Reforma Sistemului Bancar în România

Unul din paradoxurile întâlnite în fostele tari comuniste este rolul asumat de banci ca agenti ai schimbarii. Pe lânga înfiintarea de noi institutii, schimbarea înseamna de fapt si restructurarea economiilor caracterizate de imense alocari ineficiente ale resurselor, mostenire a sistemului totalitar. E de necontestat faptul ca restructurarea este o premisa a stabilizarii în aceste tari, având în vedere masivele subventii si practicile utilizate în trecut. Atunci se pune întrebarea: “Ar trebui sa fie bãncile promotorii acestei schimbari si sunt ele capabile sa stimuleze si sa sustina din punct de vedere tehnic restructurarea?”

Raspunsul este afirmativ, deoarece se stie ca sistemul financiar este principalul mecanism pentru alocarea resurselor într-o economie de piata. Piata de capital este doar într-o forma incipienta, iar institutiile nebancare sunt abia în formare, asa ca bancilor le revine un rol primordial. Bancile, mai mult decât piata de capital, vor fi principalii furnizori pentru întreprinderile noi si vechi; vor juca un rol important în controlul activitatii firmelor; vor ramâne pentru mult timp principalul mijloc de atragere a economiilor populatiei. Totusi, trebuie tinut seama de fragilitatea si lipsa de experienta a sistemului bancar în alocarea resurselor.

În momentul de fata, toate eforturile sunt cantonate înspre integrarea în Uniunea Europeana, ceea ce va însemna multiple transformari la nivel social, politic si mai ales economic, adica o noua reforma. Sistemul bancar, prin faptul ca atât legislatia, cât si organizarea sa au fost orientate înspre standardele europene, va suporta cel mai usor aceasta trecere.

Capitolul I

Sistemul bancar românesc înainte de 1989

1.1. Aparitia si evolutia sistemului bancar românesc

Dupa al doilea Razboi Mondial, pe masura consolidarii puterii politice, s-au produs schimbari structurale si în viata economica. S-a intensificat controlul statului asupra societatilor comerciale, inclusiv asupra bancilor, s-au nationalizat mijloacele de productie

s-au lichidat institutiile bancare.

Printre primele masuri luate de guvern a fost si reorganizarea sistemului financiar - bancar. Pe scurt, etapele transformarii sistemului bancar au fost:

- etatizarea Bancii Nationale a României în decembrie 1946;

- excluderea de la rescont a cambiilor începând cu data de 15 iulie 1947;

- nationalizarea Societatii Nationale de Credit Industrial la 11 iunie 1948, ulterior redenumita Banca de Credit pentru Investitii;

- dizolvarea si punerea în lichidare a bancilor si a altor institutii de credit, la 11 august 1948;

- transformarea Bancii Nationale a României în Banca Republicii Populare Române, Banca de Stat; stabilirea principiilor de organizare si functionare a Bancii RPR, Banca de Stat, ca institutie prin care se realizeaza politica monetara si de credit a guvernului;

- schimbarea denumirii Bancii RPR, Banca de Stat, în Banca Nationala a RSR, începând cu data de 11 iunie 1965.

Primul pas s-a concretizat în etatizarea Bancii Nationale a României pe baza Legii nr. 1056 din 28 decembrie 1946. Potrivit acestei legi, Banca Nationala era obligata sa dirijeze si sa controleze creditul în economie, exercitându-si atributiile asupra tuturor întreprinderilor bancare sau de credit, publice sau particulare.

Bazele sistemului bancar românesc au fost puse odata cu actul de nationalizare din 11 iunie 1948. Sistemul bancar a cuprins, vreme îndelungata, Banca de Stat, Banca de Investitii, Banca Agricola si Casa de Economii si Consemnatiuni.