Risc și incertitudine în activitatea instituțiilor de credit

I.ELEMENTE CONCEPTUALE PRIVINID RISCUL

Etimologic termenul provine din limba greacă “re-secare” care înseamnă ruptură într-un echilibru.Noțiunea de “risc” poate fi definită ca un angajament care are o incertitudine datorita probabilității de câștig sau pierdere.

În activitatea bancară, asumarea riscurilor poate fi cercetată pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operațiunilor speculative pe piețele financiare sau de schimb, dar și a posibilelor pierderi imprevizibile.În general, asumarea riscurilor este legată de funcția de bază pe care o au băncile în economie, și anume funcția de investiții. Cum riscul este atribut al investițiilor în general, asumarea riscului devine inevitabilă și justifică existența băncilor.

Dupa cum se știe, băncile investesc resurse împrumutate – care sunt un multiplu substanțial al propiului capital. Recuperarea cu întârziere a resurselor investite provoacă o serie de dezechilibre la nivelul băncilor care pot îmbrăca diferite forme și se pot alimenta reciproc.

Perioada actuală este denumită “era managmentului de risc” în domeniul bancar, iar managmentul riscului constituie o sarcină extrem de complexă și importantă a managmentului bancar,pentru că de obicei, asumarea unor riscuri atrage după sine și câștiguri mai mari.

Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din nicio activitate nu se poate obține profit fără risc. De aceea orice societate comercială încearcă să-și maximizeze profitul prin gestionarea riscului specific domeniului său de activitate și prin evitarea sau transferarea riscului pe care aceasta nu dorește să-l preia. Este evident că o strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atât programe cât și proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimizarea probabilității producerii acestor riscuri și a expunerii potențiale a băncii. Acest lucru rezultă din obiectivul principal al acestor politici, anume acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, iar obiectivul central al activitatii bancare îl constituie obținerea unui profit cât mai mare pentru acționari.Aceste două obiective - general și sectorial – nu se află întotdeauna în concordanță.În anumite situații, costul implementării și exploatării procedurilor care vizează gestiunea riscului s-ar putea să fie mai mare decât expunerea potențială la risc. Ceea ce nu înseamnă că aceste programe trebuie selectate în funcție de criterii de eficiență. În alte cazuri s-ar putea ca strategia băncii să implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. În acest caz trebuie luată decizia întotdeauna având în vedere și cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protecții corespunzatoare și pierderile potențiale mai mari. Minimizarea riscurilor nu trebuie să se transforme într-un obiectiv în sine. De altfel obiectivele managementului bancar sunt trei: maximizarea rentabilității, minimizarea expunerii la risc și respectarea reglementărilor bancare în vigoare.

II.CLASIFICAREA RISCURILOR BANCARE

II.1.În funcție de gradul de expunere la risc :

a) riscuri pure - expunerea este generată de activitățile și procesele bancare cu potențial de a se produce evenimente care să se soldeze cu pierderi. Astfel de evenimente pot fi fraudele în efectuarea unor plăți, accidentarea în cădere a unui client într-una din agențiile băncii( ceea ce dă naștere unei răspunderi civile a băncii) sau degradarea mediului ambient de către active dobândite de bancă în urma exercitării unor drepturi de ipotecă( încălcarea normelor de poluare,etc.).

b) riscuri lucrative(speculative) - expunerea este generată de încercarea de a obține profit mai mare. Această expunere poate genera și cheltuieli suplimentare și deci potenațial și pierderi. Cheltuielile suplimentare pot rezulta din credite nerambursate la scadență, pierderi la portofoliul de titluri sau o structură defectuoasă a activelor bancare.

II.2.În funcție de caracteristica bancară

a) riscuri financiare

- riscuri în sistemele de plăți

- riscul de creditare - este asumat de toate băncile și poate genera probleme serioase dacă expunerea la risc este substanțială. Indicatorii tradiționali sunt mai puțin folosiți deoarece afectează negativ rentabilitatea băncii. Ei se pot dovedi utili în analize temporale și comparații interbancare. Indicatorii obiectiv, monitorizați atent, pot semnaliza în avans apariția unor probleme pe parcursul procesului dacă limitele sunt depașite pentru mai mulți dintre ei.

- riscul de lichiditate - indicatorii tradiționali ai riscului de lichiditate tind să se concentreze asupra lichidității activelor bancare.Indicatorii obiectiv urmaresc îndeosebi evoluția corelată a activelor lichide și a pasivelor imediate. Din practică rezultă că cel mai bun este indicatorul derivat ce raportează diferența dintre activele lichide și împrumuturi (de pe piață și de la banca centrală) la o marime care să reprezinte nevoile potențiale de lichiditate.

- riscuri de piață

- riscul ratei dobânzii - reprezintă riscul diminuării veniturilor bancare și deci și a profitului ca urmare a mișcării ratei dobânzii. Riscul dobânzii afectează pe toți participanții la relațiile de credit, dar angajarea băncii deopotrivă și în calitate de debitor și în calitate de creditor determină o angajare extrem de riscantă a băncilor. Pe de altă parte băncile se angajează nu numai în operațiuni curente sau pe termen scurt, ci și în operațiuni pe termen lung, în condițiile în care nivelul dobânzii stabilit parcurge numeroase momente în care să aducă anumite situații ce pot fi considerate dezavantajoase pentru bănci.

- riscul ratei de schimb - riscul de a înregistra pierderi decurgând din evoluția cursului de schimb. În epoca modernă, stabilirea cursului de schimb are la baza teoria parității puterii de cumparare conform căreia un bun identic, produs oriunde, are același preț. Rezultă că modificările prețurilor interne vor determina modificări ale cursului de schimb.

- riscul de faliment - riscul de capital sau riscul de îndatorare exprimă probabilitatea ca fondurile proprii ale băncii să fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curentă și ca aceste pierderi să afecteze în mod negativ plasamentele creditorilor băncii. Între toate aceste grupe de risc se exercită o interacțiune permanentă deoarece ele exprimă doar aspecte diferite ale aceluiași potențial de risc – operațiile bancare curente.