Piața Monetară

În România, prin conceptul de pieţe financiare sunt surprinse sintetizator piaţa monetară, piaţa valutară şi piaţa de capital, inclusiv fondurile mutuale.

Indiferent care este optica de abordare şi de delimitare a pieţelor băneşti şi de credit, esenţială este unitatea dintre toate aceste pieţe. Aprecierea cu privire la unitatea pieţelor monetară, valutară, de capital etc. poate fi susţinută cu mai multe argumente: unicitatea rolului monedei naţionale sub toate formele concrete ale acesteia şi pe toate pieţele, al căror obiect îl formează banii;

Se analizează politica monetară, avându-se în vedere obiectivele, instrumentele şi efectele acesteia în planul economiei reale.

caracterul unitar la procesului de asigurare a economiei cu disponibilităţile băneşti, proces care reprezintă suportul real unic al economiilor şi plasamentelor;

funcţia unică a agenţilor, a unităţilor bancar-financiare şi de asigurări, constând în intermedierea bănească şi financiară între toate unităţile economico-sociale nonbancare, între toate categoriile de populaţie.

Evident, fiecare piaţă monetar-financiară funcţionează pe baza unor reguli şi prin mecanisme proprii. De aceea, în acest capitol, unele probleme ale domeniului vor fi abordate mai ales din perspectiva unităţii acestor pieţe, iar altele din cea a specificităţii uneia dintre pieţele respective - piaţa monetară.

Tratarea problemelor acestui capitol va începe prin evidenţierea funcţiei unice a unităţilor ce îşi desfăşoară activitatea în sectorul prestator de servicii bancar-financiare pe baze comerciale.

Băncile, societăţile financiare şi de asigurări

Iniţial, activităţile băncilor se limitau la păstrarea valorilor mobiliare ce le erau încredinţate şi la executarea ordinelor primite de la clienţii lor. Forma modernă de organizare şi de funcţionare a unităţilor bancare a fost prefigurată de Banca din Amsterdam (1609) şi, apoi, de Banca Angliei (1694).

Băncile, instituţiile financiare, societăţile de asigurări - private, publice, mixte - reprezintă acel agent economic agregat care îndeplineşte rolul de intermediar specializat între ceilalţi agenţi economici, gestionează instrumentele monetare şi pârghiile financiare ale ţării.

Ca urmare a unui proces amplu de perfecţionare şi de diversificare a activităţilor, băncile s-au impus în ultimele decenii ca un agent economic agregat foarte dinamic şi complex, având impact major asupra întregii economii şi societăţi. Acestea au încetat de a mai fi doar intermediari pasivi între participanţii la activităţile economice.

Funcţii active, funcţii pasive

Serviciile bancar-financiare, indiferent de forma de proprietate a prestatorilor, se desfăşoară pe baze comerciale, lucrative. Într-o economie de piaţă, unităţile bancare au un rol dublu. În primul rând, băncile garantează depozitele celor care doresc să economisească. În al doilea rând, ele acordă împrumuturi celor care vor să investească. Deci, băncile au îndeplinit şi îndeplinesc două categorii de funcţii: active şi pasive.

Principala funcţie activă a băncilor şi a celorlalte instituţii financiare constă în acordarea de împrumuturi solicitanţilor care întrunesc condiţiile de bonitate financiară; acestea din urmă constă din capacitatea economică a unei persoane fizice sau juridice de a restitui, la scadenţă, creditele contractate împreună cu dobânzile aferente.

Imprumuturile se acordă fie pe seama capitalurilor proprii ale băncilor, fie pe seama soldului lor activ, rezultat din diferenţa relativ permanentă dintre depunerile clienţilor şi solicitările medii de restituire ale acestora într-un orizont de timp. Alte servicii bancare active: gestionarea conturilor deponenţilor (supravegherea mişcării banilor în conturile unităţilor solicitante); organizarea înfiinţării de societăţi pe acţiuni şi operaţiuni cu titlurile de valoare; crearea de instrumente (active) financiare proprii.

Principala funcţie pasivă a instituţiilor bancare, financiare şi de asigurări, se referă la primirea spre păstrare a economiilor populaţiei şi agenţilor economici nonfinanciari (depozitul). Printre funcţiile bancare de acest gen se mai înscriu: executarea de plăţi, pe baza ordinelor clienţilor, din depozitele constituite ale acestora; conducerea operaţiunilor de casă ale întreprinderilor şi instituţiilor.

Funcţii macroeconomice actuale

In condiţiile actuale, pe lângă funcţiile bancare tradiţionale, sistemul bancar exercită şi o serie de funcţii noi, prioritar macroeconomice. Una dintre primele asemenea funcţii constă în faptul că băncile, banca de emisiune coordonează plăţile şi încasările ce se efectuează în întreaga economie naţională. Ele au misiunea de a asigura cadrul necesar emisiunii suplimentare de monedă, respectiv diminuării masei monetare. În acest context, trebuie precizat că băncile gestionează moneda naţională şi supraveghează relaţiile ei cu celelalte monede. Ele îndeplinesc rolul de intermediere financiară la nivelul economiei naţionale, drenând economiile agenţilor economici, ale întregii populaţii spre domenii considerate a fi prioritare sau mai atractive.

Instituţiile bancar-financiare au rolul de a restricţiona creditul. În anumite condiţii, şi pe baza unor criterii speciale, aceste instituţii limitează riscul neacoperit al unor împrumutători prea entuziaşti, punându-le anumite condiţii restrictive. Mai mult, prin diverse prevederi, se produce ceea ce se numeşte transformarea riscului, adică repartizarea lui relativ egală asupra tuturor debitorilor.

Agentul bancar-financiar a dobândit posibilitatea de a crea putere de cumpărare adiţională, aceasta decurgând din mecanismul transformării depunerilor la vedere (în baza rezervelor fracţionare) în credite pe termen lung. Într-un sistem bancar devine posibilă convertirea depozitelor pe termen scurt în credite pe termen lung.