Retail-Banking-ul Romanesc intre Evolutie si Perspective

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Retail-Banking-ul Romanesc intre Evolutie si Perspective.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 30 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Banci

Extras din document

1. Sectorul bancar românesc-evoluţii comparative

Indiscutabil, am asistat la o evoluţie a sectorului bancar românesc. Putea ritmul de dezvoltare să fie mai rapid sau nu? Eventualele neajunsuri au fost datorate unor cauze obiective sau subiective? Este necesar să privim partea plină sau goală a paharului realizărilor?

Toate acestea sunt întrebări care nu cred că-şi pot găsi un răspuns exact şi pe care nu-mi propun să le soluţionez. Poate mai important este să ne concentrăm asupra perspectivelor şi să analizăm evoluţia sectorului bancar intern, reliefată sec de cifre, concomitent cu o serie de comparaţii dintre mediul bancar românesc şi cel european — în special din zone cu nivel de dezvoltare cât mai apropiat de cel autohton.

În peisajul financiar, sectorul bancar domină cu aproape 90% din totalul activelor deţinute la finele anului 2002, în timp ce companiile de asigurări, de investiţii şi alte entităţi financiare deţin numai 10% din totalul activelor financiare din România.

Sectorul bancar intern a atins în anul 2002 un nivel record al ultimilor 12 ani, de 13,9 mld. USD (a se vedea figura nr.1).

Figura nr. 1. Totalul activelor bancare în echivalent USD în România, calculate la finele fiecărui an

Sursa: BNR

Deşi se poate remarca în ultimii trei ani o creştere anuală a activului bilanţier de peste 2 mld. USD, la nivelul întregului sistem bancar românesc, comparativ cu ţările din regiunea Europei Centrale şi de Est, conform surselor menţionate, sistemul nostru prezintă un potenţial însemnat de creştere, potenţial reliefat şi de următoarele date statistice:

• Numărul locuitorilor aferenţi unei unutăţi bancare a fost de 7721 de persoane la finele anului 2002;

• Volumul activelor bancare în PIB a fost de numai 31,3% la finele anului 2002, în timp ce la nivelul zonei euro acestea ating 198% din PIB;

• Volumul creditelor neguvernamentale raportat la PIB a fost de numai 11,9% în anul 2002;

• Resursele atrase sub forma depozitelor au reprezentat numai 24,8% din PIB la finele anului 2002;

• Numai 36% dintre români deţineau un cont în bancă la începutul anului 2003.

Asanarea sistemului îi aplicarea de către banca centrală a unor norme îmbunătăţite de supraveghere au condus la însănătoşirea sistemului bancar intern. Astfel, conform BNR, rata solvabilităţii a crescut de la 10,3% în 1998 la 24,6% în 2002, concomitent cu diminuarea procentului creditelor neperformante de la 14,5% în 1998 la 0,23% în 2002 în total active. Creanţele restante şi îndoielnice raportate la total capital propriu au înregistrat un trend descrescător în perioada 1998-2002, în ciuda unei uşoare diminuări a raportului de solvabilitate în perioada 2001-2002. Această reducere a raportului de solvabilitate de la 28,8% la finele anului 2001 la 24,6% la finele anului 2002 (a se vedea figura nr. 2) se poate pune mai curând pe seama unei apropieri de normalitate, ca urmare a intensificării activităţii de creditare neguvernamentală cu un grad de risc superior plasamentelor la BNR sau în titluri de stat. Menţionăm că nivelul minim acceptat de BNR este de 12% iar prin similitudine cu ceea ce s - a prezentat anterior, referitor la sistemul bancar american şi cel european, raportul de solvabilitate înregistrat la noi este cu mult superior, în principal, ca urmare a structurii activelor bancare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Retail-Banking-ul Romanesc intre Evolutie si Perspective.doc