Reforma sistemului bancar în țările aflate în tranziție la economia de piață

Partea I : Scurtă istorie a sistemelor monetar şi bancar româneşti

În evoluţia sa, circulaţia monetară în spaţiul românesc a cunoscut mai multe momente importante, care i-au marcat existenţa. Unele dintre acestea pot fi considerate următoarele: înfiinţarea sistemului monetar naţional în urma legii de la 1867, înfiinţarea Băncii Naţionale a României, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial, perioada economiei condusă prin plan central (perioada comunistă), precum şi perioada de după revoluţia din 1989, caracterizată prin încercările de reinstaurare a unui sistem monetar specific economiei de piaţă.

Legea monetară de la 1867

Actul normativ prin care s-a stabilit pentru prima dată în România condiţiile emisiunii, circulaţiei şi retragerii din circulaţie a banilor a fost „Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale”. Această lege prevedea ca unitatea monetară a României să ia denumirea de „leu” , fiind împărţită în 100 de părţi denumite „bani”. Prin aceasta a fost adoptat sistemul zecimal al ţărilor din Uniunea Latină, renunţându-se la împărţirea mai veche a leului în 40 de parale. Legea monetară de la 1857 a creat premisele instaurării unei circulaţii băneşti ordonate. Acesta a fost momentul desprinderii economiei româneşti de sub suzeranitate turcească şi al orientării ei spre Occident. Sistemul monetar de la 1867 a fost unul exclusiv metalist.

Înfiinţarea Băncii Naţionale a României (BNR)

Înfiinţarea unui sistem bancar care să asigure mobilizarea capitalurilor româneşti temporar disponibile şi să le redistribuie în economie cu o dobândă redusă a devenit o necesitate datorită dezvoltării diverselor sectoare ale economiei, cum ar fi: agricultura, transporturile şi comunicaţiile. Evoluţiile acestor sectoare erau încetinite din lipsa unei surse de credit şi de insuficienţa capitalurilor. În acea perioadă se simţea o nevoie tot mai mare de credit venită atât din partea burgheziei, cât şi a moşierimii. Statul român era la rândul său interesat de înfiinţarea unei bănci de emisiune care să poată sa-i ofere credite ieftine pentru acoperirea deficitului bugetar. Formarea sistemului bancar în ţara noastră s-a realizat prin contribuţia statului, transformarea cămătarilor în bancheri şi prin participarea unor reprezentaţi ai capitalului străin.

Au fost mai multe încercări şi proiecte de înfiinţare a unei bănci de emisiune . Astfel că prima bancă înfiinţată în Principatele Române a fost Banca Naţională a Moldovei, cu sediul la Iaşi. Banca respectivă a obţinut privilegiul emisiunii de bancnote convertibile în aur şi argint. Pentru sporirea disponibilităţilor băneşti au fost contractate împrumuturi în Germania. Datorită unei politici greşite în ce priveşte plasamentele şi creditele, Banca Naţională a Moldovei a dat faliment în mai puţin de doi ani, la 14 iunie 1858.

Momentul înfiinţării

După mai multe nereuşite, în anul 1880 a luat fiinţă Banca Naţională a României, ca societate pe acţiuni cu capital mixt (privat şi public), stabilit la 30 milioane lei – o treime deţinut de stat şi două treimi de către particulari.

Pretextul vehiculat pentru înfiinţarea BNR era dezvoltarea tranzacţiilor comerciale şi industriale. Legea de înfiinţare a Băncii a stârnit numeroase dispute, moşierimea temându-se că banca va neglija interesele ei.

Legea de înfiinţare a Băncii Naţionale a României aprobată de către parlament la 17 aprilie 1880, avea să-i acorde acesteia monopolul emiterii biletelor de bancă. Sediul principal al băncii s-a stabilit la Bucureşti, dar aceasta avea obligaţia să deschidă sucursale şi agenţii în principalele oraşe ale ţării, în special , în fiecare capitală de judeţ. Tot această lege prevedea ca nivelul maxim al dobânzilor să nu fie mai mare de 7%, iar dacă va fi mai mare , diferenţa să devină venit al statului. Emisiunea bancnotelor va avea o acoperire metalică în proporţie de 1/3 din valoarea biletelor emise.

Momentul înfiinţării Băncii Naţionale a României are o semnificaţie deosebită deoarece aceasta va conduce, în primul rând, la completarea sistemului monetar naţional. Dacă legea de la 1867 a stabilit normele emisiunii şi circulaţiei monedelor naţionale de aur şi de argint şi a monedelor divizionare, iar Legea biletelor ipotecare a inclus temporar banii de hârtie, legea de la 1880 a întregit sistemul bănesc adăugând la structura lui banii de credit şi a creat premisele consolidării unei pieţe a creditului autohton la nivelul întregii economii.

Înfiinţarea băncii de emisiune a dat un nou impuls dezvoltării relaţiilor de producţie capitaliste în economia românească şi a contribuit la apariţia şi consolidarea ulterioară a sistemului bancar românesc, în anii următori înfiinţându-se numeroase bănci şi instituţii financiare care au sprijinit procesul de creditare a industriei, comerţului şi agriculturii.