Produse de creditare bancară pe termen mediu și lung pentru clienți corporate în România - studiu comparativ

1. Noțiuni generale privind produsele de creditare bancară corporate pe termen mediu și lung

Creditul reprezintă o operațiune economică prin intermediul căreia, o persoană fizică sau juridică (creditor), acordă un împrumut (bani ori alte valori) unei alte persoane (debitor); debitorul urmează să restituie împrumutul la o dată ulterioară, în schimbul plății unei dobânzi; această dobândă este de fapt prețul creditului.

Creditul bancar reprezintă ”totalitatea creanțelor deținute de către bănci asupra clienților săi (bancari și nebancari)”.

Creditarea bancară reprezintă acțiunea băncii de a pune sau de a se obliga a pune fondurile solicitate de clienți la dispoziția acestora; adeseori, banca își ia acest angajament în scris, prin intermediul avalului, a cauțiunii sau a garanției.

Creditele pe termen mediu sunt acelea care au durata de rambursare cuprinsă între un an și cinci ani, iar creditele pe termen lung sunt cele acordate pe o perioadă mai mare de cinci ani de zile.

Din categoria creditelor pe termen mediu și lung fac parte următoarele :

- credite pentru echipament (investiții) în completarea surselor proprii;

- credite pentru cumpărarea de acțiuni și active;

- credite promotori;

- credite ipotecare;

- credite pentru activitatea de leasing;

- credite de forfetare.

1.1 Creditele de forfetare

Activitatea de forfetare reprezintă cumpărarea creanțelor în valută ale exportatorului de către bancă (care îndeplinește rolul de forfetar) înainte ca acestea să ajungă la scadență; cumpărarea are loc în schimbul unei taxe numită taxă de forfetare, fără a se exercita dreptul de regres împotriva vânzătorului.

Caracteristicile creditelor pentru activitatea de forfetare sunt următoarele:

- presupune o farmă de finanțare pe termen scurt și mediu, respectiv între 30 de zile și 3 ani;

- creanțele prezentate la forfetare trebuie să aibă o valoare care să depășească o anumită limită;

- banca are dreptul să intervină în cadrul operațiunii de forfetare în două momente diferite, în funcțe de stadiul în care se află contractul comercial: precontractual ori postcontractual;

- exportatorul își poate recupera banii înainte de data scadenței;

- este negociabilă.

Obiectul forfetării sau tipurile de creanțe sunt reprezentate de următoarele: cambii, bilete la ordin, docucmente din cadrul AD cu plată diferită (facturi, documente de transport etc). În cadrul operațiunilor de forfetare, creanțele sunt materializate în efecte de comerț exprimate în valută; beneficiarii acestora sunt reprezentați de agenți economici exportatori, înregistrați în țara noastră. Dacă exportatorul își exprimă dorința de a încasa suna înscrisă în titlul de credit înainte de data scadenței, acesta poate vinde titlul respectiv unei societăți bancare. Aceste titluri de credit sunt emise, de obicei, pe termen mediu sau lung, însă se pot supune forfetării și titlurile ce au scadența sub un an de la emitere, dar să nu mai puțin de treizeci de zile.

În cazul în care operațiunea de forfetare are loc în stadiul precontractual, exportatorul asigură unele facilități cumpărătorului, prin intermediul vânzării mărfii prin credit comercial. În faza postcontractuală, vânzătorul deține creanțe asupra cumpărătorului și dorește recuperarea sumelor imobilizate în creditul comercial acordat importatorului înainte de data scadenței.

Titlurile de credit pe care banca le primește pentru forfetare trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie necondiționate, acceptate ca plată, garantate de o bancă și emise într-o limbă de circulație internațională.

Documentele necesare pentru activitatea de forfetare sunt următoarele (cu unele modificări de la bancă la bancă):

- cererea de forfetare semnată de către persoanele autorizate, reprezentanți legali ai societății;

- efectele de comerț garantate de către o bancă agreată;

- documentele relevante din cadrul tranzacției comerciale (facturi, documente de transport etc.);

- orice alte documente solicitate de către bancă.

Principalele costuri cu privire la activitățile de forfaiting sunt:

- taxa de forfetare, determinată de marja globală de risc și nivelul dobânzii de piață;

- comisionul de angajament;

- comisionul de opțiune (în cazul în care există oferta de opțiune).

Avantajele activității de forfaiting sunt următoarele:

- îmbunătățirea lichidităților în valută ale vânzătorului (exportatorului) datorită faptului că tranzacția ”la termen” se transformă în tranzacție ”la vedere”;

- posibilitatea acoperirii costului integral al tranzacției (până în 100%);

- posibilitatea transferului riscului de neplată integral (operațiune fără regres, în afara cazurilor de fraudă);

- eliminarea atât a riscului fluctuației dobânzii, cât și a riscului de transfer și de neplată;

- eliminarea unor costuri de administrare și urmărire a plății;

- fixarea dobânzii la un anumit nivel până la data scadenței;

- nu se solicită garanții reale (gaj, ipotecă etc.).