Monografie - Banca Centrală a Austriei

Un scurt istoric al activităţii băncii

Înfiinţarea Băncii Naţionale a Austriei datează încă de la începutul secolului al XIX-lea. Deşi Habsburgii, dinastia conducătoarea, la acea vreme, a vechiului Imperiu Austro – Ungar experimentează acest lucru, cu 50 de ani înainte, odată cu emiterea primelor bancnote de hârtie, când o instituţie nou înfiinţată era însărcinată cu emiterea şi punerea în circulaţie a noilor bancnote. Odată cu acordarea independenţei faţă de guvern, aceasta se bucură de încrederea acordată de comunitatea burgheză. Cu toate că Banca din Viena (Wiener Stadtbak) exista încă de la 1705, abia în 1762 s-a emis primele bilete de bancă numite „Bancozettel”

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, în timpul războiului împotriva lui Napoleon, guvernul intervine preluând controlul direct al emiterii de bancnote. Drept rezultat, masa monetară aflată în circulaţie creşte corespunzător. Bancnotele înlocuiesc treptat monedele de alamă şi argint în tranzacţiile comerciale, ceea ce ilustrează substituirea monedelor de aur în urma postulatului legii lui Gresham.

În 1799, guvernul decretă faptul că banii de hârtie vor fi singurul mijloc, de plată în tranzacţiile comerciale private ceea ce duce la devalorizarea acesteia. Comunitatea capitalistă susţine că devalorizarea biletelor de banca cu o raţie de 5:1, la ordinul guvernului a echivalat cu falimentul naţional. În pofida asigurărilor guvernului că va restrânge emiterea de bilete de bancă, acestea continua să se devalorizeze rapid, constrângând public etichetarea biletelor de bancă ca „moneda vieneză”.

Pentru a-şi recâştiga încrederea burgheziei şi pentru restabilirea ordinii economice pe 1 iunie 1816, împăratul Francis I, emite două decrete imperiale: the "Highest Finance Patent" şi "Bank Patent"; În aceeaşi zi, fiind înfiinţată şi Banca Naţională a Austriei("privilegirte österreichische National-Bank"), datorită pregătirilor făcute de ministrul austriac de finanţe din acea perioadă Contele Johann Philipp Graf von Stadion.

Odată cu înfiinţarea Băncii Naţionale, care deţine exclusivitatea emiterii de bilete de bancă, are loc şi stabilizarea sistemului monetar austriac precum şi încrederea populaţiei în bancnote fusese restabilită. Luând măsurile e rigoare, banca reuşeşte cel puţin temporar să-şi îndeplinească obiectivele sale: creşterea valorii bancnotelor şi stabilitatea acestora. Aceasta impune ca instituţia să rămână total independentă faţă de obiectivele fiscale ale guvernului. De aceea banca centrală a fost capitalizată prin emiterea de acţiuni vândute investitorilor.

Activitatea băncii centrale, care avea a conducere provizorie, a fost iniţial limitată la răscumpărarea biletelor de bancă aflate în circulaţie şi cu emiterea de acţiuni. Aceasta se extinde după vânzarea a 1000 de acţiuni când banca devine operativă pe deplin sub noua conducere a proprietarilor de acţiuni.

În 1817 banca centrală primeşte dreptul exclusiv de emitere şi punere în circulaţie a banilor de hârtie fără restricţii, drept de emisiune(1. Privilegium ) acordat odată cu anumite drepturi în ceea ce priveşte tranzacţiile de scontare.