Moneda și formele sale - Moneda virtuală

Capitolul 1 - Noțiuni generale

Conform suportului de curs există patru forme ale monedei: paleomoneda, moneda metalică, moneda de hârtie și moneda scripturală. Dar, datorită evoluției tehnologiei se adaugă o a cincea formă a monedei: moneda virtuală. Aceasta nu trebuie confundată cu moneda scripturală.

Moneda scripturală, numită și monedă de cont sau monedă electronică, este consemnarea în registrele de bancă („scriptele” băncii) a unei debitări sau creditări în contul unei persoane. Circulația ei se realizează, în principal, cecurilor și cardurilor bancare.

Pe când monedă virtuală este o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și care poate fi transferată, stocată și tranzacționată în mod electronic. Aceasta este existentă în baze de date cu reguli speciale care condiționează modul în care acestea sunt oferite diferitelor persoane. Criptografia reprezintă o ramură a matematicii care se ocupă cu securizarea informației. Criptomonedele, denumite și monede digitale sau virtuale, folosesc protocoale proof-of-work pe bază de algoritmi. Aceasta nu prevede drepturi atașate (precum dreptul de a primi dividende). Ele pot fi cumpărate, dar și create (adică generate electronic prin intermediul algoritmilor matematici), procesul de creare a monedei numindu-se „minerit”. Denumirea de criptomonedă indică faptul că acest mijloc de plată utilizează criptografia și este descentralizat pentru a controla tranzacțiile și preveni dubla cheltuială, o problemă curentă pentru valutele digitale. O caracteristică definitorie a monedelor virtuale, și cu siguranță una dintre cele mai interesante, o reprezintă natura sa “organică” (descentralizată). Nu este emisă de o autoritate centrală, ceea ce face ca o monedă virtuală să fie, teoretic, imună la intervenția sau manipularea guvernului.

Având în vedere că deținerea monedelor virtuale nu reprezintă o creanță asupra unui emitent, acestea nu reprezintă o monedă electronică.

Criptomoneda, denumită și monedă digitală sau virtuală, este utilizată ca metodă de investiție, stocarea de valoare și mijloc de plată pentru cumpărarea sau vânzarea de bunuri sau servicii între două persoane terțe față de emitentul monedei.

Legea 30/2019, din Codul Fiscal, se va aplica asupra veniturile realizate începând cu anul 2019. Astfel, veniturile din criptomonede realizate începând din cursul anului 2018 vor fi supuse regimului fiscal anterior - prevederi stabilite și publicate în Monitorul Oficial. Conform acestei legi în vigoare, venitul din criptomonede se încadrează în categoria veniturilor din alte surse și sunt declarate voluntar prin intermediul declarației unice. Monedele virtuale sunt impozitate cu 10% din profitul obținut de pe urma acestora. Impozitul se plătește la efectuarea unei tranzacții de vânzare, indiferent dacă banii din platformele reglementate de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) sunt retrași sau nu. Există și o excepție conform căreia profitul mai mic de 200 de lei pe tranzacție nu se impozitează dacă suma totală a câștigurilor într-un an calendaristic este mai mică de 600 de lei, așadar cei la început de drum care fac foarte puțin profit, nu vor fi supuși impozitării. Însă există foarte puțini oameni care se încadrează în suma de 600 de lei pe an din cauza volatilității monedelor virtuale. În cazul în care veniturile din alte surse (criptomonede, investiții în bursă, drepturi de autor etc.) depășesc plafonul de 26.760 lei (echivalentul a 12 salarii minime brute - 2.230 lei), la acel 10% se mai adaugă și CASS de încă 10%. Așadar, pentru un individ care obține 26.761 lei din acest tip de venituri, 20% (5.352,2 lei) îi va reveni statului, indiferent dacă banii sunt retrași din platforma respectivă sau nu.

Satoshi Nakamoto, presupusul inventator anonim al Bitcoin, a dezvoltat în 2009 "un sistem monetar electronic cu funcționare directă de la egal la egal" (Peer-to-Peer), dând naștere conceptului de monedă virtuală. Nu se știe dacă acest fondator este o persoană sau un grup, dar se presupune că numele a fost inspirat din numele companiilor: Samsung, Toshiba, Nakamichi și Motorola.

Criptomonedele se bazează pe o rețea peer-to-peer. Aceasta înseamnă că fiecare posesor de criptomonede păstrează o copie a tuturor tranzacțiilor. Dezavantajul utilizării monedelor virtuale constă în volatilitatea acesteia datorită faptului că moneda este în cantitate limitată, iar valoarea ei este dată de cerere și ofertă. Așadar, oferta poate fi, în unele cazuri, fixă (de exemplu, cazul Bitcoin-ului care este în număr limitat de 21 de milioane de monede), iar cererea fluctuează în funcție de interesul publicului pentru această monedă (mergând pe același exemplu, cu cât mai multe persoane vor să achiziționeze sau să mineze Bitcoin, cu atât prețul va crește). Ba mai mult, tranzacțiile sunt ireversibile, anularea fiind imposibilă. Trebuie menționat și că nu toți comercianții acceptă cripomoneda ca metodă de plată și că există interdicție asupra utilizării anumitor criptomonede în unele țări. Mai multe țări au apelat la lansarea propriilor criptomonede naționale. Cele mai importante dintre acestea sunt: Marea Britanie: RSCoin; Rusia: CryptoRuble; Dubai, (EAU): Emcash; Japonia: J-Coin; China: Digital Currency Electronic Payment (DCEP). Dar acestea nu au o valoare atât de mare, fiind folosite drept rezerve ale statului.

Monedele virtuale au ajuns să fie utilizate mai mult drept instrumente de speculă și de conservare a valorii, decât pentru efectuarea plăților. Astfel, cea mai valoroasă, veche, cunoscută și cu cel mai mare impact speculativ este moneda virtuală numită Bitcoin. De menționat este că există monede virtuale a căror valoare nu este exprimată în euro, dolari sau lire, ci în bitcoin.