Metodologia de Exercitare a Controlului Financiar

1.Conceptul și necesitatea apariției controlului financiar

Termenul de “control” se află în legătură cu expresia “contra rolus”, care desemnează acţiunea de verificare a actului original după duplicatul încredințat unei alte persoane. Ca și concept, controlul constă în verificarea programelor stabilite, a erorilor, abaterilor, lipsurilor, deficiențelor dintr-un anumit domeniu de activitate.

Ca semnificație generică, controlul reprezintă acea activitate de analiză și erificare permanentă sau periodică a unei activități în scopul de a urmări desfășurarea acesteia și de a îmbunătăți aspectele acesteia.

În economie și societate, coexistă mai multe forme de control: controlul financiar, controlul tehnic, controlul sanitar, controlul calității, control metrologic, control comercial etc.

„Apariția statului a constituit începutul avântului activității de control; în evoluția sa istorică, controlul și-a îmbunătățit panoplia de metode, tehnici, scopuri, sfere de activitate la care se aplică, obiective etc. El s-a impus ca o activitate umană cerută de celelalte activități umane și niciodată nu i-a scăzut rolul și importanța. Perfecționarea și aprofundarea lui a avut urmări benefice în folosul celor care l-au folosit. Acest lucru l-a făcut indispensabil și l-a impus ca o permanență, intim legat de ideea de progres”.

Definit ca fiind procesul de comparare a situației de fapt cu cea impusă (programată), controlul are, în principiu, trei mari sarcini:

- furnizarea de informații privind cunoașterea realității, a situației de fapt, a deficiențelor, dedesubturilor, aranjamentelor etc.;

- propunerea unor măsuri de corectare a stării de fapt (în sensul dorit de cel ce a dispus controlul);

- întreprinderea unor acțiuni de descurajare, îndreptare și (eventual) pedepsire de către instituția controlului.

Tot procesul de comparare, evident, poate să aibă în vedere și norma (reglementarea); în această situație, însă, vom avea de a face cu controlul de legalitate (sau de conformitate).

Din cele prezentate mai sus, putem să deosebim două tipuri diferite de control financiar: controlul de performanță și controlul de conformitate. Noi subliniem aici că primul tip indicat începe să capete din ce în ce mai mult teren, mai ales în spațiul economic privat.

Având în vedere reacțiile posibile și imprevizibile ale comportamentului uman, controlorii trebuie să dispună de anumite calități care îi individualizează față de specialiști din domeniul respectiv. Aceasta face ca nu orice bun specialist (profesionist) să poată fi un bun controlor în acel domeniu de activitate.

Unui bun controlor îi sunt necesare și alte însușiri, pe lângă o bună pregătire profesională, și anume: fler, o fină și ptrunzătoare observație, putere de analiză și sinteză, discernământ, o anumită răutate convergentă scopului controlului fără afectarea personalității celui controlat, rigoare și oportunitate în luarea deciziilor, deschiderea spre nou etc.

Fiecare formă de control poartă amprenta specificității domeniului în care acționează. Ea trebuie să raspundă comandamentelor impuse de factorii de decizie, având în vedere sarcinile și scopurile urmărite de organizația care adoptă o anumită formă de control.

Indiferent pentru cine și în ce scop s-ar efectua controlul, el este în același timp un proces de cunoaștere a trecutului, de apreciere a prezentului și de descifrare a viitorului, în legătură cu activitatea firmei și cu performanțele ei economico-financiare.

Controlul permite evaluarea rezultatelor pe măsura aplicației lor, distanța dintre rezultatele prevăzute și cele obținute fiind luată în calcul, rezultatele sunt apreciate, iar măsurile concrete sunt imediat puse în aplicare pentru reorientarea cursului acțiunii către obiectivul propus.

Prin control, conducerea își asigură informarea reală, dinamică și preventivă care ridică valoarea concluziilor și calitatea deciziilor. Controlul pătrunde în esența fenomenelor, sesizează aspectele negative în momentele în care acestea se manifestă ca tendință și intervine operativ pentru prevenirea și lichidarea cauzelor. Controlul evaluează rezultatele în raport cu normele și obiectivele stabilite, dar contribuie și la prevenirea tendințelor și fenomenelor care necesită decizii de corectare. Controlul se manifestă ca formă de perfecționare a modului de gestiune a patrimoniului, de organizare și conducere aactivității unităților patrimoniale.

Detaliere problemelor ce fac obiectul controlului financiar creează condițiile fundamentării științifice a activității de control, sau mai exact arată necesitatea obiectivă a controlului financiar. Teoria și practica demonstrează existența, pe de o parte, a bazei economice, iar, pe de altă parte, a suprastructurii generate de baza economică ce arată că, indiferent de voința oamenilor, aceștia intră în relație de producție și în relație de schimb în calitate de producător, prestator, cumpărător, deci într-un sistem de concurență.