Extras din referat
CAPITOLUL 1
1.1 Scurtă prezentare a Băncii Transilvania - locul desfăşurării practicii
Banca Transilvania SA este o bancă comercială cu capital integral privat, înfiinţată în anul 1993 la iniţiativa unor oameni de afaceri clujeni, având ca principal obiectiv secţiunea sectorului privat românesc şi dezvoltarea afacerilor. Funcţionează în baza Legii 33/1991 privind activitatea bancară. În anul 1997 Banca Transilvania a devenit prima instituţie bancară din România, care a fost cotată la Bursa de Valori Bucuresti, ceea ce a însemnat recunoaşterea valorii sale pe piaţă şi a transparenţei acţiunilor băncii.
Banca Transilvania este azi una dintre cele mai importante instituţii financiar – bancare din România, aflată în top 10 şi una dintre cele mai atractive companii listate la Bursa de Valori Bucureşti.
Centrala Băncii Transilvania este în Cluj Napoca şi are sucursale în aproape toate oraşele ţării, aproximativ 503 unitati deschise. Sucursala din Rm. Valcea are sediul în strada Stirbei Voda, nr.12, bl.T1 având la nivelul judetului Valcea incă 5 agenţii.
Identitate de corporaţie
Brand-ul Banca Transilvania este reprezentat de asocierile persoanelor care interacţionează la un moment dat cu organizaţia, serviciile şi produsele sale, dar - bineînţeles - şi cu reprezentanţii BT. Banca Transilvania are acum şi trei sub-brand-uri: BT Café™, BT Golf Cup şi Academia BT. Dintre acestea, proiectul care s-a bucurat de cel mai mare succes este BT Café™, prima cafenea bancară din România. Grupul financiar Banca Transilvania deţine astfel de locaţii – în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, respectiv Cluj Napoca
Denumirea aleasă – Transilvania, este un nume cu rezonanţă, cu semnificaţii importante. Dincolo de factorul istoric, elementele definitorii sunt: seriozitatea, stabilitatea şi păstrarea tradiţiilor ceea ce, în cazul Băncii Transilvania, înseamnă respectarea angajamentelor faţă de clienţi. Un motiv în plus pentru această denumire a fost, evident, faptul că Sediul Central al Băncii Transilvania se află în Cluj-Napoca, în Transilvania.
Logo-ul reprezintă un scut şi sugerează apărare - Banca Transilvania are grijă de banii şi de dorinţele clienţilor.
Elementele siglei sunt :
- denumirea băncii (scris cu corp de literă special creat)
- scutul (semnificaţii: siguranţă, protecţie şi grijă)
- acronimele BT (cresc potenţialul de diferenţiere a semnăturii grafice)
- cele două linii de la bază ale scutului - elementul recurent al identităţii corporative a Băncii Transilvania
Culorile Băncii Transilvania sunt galben şi negru, combinaţie care formează unul dintre cele mai puternice contraste. Mesajul psihologic al culorilor este: galben - disticţie, încredere, căldură şi negru - credibilitate, loialitate, autoritate.
1.2 Motivaţii şi explicaţii
Criteriile în baza cărora am ales sa efectuez stagiul de practica la Banca Transilvania au tinut de: BT este una dintre cele mai mari banci din Romania, cu o larga retea teritoriala atat in tara, cat si in XXXX, fiind astfel una dintre bancile la care orice student se gandeste ca poate lucra dupa terminarea studiilor, dorinta de a mă familiariza mai bine cu mediul managementului bancar, de a observa relatiile ce se stabilesc între manageri si restul angajatilor, de asemenea am vazut cum se realizeaza circuitul de informatii si fluxuri financiare de la un nivel la altul.
Pe parcursul desfasurarii stagiului de practica nu am întalnit probleme, ba din contra mi-a placut mult sa vad cum se aplica multe din cunostintele teoretice învatate la curs în practica, înca de la început angajatii bancii au fost foarte prietenosi, întelegatori si rabdatori cu noi. Pentru a întelege mai bine cum se desfasoara lucrurile în acest mediu al afacerilor am încercat sa petrec cât mai mult timp în banca, punând mai multe întrebari în cazul în care ceva nu-mi era clar si chiar am mers în mai multe compartimente ale bancii, cum ar fi: consiliere, credite si marketing. Compartimentul de credite acordate persoanelor juridice mi-a atras atentia in mod deosebit, aici am vazut cum isi desfasoara activitatea persoanele numite analisti de credite, aici sunt verificate dosarele de contractare a creditelor pentru a corespunde datele persoanelor si corectarea unor erori eventual aparute pe parcurs.
Materialele de care am avut nevoie pentru realizarea proiectului de practica mi-au fost oferite cu usurinta, înafara de actele confidentiale, dar o parte din cerinte le-am luat din practica, deasemenea mi-a fost de folos site-ul bancii, de unde am gasit multe informatii necesare.
În final pot sa afirm faptul ca majoritatea problemelor studiate la curs se regasesc si în practica si m-au ajutat mult sa înteleg multe dintre actiunile managerilor.
CAPITOLUL 2
2.1 Notiuni de baza la activitatea de creditare
Creditul reprezinta, orice angajament de plata a unei sume de bani in schimbul dreptului la rambursarea sumei platite, precum si plata unei dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma sau orice prelungire a scadentei unei datori si orice tip de angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta sau a altui drept, la plata sumei de bani.
Creditele rapide sunt tipurile de credit acordate cu predilectie IMM-urilor caracterizate prin operativitate ridicata la acordare(fara garanti).
Creditele nestandard se acorda clientilor incadrati in categoria corporati, categorie definita de nivelul cifrei de afaceri anualizate, nivel precizat si actulizat periodic prin hotarari ale Comitetului de Management. Pot fi incadrati in aceasta categorie clienti care nu indeplinesc conditia de mai sus pe baza avizului dat de Directia Credite Clienti Corporativi ca rezultat al unor argumente legate de relatia de grup a clientului, importanta acestuia pe plan local, perspectivele afacerii derulate.Administrarea creditelor este definită ca fiind modul de construire, gestionare şi actualizare permanentă a bazei de date aferente portofoliului de credite şi SGB ale unei bănci.
Durata creditului este perioada de timp cuprinsa intre data acordarii creditului si data rambursarii ultimei rate de credit conform graficului de rambursare din contractul de credit fiind formata din :
Preview document
Conținut arhivă zip
- Practica Bancara - Banca Transilvania SA.doc