Instrumente de plată internaționale

Plati internationale

Cresterea interdependentelor economice a atras dupa sine cresterea relatiilor economice internationale în dezvoltarea economica nationala, acestea devenind obiect al preocuparii organismelor statale în organizarea si desfasurarea schimburilor. În esenta, relatiile economice internationale sunt constituite din totalitatea tranzactiilor economice dintre statele lumii. Ele cuprind circulatia internationala de marfuri si servicii, precum si relatiile financiar-valutare.Platile internationale reprezinta componenta care asigura finalizarea tranzactiilor economice sau satisfacerea unor cerinte individuale ca urmare a relatiilor care se stabilesc intre parteneri.

Platile internationale au ca baza economica tranzactiile curente si operatiile financiare dintre tari. „Platile internationale pentru tranzactiile curente sunt cele care nu sunt destinate transferurilor de capital si cuprind în mod nelimitat: toate platile datorate în legatura cu comertul exterior, alte operatii curente, inclusiv servicii si facilitati bancare si de credit normale si pe termen scurt, platile datorate cu titlu de dobânda asupra împrumuturilor si ca venit net din alte investitii, plati de sume pentru amortizarea investitiilor directe…”

Platile în comertul international se efectueaza în exclusivitate prin intermediul bancilor, prin tehnica viramentului bancar. Banca nu plateste marfa ci documentele care atesta ca exportatorul si-a îndeplinit obligatiile contractuale privind natura marfii, calitatea si cantitatea acesteia, pretul si valoarea ei. In literatura de specialitate, dar si în practica legata de comert sunt folosite mai multe notiuni referitoare la platile si încasarile internationale.

Formele de plata internationale reprezinta modalitatile prin care se stinge sau se amâna obligatia de plata. Mijloacele de plată internaţionale reprezintă totalitatea formelor şi instrumentelor de plată prin care se poate lichida o obligaţie ce rezultă din operaţiuni comerciale, tranzacţii financiare sau de credit internaţionale. În categoria mijloacelor de plată se includ:

• monedele naţionale;

• valutele;

• devizele;

• monedele internaţionale.

Monedele nationale

Au o însemnătate redusă în mijlocirea plăţilor internaţionale. Sunt folosite mai mult de ţările în curs de dezvoltare cu monedă neconvertibilă sau cu convertibilitate limitată care dispun de rezerve mici de valute convertibile. Aceste ţări preferă să plătească în monedă naţională anumite importuri şi datorii rezultate din împrumuturi externe, precum şi serviciile şi participările străine la lucrări de investiţii pe teritoriul lor.

Cei care vor intra în posesia monedei locale vor căuta să cumpere de pe piaţa locală diferite bunuri, să o folosească pentru plata personalului local angajat în prestarea de diverse servicii etc.

Regula generală este însă că exportatorii refuză să vândă cu plata în monedă locală (monedă neconvertibilă), ori de câte ori au alte posibilităţi.

Valutele

Valutele sunt monede nationale care au urmatoarele caracteristici: au putere de plata,se bucura de o larga circulatie si pot fi constituite rezerva si in alte tari decat intara emitenta .

Valuta care se prezinta sub forma de bancnote sau monezi poarta denumirea de valuta in numerar iar cea disponibila intr-un cont bancar - valuta in cont .

In functie de modul in care valuta in cont a fost depusa in banca , intalnim :

- valuta in cont la vedere;

- valuta in cont la termen .

Monedele internationale sunt acele monede nationale care circula in afara granitelor statului emitent si constituie mijloace de plata si de rezerva pe piata internationala .

Devizele

Includ în sens restrâns titluri de credit pe termen scurt exprimate în valută, iar în sens larg ele includ şi hârtiile de valoare exprimate în valută (acţiuni, obligaţiuni). Dintre devizele folosite cel mai frecvent pe plan internaţional menţionăm:

• cecul;

• cambia;

• biletul la ordin;

• cartea bancară.

Cecul

Cec-ul instrument de plată cu largă utilizare în plăţile internaţionale datorită gradului de siguranţă ridicat. Cecul este un ordin scris, necondiţionat, dat de către o persoană (trăgător, emitent) unei bănci (tras) de a plăti o sumă de bani, la vedere, unei terţe persoane (beneficiar).

In relaţiile comerciale internaţionale, trăgătorul (emitentul) este importatorul care, prin emiterea unui cec, achită contravaloarea mărfurilor cumpărate. Trasul este întotdeauna o bancă, fie că este banca unde trăgătorul are cont deschis, fie că este o altă bancă desemnată de banca trăgătorului să efectueze plata.

Cecul îndeplineşte două funcţii principale: instrument de retragere de fonduri din soldul creditor al propriului cont bancar şi instrument de plată în monedă scripturală.

Pentru a preveni falsificarea şi contrafacerea cecurilor, formularele sunt standardizate, înseriate şi imprimate pe o hârtie specială. În România, Normele tehnice nr. 9/1994 ale Băncii Naţionale a României prevăd standardele tehnice ale suportului de hârtie precum şi condiţiile de asigurare a securităţii cecului:

a) serie şi număr distincte pentru fiecare formular;

b) elemente de desen (filigran incorporat şi reţea complexă de linii);

c) text sau desen în culori fluorescente, dintre care cel puţin două culori care pot fi detectate cu ultraviolete;

d) fibre invizibile cu reflexie albastră, verde şi roşie;

e) tratare chimică a hârtiei şi imprimarea cu cerneluri sensibile la apă şi la agenţii chimici;

f) un element secret de securitate, ales de fiecare bancă şi cunoscut numai de aceasta;

g) microtext;

h) încorporarea unui desen, care nu poate fi reprodus prin copiatoare alb-negru sau color;

i) bandă rezervată procesării automate.

În Franţa, din anul 1979, formularele sunt prebarate şi poartă menţiunea “netransmisibil prin gir”. Prin excepţie, la cererea expresă a clienţilor, băncile pot elibera şi cecuri transmisibile prin gir cu informarea Administraţiei Financiare şi cu plata unei taxe de timbru. În Statele Unite formulare de cec sunt decorate cu imagini fabuloase.

Încă de la emitere cecul trebuie să cuprindă următoarele elemente, fără de care cecul este nul:

• denumirea de cec trecută în însuţi textul cecului şi exprimată în limba întrebuinţată pentru redactarea acestuia (check – engl., cheque – fr.);

• ordinul necondiţionat de a plăti o sumă de bani exprimată într-o monedă şi menţionată în cifre şi în litere. Ca şi la cambie sau la biletul la ordin, în caz de neconcordanţă între suma în cifre şi cea în litere, se ia în considerare suma în litere. Dacă suma este menţionată de mai multe ori pe cec, în caz de neconcordanţă, se plăteşte suma cea mai mică.

• denumirea băncii care trebuie să plătească;

• locul plăţii;

• data şi locul emiterii. În situaţia în care locul emiterii nu este menţionat se subînţelege a fi domiciliul trăgătorului.

• semnătura trăgătorului.

În România, pentru a fi valabil, cecul trebuie să conţină menţiunile obligatorii cuprinse în Legea nr.59/1934, modificată prin Legea nr.83/1994, care a aprobat Ordonanţa Guvernului României nr. 11/1993. Conform dispoziţiilor art.V al acestei ordonanţe, Banca Naţională a României a emis Normele-cadru nr.7/08.03.1994 privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit cu cecuri precum şi Normele tehnice nr.9/20.04.1994 privind circulaţia şi standardele tehnice şi de conţinut ale cecului.Emiterea cecului este o operaţiune complexă, alcătuită din două faze:

1) completarea formularului de cec;

2) predarea cecului către beneficiar