Orientări Bancare Contemporane

Capitolul 1. Sistemul bancar românesc în perioada de tranziţie la economia de piaţă

Începând cu anul 1990, după schimbarea regimului politic de origine socialist-comunistă, s-au pus bazele schimbărilor şi în economia românească, condusă până atunci după directivele planului naţional unic. Evenimentele din decembrie 1989 au reprezentat momentul creării structurii bancare pe două nivele şi începutul reformei bancare în România.

În această perioadă de tranziţie, banca naţională şi-a recăpătat funcţiile tradiţionale ale unei bănci centrale, iar operaţiunile comerciale pe care le efectuase anterior au fost transferate unei noi bănci comerciale nou înfiinţate, Banca Comercială Română, din noiembrie 1990.

Economia de piaţă presupune, în mod implicit, existenţa unei economii băneşti în cadrul căreia sistemul bancar trebuie să asigure cadrul care să dea posibilitatea mobilizării tuturor fondurilor băneşti disponibile în economie şi orientarea lor temporară, pe perioade mai lungi sau mai scurte, către activităţi economice, în mod prioritar spre cele productive.

După 1990, sistemul bancar românesc a funcţionat după principiul universalităţii operaţiunilor bancare, dominat de băncile comerciale. Universalizarea operaţiunilor bancare se manifestă prin constituirea de grupuri bancare în jurul unei bănci comerciale. Astfel, băncile comerciale deţin participaţii la firme de asigurări, asset management, leasing, intermediere pe piaţa de capital.

În activitatea agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate, băncile au rolul de parteneri activi efectuând operaţiuni de creditare şi decontare, orientându-şi atenţia asupra problemelor economice majore, semnalând atunci când este cazul apariţia unor fenomene ce ar putea prezenta riscuri pentru gestiunea întreprinderilor.

Pentru a îndeplini acest rol, activitatea bancară trebuie riguros reglementată şi bine coordonată de Banca Centrală care, în calitatea ei de bancă a băncilor, să fie capabilă ca prin metode şi tehnici proprii să susţină fiecare bancă pentru ca problemele ce se identifică să poată fi soluţionate, iar soluţiile de redresare să fie posibile în condiţiile în care se respectă principiile pieţei.

Modificările legislative îndreptate în direcţia adoptării acquis-ului comunitar în domeniul bancar au vizat, în principal, aspecte precum:

• independenţa băncii centrale;

• adaptarea reglementărilor băncii centrale la procesul de modernizare a sistemului de plăţi;

• cerinţe de prudenţialitate în activitatea de creditare a băncilor comerciale;

• standardizarea codificării conturilor bancare;

• liberalizarea treptată a transferurilor valutare;

• adoptarea reglementărilor la cerinţelor de combatere a spălării banilor.

Cadrul general al activităţii bancare a fost reglementat, până în decembrie 2006, prin Legea nr.58 din 5 martie 1998 (Legea bancară), cu modificări şi completări ulterioare prin Legea nr.312 din 28 iunie 2004 (Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României). După această dată, activitatea instituţiilor de credit este reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.98 din 6 decembrie 2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar.

În perioada de tranziţie la economia de piaţă, sistemul bancar românesc a suferit un proces de restructurare, ce a vizat, în principal, două direcţii: pe de o parte, reabilitarea băncilor aflate în dificultate, dar pentru care acţionarii noi sau cei existenţi au reuşit să asigure resursele financiare necesare redresării (Banca Agricolă, Banca Dacia Felix), iar pe de altă parte, eliminarea din sistem, prin procedurile legale, a băncilor neviabile (Banca Turco-română, Banca Română de scont, Banca Columna).

Tot din perspectiva restructurării sistemului bancar, un element esenţial îl constituie mutaţiile în ceea ce priveşte natura proprietăţii, distingându-se o creştere susţinută a numărului de societăţi bancare private şi a ponderii capitalului privat în industria bancară românească, în mod special, a capitalului străin.

Procesul de privatizare a băncilor cu capital de stat a început cu Banca Română pentru Dezvoltare ce a fost preluată de grupul francez Societe Generale (martie 1999); BancPost a fost preluată de General Electric Capital Corporation şi de Banco Portugues de Investimento (1999); Banca Agricolă a fost preluată de RZB – Austria şi Fondul Româno-american de investiţii (iulie 2001); Banca Comercială Română a fost achiziţionată de către Erste Bank în 2006

La sfârşitul anului 2006, ponderea capitalului străin era de 88,6 %, datorată în special privatizării BCR.

Capitolul 2. Locul şi rolul băncilor în perioada de tranziţie la economia de piaţă

Rolul şi importanţa băncilor în economie sporesc pe măsura amplificării fluxurilor financiare naţionale şi mondiale, ca o consecinţă a dezvoltării generale a societăţii omeneşti. În perioada contemporană locul şi rolul băncilor în economie sunt strâns legate de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii-investiţii, relaţie hotărâtoare în creşterea economică.

Agenţii economici îşi regăsesc resursele necesare realizării investiţiilor fie prin propriile economii, fie din ce în ce mai des, recurgând la credite ce sunt acordate prin bănci, în procesul de recirculare şi valorificare a capitalurilor financiare în economie.