Măsuri neconvenționale de politică monetară adoptate de banca angliei în contextul crizei globale recente

Politica monetară are un rol deosebit de important în cadrul economiei, întrucât vizează asigurarea unei creşteri economice echilibrate, stabilitatea preţurilor, ocuparea deplină a forţei de muncă, asigurarea echilibrului balanţei de plăţi, dar şi corelarea volumului mijloacelor de plată disponibile cu nevoile economiei prin instrumentele monetare specifice.

Din perspectiva băncii centrale s-a observat implicarea acesteia spre eficientizarea mecanismelor de transmisie a politicii monetare, principalele canale de transmisie sunt: canalul ratelor dobânzilor, canalul creditelor, cel al cursului de schimb, al avuţiei şi canalul anticipaţiilor inflaţioniste.

Banca centrală intervine prin intermediul politicii monetare de o manieră indirectă, în principal cu ajutorul sectorului bancar, politica monetară transmiţându-se relativ rapid, fiind particularizată în cadrul diferitelor economii. Nivelul depozitelor şi al creditelor din cadrul sistemului bancar poate fi influenţat de dimensiunea ratei dobânzii de politică monetară, de anticipaţiile inflaţioniste, fiind un factor de inducţie pentru investiţii dar şi pentru tendinţa de economisire/consum. Cursul de schimb afectează preţul bunurilor importate, comparativ cu cele exportate, remarcându-se influenţa acestuia şi asupra nivelului de creditare bancară, astfel se va înregistra un nivel mai scăzut când se înregistrează o depreciere a monedei naţionale şi un nivel mai ridicat în situaţia unei aprecieri.

Pentru atingerea obictivului fundamental de politică monetară se utilizează trei instrumente, şi anume:

- Operaţiunile de open market (repo, reverse repo, emitere certificate de depozit, acordare de credite colateralizate, swap valutar ş.a.)

- Facilităţile permanente (de creditare, de depozit);

- Rezervele minime obligatorii.

Autorităţile monetare au fost forţate să devină prima linie de apărare împotriva crizei financiare internaţionale, astfel au intervenit în cadrul sistemului financiar printr-o serie de măsuri pentru contracararea efectelor negative ce au survenit în urma crizei financiare, acţionând în principal pe calea indirectă.

3

În cadrul sistemului financiar, criza economică s-a manifestat în toate categoriile existente, în principal în cadrul sectorului bancar prin restrângerea activităţii de creditare bancară, prin amplificarea riscului de credit, prin deteriorarea indicatorilor de performanţă bancară ş.a., dar şi în cadrul celorlalte componente ale sistemului financiar. Astfel, s-a observat o deteriorarea a activităţii economice a companiilor nefinanciare, a celor de asigurări, a fondurilor de pensii şi nu în ultimul rând s-a intensificat aversiunea faţă de indicele de referinţă al pieţei de capital.

Măsurile iniţiate pentru suţinerea sistemului financiar au fost utilizate în combinaţie, remarcându-se măsuri ad-hoc, implementate în cadrul instituţiiilor financiare individuale, dar şi scheme complexe, aplicate în situaţia intensificării crizei financiare globale. Măsurile ad-hoc (tradiţionale) au fost implementate iniţial la nivel de instituţie financiară întrucât se implementau de o manieră rapidă şi flexibilă iar schemele complexe au fost aplicate întrucât asigurau o transparenţă mai mare decât cele iniţiale, nu conduceau la o distorsionare a competitivităţii şi puteau fi adoptate mai uşor întrucât făceau parte dintr-un plan bine definit.

Autorităţile publice s-au implicat spre susţinerea sistemului financiar printr-o serie de măsuri, remarcându-se măsuri adoptate de autorităţile monetare şi cele adoptate de autorităţile guvernamentale. Astfel, autorităţile guvernamentale au intervenit prin garantarea depozitelor bancare, recapitalizarea, delimitarea aşa numitelor „bad banks” şi naţionalizarea unor instituţii financiare. Din perspectiva autorităţilor monetare se remarcă măsuri convenţionale şi măsuri neconvenţionale, primele cuprinzând măsurile adoptate prin prisma instrumentelor de politică monetară, şi anume rata dobânzii de politică monetară şi rezervele minime obligatorii.

Autorităţile monetare apelează la măsuri neconvenţionale atunci când canalele de transmitere a politicii monetare nu mai funcţionează de o manieră eficientă, respectiv mediul economic înregistrează deteriorări semnificative. Măsurile neconvenţionale au cuprins în principal intervenţii pe pieţele naţionale şi intervenţii pe piaţa valutară.

4

Tabel nr. 1

Cap. 1 Aspecte generale privind măsurile neconvenţionale de

politică monetară

În general măsurile neconvenţionale pot fi definite ca fiind politicile ce vizează direct costul şi disponibilitatea de finanţare externă a instituţiilor de credit, gospodăriilor şi companiilor nefinanciare1.

Măsurile neconvenţionale au avut precum rol, îmbunătăţirea lichidităţii, relansarea activităţii de creditare bancară, îmbunătăţirea mecanismului de transmitere a politicii monetare şi diminuarea riscurilor existente în cadrul sistemului financiar, în principal a riscului sistemic.

Printre principalele măsuri neconvenţionale se remarcă amplificarea masivă a cantităţii de bani din circulaţie, cunoscută sub denumirea de „quantitative easing”, susţinerea creditului, îmbunătăţirea lichidităţii şi creşterea gradului de intermediere de pe pieţele financiare (a se vedea

tabelul nr.1).

Tipurile de măsuri neconvenţionale adoptate de principalele bănci centrale