Politica de comunicare a băncilor centrale

INTRODUCERE

În ultima perioadă, comunicarea a devenit un aspect cheie al politicii monetare. Comunicarea a devenit un aspect semnificativ din setul de instrumente ale băncilor centrale, deoarece aceasta are capacitatea de a influența piețele financiare, de a spori predictibilitatea politicilor monetare, și, eventual, de a contribui la realizarea obiectivelor macroeconomice stabilite de băncile centrale.

Primul capitol al acestei lucrări evidențiază pentru început importanța politicii de comunicare a băncii centrale. Al doilea subcapitol prezintă principalele aspecte despre care banca centrală comunică, printre care se numără obiectiele și strategia generală, politica monetară adoptată și motivele din spatele acestor decizii, dar și perspective economice și decizii viitoare de politică monetară.

Al doilea capitol reprezintă o abordare teoretică despre influența pe care politica de comunicare o manifestă asupra piețelor financiare. Anunțurile privind politica băncilor centrale reprezintă un canal foarte important de comunicare și au un impact multidimensional asupra piețelor financiare.

Finalul acestei lucrări prezintă concluzii referitoare la importanța politicii de comunicare a băncilor centrale, dar și influența acestora manifestată asupra piețelor financiare.

Capitolul 1. Comunicarea băncilor centrale

Comunicarea băncilor centrale poate fi definită ca fiind furnizarea de informații de către banca centrală către public cu privire la aspecte precum obiectivele politicii monetare, strategia de politică monetară, perspectivele economice și perspectivele viitoarelor decizii de politică monetară.

În trecut, politica de comunicare a băncilor centrale era un aspect neglijat, acestea fiind învăluite în mister și crezând că așa este cel mai bine să fie. Astfel, înțelepciunea convențională din cercurile băncilor centrale susținea că factorii de decizie de politică monetară ar trebui să spună cât mai puțin posibil și să o spună în mod criptic.

Recent, înțelegerea transparenței și comunicării băncii centrale s-a schimbat dramatic. Pe măsură ce a devenit din ce în ce mai clar că gestionarea așteptărilor este o parte importantă a politicii monetare, politica de comunicare a crescut de la o pacoste, la un instrument cheie în setul de instrumente al băncilor centrale. Drept urmare, multe bănci centrale au devenit remarcabil mai transparente în ultimii 15 ani și au început să acorde o însemnătate mult mai mare comunicării.

Pe de altă parte, banca centrală poate avea, sau se poate crede că deține, informații superioare cu privire la perspectivele economice. Băncile centrale dedică, de obicei, mult mai multe resurse prognozelor decât sectorul privat și chiar pentru estimarea stării de bază neobservabile a economiei. Diverse studii constată că piețele financiare reacționează la informațiile privind perspectivele oferite de băncile centrale. Aparent, investitorii își actualizează propriile opinii ca răspuns la informațiile transmise de banca centrală.

Cu toate acestea, comunicațiile prost concepute sau prost executate pot face în mod clar mai mult rău decât bine, astfel că nu întotdeauna este mai bine ca o bancă centrală să spună mai multe. De fapt, un grad de comunicare crescut poate duce la o volatilitate excesivă a pieței. De altfel, în practică, băncile centrale își limitează comunicările. În cele mai multe cazuri, deliberările interne sunt ținute secrete.

Literatura teoretică nu a generat concluzii clare cu privire la nivelul optim de transparență. Modelele diferă atât în ceea ce privește aspectele transparenței băncii centrale pe care le iau în considerare, cât și ipotezele lor cu privire la modul în care comunicațiile influențează mecanismul de transmitere monetară. Privind comportamentul băncilor centrale din lumea reală, gama de opinii cu privire la ceea ce constituie gradul optim de comunicare a evoluat în mod clar de-a lungul timpului, în principal în direcția unei mai mari deschideri.