Piața cardurilor în România

Cardul este o inovatie revolutionara care a putut fi aplicata datorita progreselor deosebite in domeniile informatic si electronic in masura sa faciliteze schimbul de fonduri prin tehnici electronice intre partenerii de tranzactii prin intermediul bancilor.

Cardul a intrat definitiv in familia instrumentelor de plata atunci cand aplicarea tuturor inovatiilor componente s-a dovedit eficienta, adica preturile echipamentelor si retelei au devenit accesibile, atat bancilor cat mai ales populatiei, principalul beneficiar, care putea efectua plati fara a mai folosi numerarul.

Din punct de vedere istoric, aparitia cardului are loc in anul 1946, la New York, cand o banca specializata in creditul de consum lanseaza pe piata un nou produs “Charge It”, care consta in emiterea unui bon valoric numit “scrip”, pe baza caruia clientii puteau efectua cumparaturi de la comerciantii care au acceptat acest nou sistem de decontare.

Comerciantii depuneau bonurile la banca emitenta si incasau contravaloarea bunurilor vandute, banca facand transferul banilor din conturile clientilor in conturile comerciantilor.

In 1950 apare, tot in America, cardul de plastic pentru consum si calatorii emis de o firma Diners Club si preluat apoi de banci pentru creditul de consum.

Extinderea cardului de plastic are loc in 1960 prin Bank of America care lanseaza produsul BANK AMERICARD (ulterior VISA International), care in 10 ani ajunge la peste 20 milioane de utilizatori.

InEuropa, prima lansare a unui card european are loc dupa 1967, in Franta, prin “Carte Bleu”, un card care necesita semnatura clientului pe factura, dupa care facturile se remiteau la banca pentru incasare. Cardurile s-au raspandit foarte repede, cele mai solicitate pe plan mondial fiind VISA, MASTERCARD si EUROPAY.

In Romania, primele carduri (VISA) au fost lansate in 1995 prin sistemul bancar, dar principiile privind emiterea si utilizarea instrumentelor de plata electronica pe teritoriul tarii noastre au fost stabilite de Banca Nationala a Romaniei, mai tarziu, prin Regulamentul nr. 4/2002.

CAPITOLUL 2 – Clasificarea cardurilor

Tipuri de carduri dupa tehnologia utilizata

* carduri cu banda magnetica;

* carduri cu microprocesor ;

* carduri mixte .

Cardurile cu banda magnetica sunt cele care au pe verso o banda magnetica prin care se realizeaza procesul de citire si de transmitere prin linie telefonica a datelor ( codul BIN - engl. Bank Identification Number, codul PIN – engl. Personal Identification Number, numele si prenumele detinatorului, caracteristicile cardului – debit, credit, cu/fara PIN, data expirarii, alte date privind securitatea cardului). La centrul de autorizare exista un cititor de carduri care introduce automat in retea informatiile cuprinse in banda. In acest fel, viteza de procesare este destul de mare si se inlatura inconvenientul intarzierii tranzactiei.

Cardurile cu banda magnetica au insa dezavantajul ca pot fi furate sau falsificate si utilizate in mod fraudulos, ceea ce reprezinta un risc pentru posesor. Codul PIN este un numar atribuit de emitent pentru identificarea detinatorului si se utilizeaza de acesta atunci cand foloseste cardul la un terminal. In cazul in carea plata se face prin transfer electronic, PIN are rolul de semnatura electronica a detinatorului cardului.

Cardurile cu microprocesor, cunoscute si sub numele de SMART CARDS sau chip-carduri, sunt cele dotate cu o memorie (circuite integrate) incorporata intro capsula de dimensiuni mici. Aceasta tehnologie apartine unui jurnalist francez, Roland Moreno, care in anul 1973 a inserat intr-un card un microprocesor integrat (chip) cu o memorie de cateva zeci de kilobyts. Memoria cardului cuprinde patru zone de stucturare a informatiei, dupa cum urmeaza:

- informatii neconfidentiale (elemente de identificare a emitentului, numarul de cont al titularului, termenul de valabilitate etc.);

- informatii confidentiale (disponibilul in cont);

- informatii inaccesibile (PIN, alte chei de codificare);

- inregistrari care cuprind informatii unice privind tranzactiile si care se

regasesc intr-o “agenda”.

Cardul cu microprocesor prezinta certe avantaje fata de cardul cu banda magnetica si este suficient sa ne referim la:

(a) securitatea pe care o ofera in sensul reducerii al minim a riscului falsificarii si intaririi controlului in momentul folosirii;

(b) capacitatea de a primi si stoca date intr-un volum destul de mare pentru a permite extinderea serviciilor electronice.

Bancile sunt cele mai interesate in extinderea acestui nou tip de card, intrucat reduce riscul de falsificare si deci pierderile care s-ar inregistra in asemenea situatii, inclusiv disconfortul in relatiile cu clientii determinat de aparitia falsurilor, iar pe de alta parte cresc posibilitatile de a extinde gama serviciilor fata de clienti si deci noi oportunitati de comisioane, respectiv de venituri si implicit de profituri. Comerciantii au mai multa incredere in noul instrument de plata intrucat acesta este mai sigur si mai operativ, iar posesorii pot extinde folosirea cardului la mai multe operatii, deosebit de siguranta sporita conferita de acesta.