Retail Banking-ul Românesc între Evoluție și Perspective

Cap. 1 Restructurarea sistemului bancar romanesc în contextul integrarii europene

1.1. Sectorul bancar romanesc- evolutii comparative

În contextul integrarii europene restructurarea sistemului bancar românesc este o necesitate stringenta. În primii zece ani de tranzitie la economia de piata, se poate spune ca sectorul bancar românesc a fost substantial dominat de vechile banci specializate.

Studiul releva caracteristica perioadei de tranzitie respectiv, dezvoltarea cantitativa a sistemului bancar românesc, gradul relativ de concentrare si segmentare, dezvoltare structurala si calitativa a activitatii majoritatii bancilor, lipsa de competitivitate pe diferite piete internationale, etc. Sistemul bancar românesc este înca subdezvoltat, dar mai avansat decât celelalte ramuri economice. În opinia noastra este necesara în continuare restructurarea si dezvoltarea sub aspectul cresterii numarului de unitati bancare, sub aspectul calitatii în sensul perfectionarii structurilor de operare si modernizarii activitatii, implementarii de produse si servicii moderne caresa aduca avantaje atât bancilor cât si clientilor acestora.Procesul integrarii europene este echivalent cu procesul de dezvoltare a României pe calea reformei, luând în considerare modelul existent al statelor europene. Deoarece economia de piata presupune implicit existenta unei economii banesti în contextul careia sistemul bancar trebuie sa asigure cadrul care sa dea posibilitatea mobilizarii tuturor fondurilor banesti disponibile în economie si orientarea lor temporala catre diferite activitati economice, încadrul procesului de reforma, restructurarea sistemului bancar este o necesitate.

Restructurarea sistemului bancar alaturi de reglementarea, autorizarea si supravegherea activitatii bancare sunt doua din principalele aspecte vizate de remodelarea sistemului bancar românesc .

În România, în perioada de dupa 1990 sistemul monetar-financiar este puternic dominat de sectorul bancar acesta reprezentând cel mai important intermediar financiar.În perioada mai sus amintita, sistemul bancar românesc se caracterizeaza printr-un nivel scazut de monetizare si intermediere financiara. Pozitia dominanta a sectorului bancar în cadrul sistemului monetar-financiar din România se explica printr-o serie de factori cum ar fi insuficienta dezvoltare a pietelor de capital , mostenirea economiei cu planificare centrala în care bancile erau acelea ce contabilizau activitatea întreprinderilor economice fara independenta financiara etc.

Înainte de anul 1990 structura sistemului bancar românesc era similara cu cea din celelalte economii centralizate. BNR combina functiile unei banci centrale cu unele din functiile unei banci comerciale. Existau patru banci specializate (Banca Româna de Comert Exterior pentru operatiunile de comert exterior; Banca de Investitii pentru operatiunile privind finantarea pe termen lung a economiei; Banca Agricola pentru operatiunile din domeniul agriculturii si industriei alimentare si Casa de Economii si Consemnatiuni pentru preluarea resurselor disponibile ale populatiei) care aveau conturi la BNR si primeau la nevoie credite pentru suplimentarea resurselor (exceptie facea CEC care redepunea banii populatiei la BNR, activitatea de creditare fiind redusa).

Începând cu anul 1991 are loc metamorfoza sistemului bancar românesc. La baza transformarilor sta introducerea unui sistem organizat pe doua niveluri si legislatia privind BNR si bancile comerciale.

Pe structura fostei banci centrale si din structurile institutiilor financiare specializate s-au format retele incipiente preluate de institutiile care exista în prezent.

Mai exact BNR si-a asumat responsabilitatea de a conduce politica monetara si de a exercita functii tipice unei banci centrale, iar activitatile sale comerciale au fost transferate unei banci nou înfiintate si anume Banca Comerciala Româna (BCR). De asemenea, serviciul postal si-a creat propria banca.