Monografia Sistemului Bancar al Elveției

Sistemul Bancar Elveţian

Introducere

Sistemul bancar elveţian este sinonim în concepţia generală cu noţiunile de siguranţă, stabilitate şi confidenţialitate, atribute pe care legislaţia bancară a acestei ţări le reglementează ca fiind determinante pentru eficienţa şi bonitatea sistemului. În ceea ce priveşte politica internaţională, Elveţia a ales sa rǎmânǎ neimplicatǎ în marile evenimente, precum războaiele mondiale, sau în uniuni naţionale sau financiar-monetare, acest statut neutru conferind climatul ideal dezvoltării economiei şi, odată cu ea, a sistemului bancar. Astfel, se estimează ca 35% din fondurile private ale planetei ce se aflǎ în afara ţǎrii de origine sunt depozitate în conturile elveţiene, un rezultat al tradiţiei băncilor elveţiene şi a legilor confidenţialităţii conturilor bancare, ce pedepsesc cu închisoarea divulgarea de informaţii asupra acestor conturi, cu unele excepţii de natură juridică.

Istoric

De peste 300 de ani, bancherii elveţieni respectǎ un cod de confidenţialitate în ceea ce priveşte activitatea şi posesorii conturilor, unul dintre primii beneficiari fiind regalitatea franceză, ce apela des la serviciile bancare elveţiene si necesita cel mai înalt nivel de secretizare asupra operaţiunilor derulate. Astfel, primele reglementări apar în aceeaşi perioadă, în 1713 Consiliul Suprem al Genevei instituind obligativitatea confidenţialităţii informaţiei bancare, cu excepţia cazurilor când Consiliul considera necesară divulgarea acestor informaţii. Aceste reglementări ale codului civil constituie unul din motivele pentru care, în timpul revoluţiei de la 1848, Elveţia devine principala destinaţie a fondurilor nobilimii franceze, în căutare de azil politic şi financiar.

Confruntată cu dificultăţile crizei din 1929-1933, Elveţia decide să reglementeze oficial secretizarea informaţiei bancare, pentru a face fată presiunilor Franţei şi Germaniei ce vizau divulgarea anumitor informaţii, în numele „interesului naţional”. (În Germania se instituise pedeapsa capitală pentru deţinerea de fonduri în afara Germaniei). Astfel, Legea Bancară Elveţiană emisă în 1934 îndeplineşte această funcţie, încadrând domeniul confidenţialităţii informaţiei bancare în sfera penală, încălcarea acesteia fiind pedepsită cu închisoarea. Clauza confidenţialităţii a fost revotată în 1984 de către 73% din elveţieni.

După cel de-al II-lea război mondial s-au iscat o serie de controverse în ceea ce priveşte o serie de fonduri pe care Germania nazistă le-ar fi depozitat în Elveţia, obţinute de la statele ocupate sau de la prizonieri. Între 1939 şi 1940, Germania ar fi depus în conturile deschise la Banca Naţională a Elveţiei din Berna, aur în valoare de 400mil $ (4 mld $ la valoarea prezentă), majoritatea sub formă nemonetară, pentru a fi topit şi folosit în susţinerea eforturilor de război. Cu toate că era conştientă de provenienţa acestor depozite, Elveţia a efectuat monetizarea aurului german, aflându-se sub ameninţarea unei invazii naziste în cazul în care refuza. După terminarea războiului, în 1946, s-a adoptat Înţelegerea de la Paris, ce viza transferul aurului german din custodia Elveţiei în cea a Comitetului Internaţional al Refugiaţilor, oprind astfel refinanţarea Germaniei şi urmărind să redistribuie aurul nazist proprietarilor de drept.

În anii ’90, confruntată cu valuri de critici din partea guvernelor străine, Elveţia a fost nevoită să îşi adapteze o parte din politici, emitând reglementări împotriva spălării de bani şi denunţând o parte din conturile ce efectuau operaţiuni în acest domeniu. Statele Unite au cerut UBS să divulge informaţii referitoare la 52.000 de conturi suspecte de evaziune fiscală, însă gigantul bancar a refuzat, invocând încălcarea legii elveţiene.

Legea Spălării de Bani din 1998 şi Legea Federală de Asistenţǎ Mutuală Internaţională din 1983 constituie reglementările recente cheie împotriva fraudelor financiare, ultima dovedindu-şi eficienţa prin amenzi de pană la 7 mil $, în primele 6 luni de la adoptare aplicând deja contravenţii de 124 mil $. În 2004, noi legi împotriva spălării de bani au fost adoptate, cauzând sistarea legendarelor conturi numerotate, ce ofereau protecţia completă a anonimatului, iar odată cu acesta, s-au interzis şi transferurile bancare internaţionale anonime.