Orientări bancare contemporane

Cap. 1.Restructurarea sistemului bancar in perioada de tranzitie la economia de piata

Reforma Reforma financiar-bancară asigură înlăturarea vacuumului moştenit de la vechile structuri economice şi crearea unor noi instituţii corespunzătoare scopurilor programatice urmărite. Condiţiile desfăşurării acestei reforme în ţările est-europene au fost adesea influenţate necorespunzător de şocuri sau distorsiuni la nivel macroeconomic, cum ar fi inflaţia, reducerea con¬stantă a produsului intern brut şi a nivelului producţiei, soldul balanţei de plăţi, nivelul rezervelor valutare etc, precum şi de dereglări în sistemul financiar sau bancar, respectiv nivelul deficitului bugetar, al dobânzii, mecanismul de plăţi, nediversificarea portofoliului de credite etc. în acest context, apreciem necesară redefi-nirea strictă a rolului sistemului financiar-bancar, de la un sistem dominat de către stat la un sistem regulatoriu, bazat pe forţele pieţei, în care statul să îndeplinească rolul de supraveghere, prin metode indirecte specifice, în scopul armonizării obiectivelor monetare cu cele ale politicii financiare.

1.1. Redefinirea Funcţiilor şi a rolului băncilor în tranziţia la economia de piaţa

În acest context se are în vedere că modul de operare a acestora trebuie să se facă la un nivel rezonabil (acceptabil) de eficienţă. De asemenea, funcţiile trebuie lărgite potrivit cerinţelor economiei de piaţă, ştiut fiind faptul că transferurile monetare în economia planificată erau extrem de limitate, adesea doar la plăţi de salarii şi de bunuri de consum, ceea ce făcea ca băncile să fie denumite, în mod peiorativ, drept "centre de contabilizat" (accounting houses).

După numeroşi economişti occidentali , în economia contemporană rolul băncilor este unic sau special, comparativ cu alţi agenţi economici din sectorul real sau financiar, dezvoltarea bancară asigurând, în ultimă instanţă, structura necesară funcţionării economiei de piaţă. Afirmarea rolului unic al băncii este dată, în noile condiţii, de funcţiile principale ale băncilor, care privesc: o eficientă alocare a disponibilităţilor băneşti, prin furnizarea de credit către sectorul real al economiei; un transfer monetar între instituţii şi agenţi economici, potrivit unei politici monetare adecvate a Băncii Centrale prin intermediul cerinţelor sale de rezerve şi a operaţiunilor de "open market", precum şi funcţia de a asigura operaţiuni de depozit pentru agenţi economici, ca o dovadă de încredere în stabilitatea şi lichiditatea sistemului bancar.

Toate aceste funcţii ale băncilor le fac să dobândească un statut special în relaţiile de afaceri pe care le mijlocesc în permanenţă şi pe întreg teritoriul ţării. Astfel, natura tranzacţiilor de credit, mărimea resurselor de credit şi riscul asumat de bănci fac ca acestea să devină segmentul cel mai "informat" din domeniul economico-social, cu un potenţial imens în transferul de informaţii către clienţii acestora, în scopul de a minimiza costurile afacerilor şi de a eficientiza raportul dintre fondurile economisite şi cele investite în economie. Pe bună dreptate, din acest punct de vedere, se poate aprecia că reforma bancară este necesar să se desfăşoare în concordanţă cu activitatea restructurată a agenţilor economici.

Rolul crucial al unui sistem bancar competitiv în susţinerea reformei trebuie să se bazeze, în afară de restructurare şi recapitalizare, pe un management eficient, pe profesionalism, pe computerizarea reţelei de date şi pe o largă transparenţă.

În accepţiunea cea mai largă, se menţionează extinderea rolului băncilor din domeniul strict economic, atât în problemele actuale de protecţie a mediului, cât şi în cele de natură socială, culturală, etică.

Pentru a-şi putea îndeplini noul rol ce revine băncilor comerciale în perioada de tranziţie, se consideră că acestea vor trebui să fie privatizate într-un mod cât mai eficient, să fie bine conduse şi să dea pe deplin dovadă de confidenţialitate.

1.2. Rolul Băncii Centrale şi al independenţei acesteia în procesul de tranziţie la economia de piaţa

În acest domeniu, părerile sunt diferite privind cadrul şi limitele de desfăşurare, privind relaţiile cu Ministerul Finanţelor şi privind prerogativele pe care trebuie să le aibă Guvernul şi Parlamentul în domeniul politicii monetare şi al controlului activităţii bancare.

Conceptul de independenţă largă a Băncii Centrale este legiferat în Germania, unde faptul că Bundesbank nu suferă o influenţă politică directă este considerat o premisă pentru a asigura stabilitatea mărcii germane. în alte ţări occidentale, activitatea Băncii Centrale se desfăşoară pe diverse coordonate, mult mai flexibile. Astfel, în Franţa, potrivit statutului şi legii de funcţionare a Băncii Franţei, în afara Guvernatorului şi a doi viceguvernatori, Consiliul General al Băncii Franţei cuprinde zece consilieri, din care nouă sunt numiţi la propunerea ministrului economiei, finanţelor şi bugetului, dintre personalităţile competente în domeniul monetar, financiar şi economic. De asemenea, acelaşi ministru numeşte un cenzor şi un supleant care îndeplineşte rolul de comisar al Guvernului şi de controlor financiar, dispunând de dreptul de opoziţie la deciziile luate de Consiliul General şi urmărind, în anumite circumstanţe, ghidarea Guvernatorului Băncii către o deliberare secundară. Totodată, deciziile din Consiliul General necesită, printre altele, şi aprobarea ministrului economiei, finanţelor şi bugetului, atunci când se referă la statutul personalului, repartizarea beneficiului, fixarea dividendelor şi la conturi.

Banca Franţei îşi asumă în beneficiul Trezoreriei anumite obligaţii: ţine gratuit, în contabilitate proprie, contul curent al Trezoreriei publice; participă gratuit la emisiunea rentelor şi valorilor acesteia. Săptămânal, banca remite ministrului economiei, finanţelor şi bugetului un inventar al situaţiei contabile, care se publică în Jurnalul Oficial.