Pactul de Stabilitate și Creștere

1. ADOPTAREA PACTULUI DE STABILITATE ŞI CREŞTERE

Pactul de Stabilitate şi Creştere reprezintă un acord între statele membre, prin care acestea aderă la o disciplină specială în domeniul fiscal şi bugetar, ca parte a obiectivelor lor economice pe termen mediu. Pactul este important ca şi garant al unei administrări economice stabile.

1.1 Semnificaţii ale Pactului de Stabilitate şi Creştere

Pactul de Stabilitate si Creştere constă într-un acord politic semnat în cadrul Consiliului European de la Amsterdam, în iunie 1997 şi în două reglementări. Aceste reglementări au fost îmbunătăţite pornind de la modificarile aduse Pactului. La înţelegerea politică asupra Pactului s-a ajuns în cadrul Consiliului European de la Dublin, în decembrie 1996. Acesta a cerut Consiliului de Miniştri să redacteze o rezoluţie asupra Pactului de Stabilitate şi Creştere, adoptată la Amsterdam în 1997.

În mod formal, acest Pact include :

-Hotărârea Consiliului European de la Amsterdam din iunie 1997;

-Regulamentul nr.1466/97 în ceea ce priveşte supravegherea situaţiilor bugetare şi coordonarea politicilor economice(aspectul preventiv);

-Regulamentul nr. 1467/97 în ceea priveşte implementarea procedurii deficitului bugetar excesiv, ori de câte ori un stat membru depăseşte valoarea de referinţă - spre exemplu, un deficit mai mare de 3 % din PIB (aspectul punitiv);

Adoptat la Consiliul European de la Amsterdam din iunie 1997, Pactul este construit pe două aspecte cheie:

- un sistem de alarmă pentru identificarea şi corectarea derapajelor bugetare, înainte ca acestea să determine depăşirea pragului de 3 % din PIB stabilit în Tratat pentru deficitele bugetare;

- un set de reguli cu efect descurajator pentru a exercita presiuni asupra statelor membre astfel încât acestea să evite deficitele excesive şi să ia măsuri rapide de corectare a lor în cazul în care apar. Sancţiunile se aplică numai statelor participante la zona Euro şi au valori între 0,2 % şi 0,5% din PIB, în funcţie de gradul în care valoarea de referinţă de 3 % este depăşită. Aceste sancţiuni se constituie, iniţial, în depozite nepurtătoare de dobânzi, urmând ca, dacă în 2 ani situaţia nu este corectată, să se transforme în amendă. Statele membre din zona Euro se angajează şi să obţină, pe termen mediu, bugete naţionale echilibrate sau chiar excedentare.

1.2 Direcţiile şi obiectivele Pactului de Creştere şi Stabilitate

Obiectivul Pactului de Stabilitate şi Creştere este de a preveni apariţia unui deficit bugetar excesiv în zona euro dupa intrarea în etapa a treia a Uniunii Economice şi Monetare. Pentru că prevederile Tratatului se refereau numai la criteriile de ordin cantitativ în legatură cu adoptarea monedei unice şi nu la o definiţie a politicii bugetare care să fie respectate după adoptarea acestei monede, semnarea unui asemenea pact a fost considerat un fapt necesar de statele membre. De aceea, Pactul de Stabilitate şi Creştere este în conformitate şi extinde prevederile Tratatului. Pactul a fost creat în ideea de a asigura un management stabil al finanţelor publice în zona euro, pentru a preveni apariţia unei situaţii în care politica lejeră a unui stat membru penalizează un alt stat membru în ceea ce priveşte ratele de dobândă şi subminează încrederea în stabilitatea economică din această zonă. Acesta caută să obţină convergenţa susţinută şi de durată a economiilor din statele membre aparţinând zonei euro.

Procesul de implementare a Pactului de Stabilitate şi Creştere se bazează în principal pe doi piloni : pe principiul supravegherii multilaterale a situaţiilor bugetare şi pe procedura deficitului excesiv. În consecinţă, Consiliul indică direcţiile politicilor economice statelor membre. În practică, acest lucru se referă la:

- supravegherea multilaterală; în scopul de a coordona situaţiile economice şi financiare: statele membre din zona euro prezintă un program de stabilitate care conţine obiectivele politice pe termen mediu, care pot fi modificate în fiecare an. Statele membre care nu fac parte din zona euro elaborează programe de convergenţă. Aceste programe servesc drept bază pentru supravegherea multilaterală din interiorul Consiliului. Orice alunecare fiscală poate fi în consecinţă subiectul unei recomandări a Consiliului, recomandare care poate fi făcută publică.

- procedura deficitului excesiv; această procedură este declanşată dacă un stat membru depaseşte criteriul deficitului bugetar, stabilit la 3 % din PIB;