Obiectivele și Operațiunile Băncii Reglementelor Internaționale

Obiectivele şi operaţiunile Băncii Reglementelor Internaţionale

1. Organizarea Băncii Reglementelor Internaţionale

1.1. Istoricul Băncii Reglementelor Internaţionale

Banca Reglementelor Internaţionale este cea mai veche dintre instituţiile financiare internaţionale şi rămâne centrul principal pentru cooperare internaţională a băncilor centrale. A fost fondată în 1930 prin decizia Conferinţei de la Haga care s-a ocupat de plata reparaţiilor de război germane după primul război mondial în cadrul planului Young. Principalele ţări implicate în război au fost de acord cu propunerea guvernului elveţian de a fonda o bancă la Basel la care să fie membre numai bănci centrale şi care să aibă imunitate efectivă în raport cu legile naţionale ale statelor membre. B.R.I. urma să răspundă de reglementarea reparaţiilor de război germane, de unde şi denumirea de “reglemente” din numele instituţiei.

Deşi panul Young a reprezentat motivul concret pentru instituirea BRI, obiectivul principal al băncii a fost să promoveze cooperarea dintre băncile centrale. Ca „ bancă centrală a băncilor centrale”, la care puteau să participe şi ţări neimplicate în primul război mondial, viitorul BRI era asigurat chiar şi după ce plata reparaţiilor de război ar fi fost întreruptă de Germania.

Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial în 1939, nu mai era posibil ca reprezentanţii unor ţări beligerante să participe la reuniunile BRI, chiar şi în Elveţia, aceasta fiind o ţară neutră. Dar membrii consiliului s-au convins că BRI trebuie menţinută în viaţă pentru a ajuta la reconstrucţia financiară şi monetară după război. Pentru a se asigura de supravieţuirea băncii, Consiliul a decis să suspende toate reuniunile pentru toată durata războiului şi a adoptat, de asemenea, o declaraţie de neutralitate excluzând operaţiunile bancare care ar putea beneficia de una dintre părţi beligerante în detrimentul alteia. BRI şi-a menţinut serviciile bancare de a asista băncilor centrale şi şi-a îndeplinit obligaţiile proprii, în concordanţă cu statutul său de neutralitate.

Când instituţiile stabilite la Bretton Woods au fost create, presiunile Statelor Unite au dus la adoptarea unei rezoluţii care prevedea lichidarea BRI, văzută ca o structură regională, şi transferarea funcţiilor sale către FMI, dar această rezoluţie nu a fost luată în seamă de băncile centrale europene. După dispariţia obiectivului iniţial, BRI s-a orientat, tot mai mult, în direcţia facilitării cooperării între băncile centrale. În perioada postbelică, anii 1950-1958, BRI a jucat rolul de oficiu de clearing pentru Uniunea Europeană de Plăţi, prima încercare de cooperare monetară organizată a ţărilor vest-europene. După 1958, monedele europene au redevenit convertibile, iar BRI şi-a modificat din nou misiunea, încercând să joace rolul de bancă a băncilor centrale. În această calitate , BRI primeşte în depozite remunerate şi utilizabile cu preaviz, rezerve monetare ale băncilor centrale, plasează aceste disponibilităţi pe piaţă şi acordă asistenţă sub forma creditelor releu băncilor centrale aflate în dificultate. Banca susţine procesul de cooperare monetară internaţională, organizând reuniuni periodice ale guvernatorilor băncilor centrale.

BRI a jucat un rol important şi în ceea ce priveşte procesul de integrare monetară europeană, deoarece aceasta nu asigura doar un loc de întâlnire pentru discuţii între membrii băncilor centrale europene, ci contribuia de asemenea la crearea unei infrastructuri tehnice a regimului cursului de schimb european, în cadrul întâlnirilor discutându-se despre coordonarea şi integrarea politicii monetare la nivelul Comunităţii Economice Europene. La începutul anilor 1970, atunci când sistemul Bretton Woods a fost în declin, Comitetul guvernatorilor a stabilit limitele privind fluctuaţiile cursului de schimb între monedele europene participante ca un prim pas spre o integrare mai strânsă (aşa-numitul "şarpe"). Odată cu introducerea Sistemului Monetar European în 1979, aceste responsabilităţi au devenit semnificativ mai extinse şi BRI a continuat să le îndeplinească, până la stabilirea uniunii monetare europene. Recomandările făcute de guvernatorii unor bănci membre BRI în 1988-1989 în cadrul planului Delors de stabilire a unei bănci centrale independente angajată cu menţinerea stabilităţii preţurilor au influenţat decisiv cadrul pentru Uniunea Economică şi Monetară Europeană prevăzută în Tratatul de la Maastricht. Institutul Monetar European, precursor al Băncii Centrale Europene, a fost situat în cadrul BRI, până când şi-a mutat sediul la Frankfurt în 1994