Particularități ale dimensionării primelor în asigurările de viață

Ca şi în cazul altor ramuri de asigurare, la asigurările de viaţă prima tarifară este compusă din prima netă (denumită şi primă pură sau tehni¬că) şi adaosul de primă. Prima netă este destinată să acopere cheltuielile cu plata indemnizaţiilor cuvenite asiguraţilor, iar din adaosul de primă sunt acoperite cheltuielile societăţii de asigurare, participarea la formarea unor fonduri de protecţie centralizate şi obţinerea de profit.

Datorită riscului specific acoperit, prima pură din asigurările de via¬ţă prezintă o serie de caracteristici care o disting de prima pură practicată în alte ramuri de asigurare.

Determinarea mărimii primei nete în asigurările de viaţă se bazează pe trei principii11: principiul echivalenţei financiare, principiul aditivităţii primelor în raport cu angajamentele şi principiul echităţii. Acestea decurg la rândul lor, din principiul valorii actuale probabile a efortului făcut de asigurat, respectiv de asigurător, evaluat la un moment dat. In conformi¬tate cu acest principiu, operaţiunea de asigurare dintre cei doi parteneri este echitabilă matematic ori răspunde condiţiilor de echivalenţă instituţi¬onală dacă are loc egalitatea între valoarea actuală probabilă a efortului asiguratului şi valoarea actuală probabilă a efortului asigurătorului. Cu alte cuvinte, mărimea primei nete trebuie să fie astfel stabilită încât valoa¬rea actuală probabilă a acesteia la data încheierii contractului de asigurare să fie egală cu valoarea actuală probabilă a prestaţiilor viitoare ale asigurătorului.

Existenţa celor trei principii menţionate conduce la ideea abordării primei nete din două puncte de vedere: sub aspect financiar şi sub aspect probabilistic.

Din punct de vedere financiar, trebuie să se ţină cont de faptul că, în asigurările de viaţă, primele nete încasate vor fi investite în diferite pla¬samente, iar, în sens invers, prestaţiile financiare ale asigurătorului căi re asigurat se fac în detrimentul capacităţii sale de a investi.

In aceste condiţii este necesară efectuarea unei previziuni financiare a veniturilor obtenabile din plasamente. Această previziune este rclallv uşoară când este vorba de investirea unor prime deja plătite în valori cu venit fix, dar comportă o incertitudine mai mare în cazul plasamentelor in valori cu venituri variabile şi o incertitudine şi mai mare în cazul primelor ce vor fi achitate şi investite la scadenţe viitoare, peste un timp îndelun¬gat.

Regula prudenţială obişnuită este de a considera că o sumă investi tă C0 în momentul iniţial şi al cărei venit este reinvestit, va permite, recuperarea după un timp t a unei sume:

Ct=Co(1+i )t

-unde i este un randament mediu de plasament anual (t fiind exprimat în ani).

In mod reciproc, pentru a recupera la momentul t o sumă Ct trebuie să se investească în momentul 0 o sumă:

-unde i fiind rata anuală de actualizare, numită în asigurările de viaţă dobândă tehnică.

Pentru ca aceste evaluări să se apropie de realităţile pieţii financiare este necesar să luăm în considerare şi eventualitatea modificării condiţii¬lor în care se fac plasamentele pe piaţa de capital.

Tot în cadrul aspectului financiar al primei din asigurările de viaţă trebuie abordate şi efectele aplicării principiului echivalenţei. Presupu¬nând că timpul curge din momentul evaluării (în care, deci t = O) şi ţinând cont de condiţiile financiare ale acestui moment, asigurătorul estimează că a plăti suma Ct în t ani este pentru sine echivalent cu a plăti imediat o sumă (C) echivalentă financiar12 cu Ct. în acelaşi fel, a primi o sumă R, în t ani este echivalent financiar cu a primi imediat o sumă (R). în practică aceste echivalenţe se stabilesc prin actualizarea dobânzii tehnice utili¬zând formula:

Abordarea primei nete sub aspect probabilistic are în vedere cele¬lalte două principii menţionate: cel al aditivităţii primei în raport cu angajamentele şi cel al echităţii.

In asigurări, plata prestaţiilor asigurătorului este şi ea supusă ris¬cului.A determina o primă pură presupune de aceea nu numai găsirea echivalenţei imediate a unor prestaţii viitoare, uneori îndepărtate în timp, ci şi echivalenţa unor vărsăminte aleatorii cu o sumă determinată. Această apreciere poate diferi de la o societate de asigurare la alta, în funcţie de gradul ei de aversiune faţă de risc (riscul propriu de a plăti sau nu suma asigurată) sau, mai precis, de capacitatea sa de a acoperi erorile de tarifleare.

Angajamentul luat de asigurător de a plăti o sumă echivalentă cu X (E) în cazul realizării unui eveniment asigurat E (Eefi) poate fi formalizat ca G(£2,(X)). Această garanţie poate fi obţinută prin plata unei prime unice II plătită la momentul 0. Pentru calculul acestei prime se utilizează cele două principii de mai sus.

• Principiul aditivităţii primelor în raport cu angajamentele. Conform acestuia, dacă la angajamentele G1(Ω1(X1)),G2(Ω2(X2)),..., Gn(Ωn(Xn)). corespund primele unice ∏1∏2,..,∏n la garanţia globală G= G1+G2+...Gn corespunde prima unică pură ∏=∏1+∏2+...+∏n. Garanţia globală constă în a plăti, în cazul producerii unuia sau unora dintre evenimentele prevăzute în garanţiile componente (adică G=Ω1UΩ2U...UΩn) suma sau sumele prevăzute în angajamentele ce compun garanţia.

• Principiul echităţii. Dacă un asigurător îşi ia angajamentul de a plăti o sumă echivalentă cu 1 U.M., orice s-ar întâmpla, prima sumă corespondent este de 1 U.M. Nu este însă teoretic posibil să se dea o

garanţie sigură pentru un singur contract.

Ea poate fi sigură totuşi pentru cel puţin două contracte. Astfel, se pot lua în considerare un contract în care se va achita suma de 1 U.M. dacă evenimentul E se produce şi un alt contract în care se va achita su¬ma dacă evenimentul E nu se produce13 . în ansamblu, s-a garantat plata de 1 U.M. In toate cazurile.