Recenzei articol - Identifying banking crises using money market pressure

I. INTRODUCERE

Obiectivul acestei lucrări este de a construi un indice de presiune monetară modificat (MPI) pentru a identifica crizele bancare. În general, se pot distinge trei tipuri de crize financiare: crizele valutare, crizele bancare și crizele datoriilor.Comparativ la alte tipuri, crizele bancare au un impact mai grav asupra economiei (Hutchinson și Noy, 2005). Prin urmare, este important să prevenim crizele bancare și să reducem costurile crizelor bancare odată ce acestea apar.

II. METODA FOLOSITĂ

Se folosesc date lunare din Statisticile financiare internaționale ale FMI, pentru a construi indici de presiune pe piața monetară. Țările europene care au aderat la zona euro nu sunt incluse după începerea uniunii monetare, deoarece datele specifice fiecărei țări nu sunt disponibile. Pentru a determina în ce măsură sistemul financiar al țărilor este reprimat, folosim informații de la Institutul Fraser, adică subindexul „ Controlul ratei dobânzii / ratele reale ale dobânzii negative”. Acest indice variază între zero și zece. Cel mai mare scor (10) este dat atunci când ratele dobânzii sunt determinate în primul rând de forțele pieței, dovadă fiind diferențele rezonabile între depozit și ratele de împrumut. Un rating zero este atribuit atunci când ratele de depozit și de împrumut sunt stabilite de guvern și ratele reale sunt persistent negative cu sume de două cifre sau hiperinflația elimină practic piața creditului. Includem numai țări în eșantionul nostru cu un subindice Fraser de 7 sau mai mare.

Se folosesc cinci indici, și anume VHH (indicele Von Hagen - Ho), RMPI, NMPI, RMMPI și NMMPI. VHH, RMPI și RMMPI se bazează pe rate reale ale dobânzii, în timp ce NMPI și NMMPI sunt construite utilizând rate nominale ale dobânzii. Acești indici sunt definiți în Tabelul 1.

Pentru scopuri ilustrative, se măresc mai întâi rezultatele pentru 10 țări care include trei economii industriale (Japonia, Coreea și Statele Unite) și șapte economii în curs de dezvoltare (Argentina, Brazilia, Indonezia, Malaezia, Mexic, Filipine și Turcia). Aceste 10 țări au suferit crize bancare în ultimele trei decenii.

Se evaluează performanța indicilor după cum urmează. În primul rând, se compară crizele din baza de date Laeven și Valencia (2010) cu diferiți indici de presiune. Eșantionul utilizat în scopuri comparative include 109 țări cu 68 de crize bancare. În al doilea rând, după Von Hagen și Ho (2007) apare o criză dacă (indicele depășește 98,5% din distribuția eșantionului pentru țara în cauză și dacă indicele crește cu cel puțin 5% comparativ cu perioada precedentă. În al treilea rând, se adoptă regula lui Von Hagen și Ho (2007) pentru a decide dacă un semnal identifică o criză bancară în conformitate cu Laeven și Valencia (2010). Dacă semnalul indică o criză bancară cu cel mult 2 ani înainte de începerea crizei conform Laeven - Valencia sau dacă semnalul indică o criză bancară cu cel mult 1 an mai târziu decât Laeven - Valencia, acest semnal este luat în considerare a fi „corect”. Dacă indicele nu semnalează o criză bancară atunci când există o criză conform Laeven - Valencia, este etichetat ca „criză ratată”. Dacă indicele semnalează o criză bancară atunci când nu există niciunul în conformitate cu criteriul de referință, acesta este etichetat ca o „alarmă falsă” (a se vedea tabelul 3).

III. REZULTATE

Compararea celor cinci indici

O primă concluzie importantă este că indicii de presiune pe piața monetară, fie că este indicele original al lui Von Hagen și Ho (2007) sau indicele folosit de autori, indică mult mai multe crize bancare decât bazele de date bazate pe metodologia evenimentelor. Indicii bazați pe ratele dobânzii nominale au mai puține „crize ratate” decât cele bazate pe ratele reale ale dobânzii. Dintre cei cinci indici, NMMPI are cea mai mică frecvență a „crizelor ratate” și a „alarmelor false”, astfel încât să preferăm acest index față de ceilalți. (a se vedea tabelul 4)