor este similar cu cel folosit in cazul persoanei fizice.

Este important ca ofiţerul de credite să ştie despre cifra de afaceri, despre existenţa profitului sau a pierderilor, despre situaţia activelor şi a datoriilor, despre existenţa unui plan de investiţii şi, deasemenea, şi despre domeniul în care activează respectivul agent economic.

Dacă aceste informaţii nu sunt relevante pentru obţinerea unui împrumut, se renunţa la dosarul de credit.

Monitorizarea

Monitorizarea se realizează după ce împrumutul a fost acordat. În acest moment există riscul ca debitorul să-şi îndrepte interesul către activităţi periculoase, care fac posibilă nerambursarea creditului.

Pentru a putea reduce riscul de hazard moral, trebuie să se precizeze în contractul de împrumut, anumite clauze, care interzic debitorului să se supună unor activităţi riscante. Însă dacă clauza este încălcată, creditorul işi va primi în continuare ratele, debitorul fiind singurul care suportă pierderilor activităţilor riscante, la care s-a supus.

Procesele de selectare si monitorizare sunt foarte importante pentru ca orice instituţie financiară să aibă riscuri cât mai reduse. Cheltuielile privind controlul şi activitatea de colectare de informaţii sunt ridicate, dar acestea garantează profitabilitatea şi succesul pe piaţa financiară.