Jocul de Putere dintre Cele mai Importante Cinci Monede din Sistemul Monetar Internațional

Evoluţia monedei

Iniţial moneda îmbrăca forma unor bunuri obişnuite(sare, ceai). Aceste bunuri erau cu atât mai mult utilizate ca monedă cu cât erau mai utile, durabile, divizibile şi de valoare ridicată. În acest moment în care această moneda-marfă este achiziţionată pentru a fi folosită la schimb şi nu pentru consum, se renunţă la economia de troc.

Cu timpul se impun în calitate de monede o serie de metale comune (fier, cupru, bronz) sau metale preţioase, care îndeplineau mai bine decât alte bunuri cerinţele monetare.

Datorită dezvoltării producţiei şi schimburilor, volumul bunurilor şi serviciilor ce pot fi

tranzacţionate creşte într-un ritm mai ridicat decât al monedei metalice. Se crează un dezechilibru intre nevoile economiei şi existentul monetar. În aceste condiţii apare moneda de hârtie (bancnotă) şi moneda scripturală (de cont). Bancnotele au derivat din efecte de comerţ (trate), care, fără a avea o valoare intrinsecă, reprezentau angajamentul emitentului de a plăti.

Banii de cont au fost creaţi de către băncile comerciale prin înscrierea în conturi a sumelor de bani ale clienţilor.

Alte forme ale monedei scripturale sunt cecurile şi viramentele apărute în a doua jumătate a secolului trecut.

În prezent, moneda marfă cu valoare intrinsecă (din aur, argint) este eliminată, rămânând numai moneda semn ( fără valoare intrinsecă). O perioadă scurtă a existat o legătură între moneda semn şi aur prin obligaţia emitenţilor de a avea în depozit o anumită cantitate de aur pentru acoperirea monedelor emise.

O altă formă a monedei o reprezintă moneda electronică, apărută şi dezvoltată prin utilizarea pe scară tot mai mare a tehnicii computerizate. De asemenea, o speţă de monedă este şi monedă supranaţională (DST, ecu, euro).

Perioada 1929-1933

În perioada 1929-1933 s-au constituit blocurile monetare, din dorința marilor puteri de a institui un control asupra țărilor dependente și au avut la bază o monedă cheie (pivot) și mai multe monede satelit. Caracteristicile principale ale unui bloc monetar sunt: stabilirea unui raport de valoare între moneda cheie și monedele satelit; convertibilitatea totală între cele două categorii de monede; păstrarea și administrarea rezervelor monetare de către banca emitentă a monedei cheie; reglementarea relațiilor monetare ale statelor membre în raport cu statele din afara blocului.

În funcție de moneda care a îndeplinit rolul de monedă cheie (pivot) au existat blocul lirei sterline, blocul francului francez și blocul dolarului american.

Blocul francului francez a funcționat până in anul 1945, moneda franceză având aceeași putere circulatorie atât in Franța cât și în țările membre.

Blocul dolarului a fost creat în anul 1933 și a avut la bază dolarul american (în calitate de monedă pivot) și monedele țărilor sud-americane (monede satelit).

Blocul lirei sterline a reprezentat modelul blocului monetar și a funcționat în perioada 1931-1939, având ca obiectiv asigurarea stabilității cursurilor de schimb ale monedelor componente.

Zona Sterling. Zona Sterling a apărut odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind o măsură de urgență ce implica măsuri în controlul ratei de schimb între mai multe țări care la acea vreme erau în mare parte dominioane sau colonii ale Imperiului Britanic (denumit ulterior Commonwealth). Aceste țări foloseau drept monedă lira sterlină, sau aveau o monedă proprie aflată la rată de schimb fixă față de liră; chiar și țările membre care aveau monedă proprie dețineau cantități mari de lire sterline în Londra pentru efectuarea de operațiuni comerciale internaționale. Scopul zonei sterling a fost cel de a proteja valoarea externă a lirei. Toate țările din Imperiul Britanic, cu excepția Canadei, Newfoundlandului și Hong Kongului au aderat la zona sterling în 1939.

Semnificația zonei sterling a scăzut drastic în iunie 1972 când guvernul britanic (în acord cu cel irlandez, cel din Insula Man și cele din Insulele Canalului) au luat unilateral măsuri de control al ratei de schimb valutar față de alte țări membre, cu excepția Irlandei, a Insulei Man și a Insulelor Canalului.

Scopul zonei sterling. Înaintea Primului Război Mondial, lira sterlină era de departe cea mai importantă monedă pe plan internațional, iar Londra era principalul centru financiar mondial. Peste 60% din comerțul global era finanțat, facturat și achitat în lire sterline, și mare parte din rezervele valutare oficiale erau formate, pe lângă aur, din lire sterline. Deși nu toate teritoriile aparținătoare Imperiului Britanic utilizau lira ca monedă locală, majoritatea celor care aveau propriile monede le aveau pe acestea la curs valutar fix față de liră, așa cum era cazul și cu alte țări din afara imperiului. În urma renunțării de către Regatul Unit la standardul aur în 1931, multe țări a căror valută era legată de aur și-au legat în schimb valuta de lira sterlină.La izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, țările blocului sterling din cadrul Imperiului Britanic își doreau să protejeze valoarea externă a acestuia; de aceea în tot Imperiul s-au adoptat legi de oficializare a zonei unice de control al ratei de schimb.

La sfârșitul războiului, zona sterling era cel mai mare și mai coerent bloc monetar din lume și acorda membrilor săi libertate totală a plăților. Membrii se bucurau de rate de schimb stabile și acces permanent la resursele financiare ale Londrei. Între timp, guvernul britanic putea utiliza rezervele comune ale întregii zone pentru a susține lira sterlină în momente când pe piața internațională se manifesta o penurie de dolari americani.