Mecanismele de Transmise a Politicii Monetare

Politica monetra

Politica monetara reprezinta unul din instrumentele politicii economice, prin intermediul careia se actioneaza asupra cererii si ofertei de moneda din economie. Importanta politicii monetare rezulta din obiectivul fundamental al acesteia, respectiv stabilitatea preturilor, la care se adauga limitarea inflatiei si mentinerea valorii interne si externe a mondei. Responsabilitatea indeplinirii acestor obiective revine Bancii Centrale, care detine monopolul in formularea si transpunerea in practica a obiectivelor politicii monetare.

Stabilitatea preturilor constituie obiectivul fundamental al politicii monetare dar, in acelasi timp, reprezinta un obiectiv central al politicii economice, alaturi de: cresterea economica durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, sustenabilitatea balantei de plati. Pentru atingerea acestor obiective, la nivelul fiecarei tari sunt identificate instrumentele care sa conduca la cele mai bune rezultate, dintre care cele mai insemnate sunt: politica fiscala, politica veniturilor, politica monetara, politica valutara si politica comerciala.

Politica monetara contribuie la realizarea politicii economice si prin obiectivele specifice care constau in urmatoarele.

a) cresterea masei monetare pana la un nivel optim

Se concretizeaza prin determinarea de catre autoritatea a unui nivel de crestere a masei monetare, cat mai apropriat de rata de crestere reala a economiei.

b) Mentinerea ratei dobanzii la un nivel corespunzator

c) Practicarea unui nivel optim al ratei de schimb

d) Alocarea optima a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) in cadrul economiei.

Canalele de transmisie specifice politicii monetare

Mecanismul prin care politica monetara este transmisa catre economia reala a reprezentat un punct de interes pentru multi economisti, fiind inteles drept un raspuns in timp al variabilelor macroeconomice la o modificare a unui instrument de politica monetara. Abordarea conventionala considera ca o politica monetara restrictiva duce la cresterea ratelor de dobanda la operatiunile de open-market si cauzeaza o scadere a consumului.

Mecanismele de transmisie a deciziilor de politica monetara identificate de sistemele financiare moderne au avut un impact asupra economiei reale, fiecare dintre acestea fiind caracterizat prin anumite aspecte secifice:

Din punct de vedere al pretului pe piata financiara, distingem:

- canalul ratei dobanzii;

- canalul pretului activelor;

- canalul cursului de schimb;

In functie de disponibilitatea creditului, avem:

- canalul creditului;

- canalul pozitiei de balanta;

Efectele directe ale ratei dobanzii nu influenteaza doar costul creditului, ci si cash-flow-urile debitorilor si creditorilor din sistemul financiar. Astfel modificarea ratei dobanzii influenteaza costul marginal al obtinerii creditului, determinand modificarea volumului investitiilor si al economisirii, deci a cererii agregate.

Canalul ratei dobanzii presupune urmatoarele ipoteze:

- Banca Centrala poate controla oferta de moneda pentru care exista substitute imperfecte;

- Preturile nu se ajusteaza in mod instantaneu la modificarile ofertei de moneda, anuland efectele reale ale politicii monetare;

- Componentele cererii aggregate, cum ar fi investitiile, sunt sensibile la modificarea ratei dobanzii si raspund altfel la inovatiile de politica monetara.

Elementul esential ce caracterizeaza acest canal de propagare a deciziilor de politica monetara vizeaza masura in care o modificare a ratei dobanzii in urma unei decizii de politica monetara, aflata in mod direct sub controlul Bancii Centrale, influenteaza nivelul tuturor ratelor de dobanda pe termen scurt de pe piata , raspandindu-se treptat in tot spectrul ratelor de dobanda, mai ales asupra celor pe termen lung, semnificative in dimensionarea volumului investitiilor sau a achizitiilor de bunuri de folosinta indelungata. Transimterea deciziilor de politica monetara in cadrul structurii la termen a ratelor de dobanda depinde de mai multi factori, inclusiv de organizarea pietelor financiare si evolutia asteptarilor.

Efectele indirecte asociate pretului activelor

In situatia in care piata obligatiunilor cu dobanda fixa pe termen lung este importanta, ratele de dobanda ridicate pe termen scurt pot duce la scaderea pretului obligatiunilor , iar in masura in care aceste piete se dezvolta, acest canal de transmisie se poate consolida. O alta modalitate prin intermediul careia modificarea preturilor activelor sub influenta masurilor de politica monetara poate influenta cererea agregata este descrisa de asa numita teorie Q a investitiilor, initiata de James Tobin. Astfel, o politica monetara relaxata poate determina majorarea pretului actiunilor, amplificand pretul de piata al firmelor in raport de costul de inlocuire a capitalurilor, ceea ce diminueaza costul efectiv al capitalului. Un Q ridicat indica un cost scazut. Investitiile vor creste (scade) daca Q creste (scade). Modificarea pretului activelor prin politica monetara poate, de asemenea , influenta cererea , pe seama deteriorarii averii nete a gospodariilor si intreprinderilor. Asemenea modificari pot genera o revizuire a anticiparilor de venit si o ajustare a consumului individual.

Politica monetara poate influenta raportul Q astfel: o sacdere a ofertei de moneda va stimula sectorul privat sa-si reechilibreze portofoliul; cererea scazuta de actiuni va duce in jos preturile. Ca alternativa, putem substitui actiunile cu obligatiunile, operatiune mai atractiva ca urmare a ratelor ridicate de dobanda in urma unei contractii monetare. O diminuare semnificativa a pretului actiunilor si obligatiunilor, spre exemplu, poate reduce valoarea activelor lichide disponibile pentru rambursarea imprumuturilor.