Reglementarea activității bancare

Sistemul financiar-bancar este unul dintre cele mai reglemetate sectoare economice, iar din acesta, bancile sunt cele mai reglementate institutii componente ale sistemului.

Din pacate, procesul de reglemetare nu da intotdeauna cele mai bune rezultate, dovada fiind crizele din sistemele bancare. De aceea este imperios necesar ca sistemul de reglementare sa fie reformat, pentru a preveni dezastrele bancare viitoare.

Sistemul financiar bancar în ansamblul sau îndeplineste functii de o importanta maxima pentru economie si întreprinderi, îndeosebi în ceea ce priveste mecanismele de transmitere a politicii monetare si a sistemul de plati.

Din 1990 si pâna în prezent sistemul financiar-bancar românesc a suferit transformari majore dar perioada de tranzitie catre o structura relativ stabila nu este încheiata, date fiind procesele semnificative care au loc la nivelul bancilor comerciale. Din punct de vedere structural sistemul bancar românesc este organizat la doua niveluri caracterizate prin functii diferite - la primul esalon banca centrala care, conform statutului sau, poate fi privita ca autoritate monetara si autoritate bancara; la cel de-al doilea nivel se afla bancile comerciale si celelalte institutii specializate de credit.

În afara sistemului bancar propriu-zis, dar tot în sfera relatiilor financiare, actioneaza alte institutii financiare cum ar fi societatile de asigurare, fonduri mutuale de plasament, casele de schimb valutar, casele de amanet precum si un numar nedeterminat dar relativ redus de persoane care ofera împrumuturi cu dobânzi ridicate.

Desi structura aceasta este relativ stabila, în cadrul ei se produc în permanenta modificari de ordin cantitativ si calitativ legate de aparitia unor noi institutii si evolutia diferitelor componente.

Cea mai mare parte a fluxurilor legate de procesul de intermediere financiara se deruleaza în România prin intermediul bancilor comerciale, asfel ca sistemul bancar reprezinta principalul element al sistemului financiar românesc.

O banca centrala nu este produsul unei evolutii normale generate de dezvoltarea pietelor financiare. Ea a aparut ca urmare a unor favoruri guvernamentale, se bucura de anumite privilegii si are anumite responsabilitati. În general aceasta banca apare ca un ²bancher al statului² si al celorlalte banci din sistem.

Sarcina principala a unei banci centrale o reprezinta influentarea comportamentului sistemului într-un sens consistent cu scopurile politicii economice prin folosirea unor instrumente specifice, atât de piata (cum ar fi vânzarile/cumpararile de titluri sau devize) cât si administrative (cum ar fi masurile de control selectiv al creditelor) cu un impact imediat asupra pietelor financiare dar îndeosebi asupra celei monetare.

Astfel, functiile Bancii Centrale sunt: functia de bancher al statului, functia de casier al statului, functia de emisiune monetara, functia de centru al politicii monetare, de veriga centrala a sistemului bancar, functia de centru al politicii valutare si functia de reprezentant al statului in relatiile financiare internationale.

Ne vom opri asupra uneia din functiile Bancii Centrale, pe care o consideram importanta în ceea ce priveste reglementarea activitatii bancare.