Politica Bugetara - Intre Dorinte si Posibilitati

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Politica Bugetara - Intre Dorinte si Posibilitati.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 4 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ion Mihut

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Banci

Extras din document

Rezumat

Sarcina de a concepe şi a aplica o politică bugetară care să poată fi susţinută o perioadă de timp mai lungă este ingrată, însă asumarea sa de către autorităţi este absolut necesară pentru funcţionarea normală a statului. Istoria demonstrează cu claritate că un stat care nu reuşeşte să-şi acopere cheltuielile subminează vitalitatea economică a naţiunii, îi reduce nivelul de trai şi o destabilizează din punct de vedere social şi politic.

Cuvinte cheie: buget, datorie publică, durabilitate fiscală (Fiscal Sustainability), politică bugetară (Fiscal Policy)

1. Evoluţii financiare recente

Începând cu anul 2008, situaţia financiară a statului român s-a deteriorat considerabil. Creşterea puternică a deficitului bugetar reflectă atât efectele reducerii activităţii economice, cât şi costurile politicilor imprudente duse de autorităţi.

În primăvara anului 2009, România a obţinut un ajutor vital din partea UE şi a FMI pentru a surmonta criza economică. Guvernul a evitat încetarea plăţilor, însă nu a profitat de răgazul acordat de marile puteri democratice, cu care pentru prima oară în istoria sa, România este aliată, pentru a continua transformarea economiei şi a reforma statul. Astfel, în schimbul împrumutului de 20 mild. euro din partea FMI, UE şi Banca Mondială, autorităţile române s-a angajat, printre altele, să reducă aparatul birocratic pletoric pentru a diminua deficitul bugetar de la 7,2% în 2009 la 5,9% în 2010. După un an, numărul funcţionarilor publici este intact, iar eforturile guvernului de a elimina primele şi sporurile, care duc adesea la dublarea salariilor, s-au lovit de puternica rezistenţă a sindicatelor din sectorul public şi a partidelor din opoziţie.

În condiţiile în care statul român suferă de o serie de maladii cronice, pe care criza economică le-a evidenţiat cu şi mai mare pregnanţă (administraţie publică politizată, supra-dimensionată şi ineficientă; lipsă de transparenţă şi manipularea datelor oficiale, de regulă, pentru a depăşi o perioadă de monitorizare externă sau un moment electoral; populism şi superficialitate în tratarea problemelor sociale; etc.), bugetul a ajuns într-o situaţie care pur şi simplu nu mai poate continua. Perpetuarea politicilor actuale în condiţiile evoluţiilor economice previzibile generează un deficit bugetar structural mult prea mare în raport cu dimensiunea şi performanţele economiei româneşti. În plus, creşterea deficitelor bugetare şi a datoriei publice duc la majorarea plăţilor cu serviciul datoriei (rate scadente+dobânzi), ceea determină autoamplificarea deficitelor viitoare.

Din păcate, nu există nici o cale de a depăşi această situaţie fără măsuri de austeritate drastice. Şi nu există nici un motiv să se creadă că viitoarele rate de creştere a economiei româneşti vor fi suficient de mari pentru a permite absorbţia acestor deficite fără schimbarea radicală a actualei politici fiscale.

O puternică forţă care presează în direcţia creşterii deficitului bugetului statului român este sporirea rapidă a cheltuielilor cu pensiile şi ajutoarele sociale. Ponderea acestor cheltuieli în produsul intern brut a crescut substanţial în ultimele două decenii, ca urmare atât a creşterii numărului de beneficiari ai programelor respective, cât şi a creşterii continue a sumelor plătite beneficiarilor. După cum se arată într-un studiu publicat sub egida Societăţii Academice din România (SAR), fenomenele amitite nu pot fi atribuite schimbărilor demografice, deoarece acestea abia de acum înainte îşi vor face simţite efectele, ci constituie efectul exclusiv al unor politici nesăbuite: pensionări anticipate, pensii speciale, creşterea valorii punctului de pensii, multiplicarea programelor de asistenţă socială etc. Conform unor declaraţii oficiale recente, cheltuielile sociale, care includ şi pensiile, reprezintă 12% din produsul intern brut, ceea ce înseamnă peste 35% din bugetul de stat. Este indubitabil că perpetuarea acestor politici ar spori semnificativ în următorii ani cheltuielile de asigurări sociale, ceea ce ar pune presiuni enorme asupra bugetului public. Aceste politici fac imposibilă aplicarea altor politici, cum ar fi cele de apărare şi securitate naţională, de educaţie, sănătate, modernizare a infrastructurii etc. De aceea, autorităţile au sarcina extrem de dificilă de a evalua avantajele şi costurile economice şi sociale şi celelalte caracteristici ale acestor politici şi programe, de a le compara cu alte modalităţi de reducere a inegalităţilor apărute în perioada de tranziţie şi de a decide în consecinţă.

Deciziile cu privire la cheltuielile implicate de exercitarea funcţiilor sociale ale statului (educaţie, sănătate, pensii, ajutoare sociale etc.) nu pot fi luate în mod izolat, ci ţinând seama de posibilităţile de creştere a veniturilor statului şi de diverse modalităţi tehnice de sporire a prelevărilor fiscale. Legile nu sunt mai tari decât calculul aritmetic: nici o construcţie bugetară nu este viabilă dacă veniturile bugetare nu sunt suficiente pentru a acoperi o perioadă de timp mai îndelungată cheltuielile publice. În acelaşi timp, dacă impozitele şi taxele sunt moderate şi colectate printr-un sistem fiscal eficient din punct de vedere economic, echitabil şi transparent, vitalitatea economică a naţiunii este întărită. În prezent, există un larg consens că sistemul fiscal al României nu îndeplineşte aceste cerinţe şi că, deci, este necesară reformarea sa. Este, probabil, imposibil pentru actualul guvern să revizuiască radical întreg acest sistem, dar o examinare a principalelor provocări cu care se confruntă construcţia bugetară a României poate învedera virtuţile şi vulnerabilităţile actualului sistem fiscal.

2. Drumul echilibrului financiar

În 1935, economistul român Virgil Madgearu a publicat o carte de referinţă intitulată „Drumul echilibrului financiar", în care evidenţiză pericolele pe care deficitele bugetare le constituie pentru funcţionarea statului şi pentru sectorul privat al economiei:

Deficitele bugetare care s-au succedat de fapt continuu după război, luând o înfăţişare de o excepţională gravitate în ultimii cinci ani de criză, prezintă un caracter de cronicitate. Ele nu constituie o primejdie numai prin aceea că dovedesc lipsa de mijloace pentru normala funcţionare a statului. Ceea ce accentuează efectul lor ameninţător este, pe de o parte, influenţa nefastă ce o are amânarea plăţiilor statului pentru furniturile necesare serviciilor publice, asupra mersului întreprinderilor particulare şi asupra organizaţiei de credit, iar, pe de altă parte, imposibilitatea de a acoperi deficitele bugetare prin recurgerea la creditul pe termen scurt, pe piaţa internă de capitaluri, de unde rezultă un pericol de inflaţie, statul fiind silit, în cele din urmă, să facă apel la creditul Băncii Naţionale.

De asemenea, Madgearu a demonstrat cu argumente teoretice coerente şi convingătoare că, în absenţa echilibrului bugetar, este imposibilă asigurarea stabilităţii monedei naţionale:

Fisiere in arhiva (1):

  • Politica Bugetara - Intre Dorinte si Posibilitati.doc