Politica de Emigrație

Capitolul 1 - Premisele integrării României pe plan European

România a aparţinut din totdeauna Europei, indiferent de momentul istoric de referinţă sau punct de abordare (geografic, istoric, cultural sau politic), dar s-a situat mereu la periferia economică a acestuia, în ciuda delimitărilor geografice care demonstrează fără posibilitate de tăgadă faptul că ea este situată, geografic vorbind, în inima continentului.

Europa a fost mereu o entitate geografică, economică, politică, culturală şi religioasă eterogenă, cu puncte de dominare distincte, în continuă schimbare. Până în secolul al XVI-lea, ea a fost dominată de axa est-vest, stabilită de-a lungul coastei mediteraneene. Odată cu începuturile industrializării, axa şi-a schimbat direcţia dinspre nord spre sud, iar cortina de fier ridicată după cel de-al doilea război mondial nu a avut alt rol decât acela de-a trasa o linie şi mai clară de demarcate între cele două părţi ale continentului, divizat de-a lungul timpului de ambiţii religioase şi politice.

Geografic, România se situează în inima Europei. Localizarea spaţială este mai puţin importantă, atâta vreme cât, aflat în permanenţă la confluenţa dintre sferele de influenţă ale marilor puteri europene, spaţiul carpato-danubian a suportat fluctuaţii de natură politică, socială şi economică care şi-au pus puternic amprenta asupra apartenenţei spirituale, a implicării politice şi culturale a acestuia în Europa.

Istoria românilor, marcată de două trăsături dominante, cea de rezistenţă, continuitate, conservare a valorilor proprii, tradiţionale care se împleteşte în mod natural cu cea de-a doua, de eterogenizare ca urmare a impactului, timp de secole, a invaziilor migratoare, de acumulare şi asimilare a tradiţiilor, cutumelor, obiceiurilor şi ideilor aduse de acestea, se circumscrie, în timp şi spaţiu, istoriei europene.

Extinderea Uniunii Europene la 27 de ţări, prefigurată încă din anii ’90, nu are precedent în istorie, reprezentând o provocare, atât pentru statele vechi membre cât şi pentru cele nou aderate.

Fiind vorba de o reformă a instituţiilor comunitare, extinderea UE va schimba viaţa cetăţenilor europeni. De aceea, a apărut necesitatea ca viitorul Europei să aibă drept punct de plecare nu numai scenariile reprezentanţilor instituţiilor politice europene şi naţionale, ci şi opiniile societăţii civile, ale cetăţenilor. Astfel, românii se tem mai ales de scumpiri, de închiderea unor întreprinderi, de transformarea ţării într-o piaţă de desfacere pentru economiile altor state, de creşterea impozitelor şi de şomaj .

1.1. Tratatul de aderare la Uniunea Europeană

Pe 25 aprilie 2005, la Abaţia Neumunster din Luxembourg, România a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

În ziua semnării Tratatului, bugetul UE pe 2006 a fost micşorat cu 9,9 miliarde de euro. În aceste condiţii, povara suplimentară reprezentată de România şi Bulgaria putea fi resimţită nu numai de Germania şi celelalte state net contribuabile, ci şi de noii membri, dar şi de alte state ca Spania, Portugalia şi Grecia, care vor avea de pierdut sume importante realocate celor două ţări care au intrat în 2007.

În plus, cele 4,8 miliarde de euro oferite ca ajutor în domeniul agricol în perioada 2006-2009 vor fi alocate numai pe proiecte. Multe guverne occidentale invocă pericolul unei emigrări masive, care ar conduce la creşterea şomajului în rândul propriilor cetăţeni. În plus, există temerea că proprii fermieri vor fi lipsiţi de ajutoare europene în favoarea cetăţenilor români şi bulgari.

Pentru a ajunge la aderarea în UE, România a făcut multe eforturi, atât în ce priveşte ajustarea structurală a economiei şi protecţiei mediului, cât mai ales la nivelul reformelor, în justiţie şi administraţie, în lupta împotriva corupţiei, în modificarea sistemului de acordare a ajutoarelor de stat. Toate aceste măsuri de restructurare au fost cuprinse în anexele la Tratat sub forma unor condiţionări ale Comisiei Europene şi angajamente ale autorităţilor române. Îndeplinirea lor a fost supusă unui proces strict de monitorizare, care în cazul unor sectoare a început încă înainte de semnarea Tratatului.

1.2. Condiţiile generale ale extinderii Uniunii Europene

Uniunea Europeană este o organizaţie care include 27 de state de pe continentul european, şi anume: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria, România şi Bulgaria, formând un spaţiu cu peste 480 de milioane de locuitori.

Obiectivele Uniunii Europene sunt următoarele:

- promovarea progresului economic şi social, un nivel de ocupare a forţei de muncă ridicat, atingerea unei dezvoltări echilibrate şi durabile, mai ales prin crearea unui spaţiu fără frontiere interioare, prin întărirea coeziunii economice şi sociale şi prin stabilirea unei uniuni economice şi monetare;

- afirmarea identităţii sale pe scena internaţională, mai ales prin aplicarea unei politici externe şi de securitate comună, incluzând definirea progresivă a unei politici comune de apărare;