Riscul de Credit in Bancile Comerciale

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Riscul de Credit in Bancile Comerciale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 15 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Banci

Cuprins

Capitolul I
Tipologia riscurilor bancare
1.1 Semnificaţia riscurilor în activitatea bancară
1.2 Abordări naţionale ale riscului bancar
Capitolul II
Semnificaţia riscului de credit şi a riscurilor bancare asociate
2.1 Metode de identificare şi limitare a riscului de credit
2.1.1 Cunoaşterea clientelei
2.1.2 Analiza solicitanţilor de credite, persoane fizice
2.1.3 Analiza solicitanţilor de credite, persoane juridice
2.2 Garantarea creditelor
2.3 Indicatorii riscului de credit
2.4 Monitorizarea creditelor acordate
Capitolul III
Controlul şi căile de reducere a riscului de credit
3.1 Controlul riscului de credit
3.2 Instrumente şi tehnici ale gestiunii bancare utilizate în vederea reducerii riscului de creditare
Bibliografie

Extras din document

Capitolul I

Tipologia riscurilor bancare

1.1 Semnificaţia riscurilor în activitatea bancară

Abordarea riscurilor bancare este îndreptăţită să urmeze întrebări de genul: “Care sunt evenimentele generatoare de risc bancar?”, “Pot fi riscurile bancare gestionate?”, sau “Cum afectează riscurile bancare eficienţa şi stabilitatea sistemului bancar?”. Literatura de specialitate din domeniu oferă o diversitate de opinii, iar ultimii ani reliefează acut această diversitate de abordări, al căror numitor comun, dincolo de teme şi concepte specifice de risc, este conştientizarea pericolelor pe care manifestarea riscurilor bancare le induce la nivelul sistemelor bancare. Pe lângă realităţile lumii bancare, normele legislative naţionale şi internaţionale oferă instrumente fundamentale de analiză a riscurilor bancare.

Astfel, începând cu anii ’80, pe plan internaţional observăm preocupări în domeniul stabilirii cadrului general al administrării riscurilor bancare. Rolul central al acestui demers îi revine Comitetului de Supraveghere Bancară de la Basel, care oferă un forum pentru cooperarea privind problemele de supraveghere bancară, devenind în ultimii ani o entitate de referinţă pentru stabilirea standardelor în domeniu. Acest comitet nu are şi nu s-a intenţionat niciodată sa aibă autoritate supranaţională sau putere legală. Mai degrabă, formulează linii de ghidare şi recomandă declaraţii de bună practică, în speranţa că autorităţile individuale vor lua decizii în vederea implementării lor.

În urma interacţiunii intense cu băncile, în 1988 a fost introdus un nou sistem de măsurare a capitalului, cunoscut sub denumirea de Acordul Basel privind Capitalul – Basel I, care impunea un standard de capital minim pentru bănci. Acordul Basel II, definitivat în iulie 2006, descrie modalităţi detaliate pentru adecvarea capitalului instituţiilor de credit. În plus, structura Basel II încurajează băncile să identifice riscurile şi să-şi dezvolte abilitatea de a le administra, printr-o structură bazată pe trei piloni- cerinţe minime de capital, supravegherea adecvării capitalului şi disciplina de piaţă.

Pe plan naţional, o primă clasificare relevantă a riscurilor bancare se regăseşte în Norma Băncii Naţionale a României nr. 17/2003.

Anterior intrării în Uniunea Europeană, România a beneficiat de modificări substanţiale ale reglementărilor bancare primare prin OUG nr. 99/2006. În contextul intrării României în Uniunea Europeană, legislaţia bancară adoptată de BNR se concentrează pe criteriile de organizare şi tratament al riscurilor. Comparativ, cele două reglementări fac posibilă identificarea importanţei acordate riscurilor bancare de către autoritatea de supraveghere bancară. Practic, aceasta deschide băncilor oportunităţi în alegerea metodelor adecvate de cuantificare a riscului la care se expun.

1.2 Abordări naţionale ale riscului bancar

Criteriile de clasificare a riscurilor bancare şi, indirect, tipurile de riscuri bancare, depind în cea mai mare măsură de percepţia autorilor studiilor. Astfel, categoriile de risc bancar sunt identificate în funcţie de piaţa care determină riscul (piaţa produsului sau piaţa de capital) şi în funcţe de elementele afectate de risc (S. Mutu).

Studiile de specialitate identifică patru categorii de riscuri ce pot afecta activitatea bancară – riscul de piaţă, de creditare, operaţional, reputaţional .

Alţi cercetători formulează clasificări punând accentul pe activitatea de angajare a resurselor, care generează factori de risc cum ar fi riscul insolvabilităţii, al lipsei de lichidităţi, modificării dobânzilor pentru resurse imobilizate, eroziunea capitalului prin inflaţie, risc valutar.

Numeroase delimitări conceptuale se bazează pe activitatea de creditare, luarea în considerare a riscului insolvabilităţii şi a lipsei de lichidităţi fiind considerate riscuri majore în procesul de creditare .

În literatura de specialitate naţională, în special ulterior anului 2000, se pot identifica studii complexe referitoare la metodologia de cuantificare a riscului. Preocupările celor care au studiat acest fenomen vizează:

- modalităţi de cuantificare a riscului de credit şi necesitatea unui management eficient al acestuia (Trenca, 2006) ;

- evaluarea cantitativă a riscului de credit şi analiza metodologiilor de estimare a probabilităţii de nerambursare (Dardac N., Moinescu B., 2006) ;

- tehnici de validare a modelelor interne pentru riscul de credit (Dardac N., Moinescu B., 2006) ;

- cerinţele modelării riscului de credit, pe baza modelului credit portofoliu (Mihail N., Cetină I. Orzan G., 2007) .

Capitolul II

Semnificaţia riscului de credit şi a riscurilor bancare asociate

2.1 Metode de identificare şi limitare a riscului de credit

Riscul bancar de credit reprezintă fie riscul ca debitorul să nu dorească, sau să fie în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale total sau parţial(default risk), fie riscul ca valoarea de piaţa a instrumentului de credit să se reducă datorită modificărilor intervenite in bonitatea debitorului(spread risk).

Din asocierea riscului de credit cu pierderea pe care ar suporta-o o societate bancară dacă un client nu şi-ar îndeplini obligaţiile contractuale, rezultă probabilitatea manifestării acestui tip de risc, în special la produsele bancare tradiţionale – credite, angajamente de creditare şi alte datorii. În acest context, banca se vede nevoită să-şi administreze expunerea faţă de clienţi, prin limite de creditare stabilite la momentul analizei acestora.

Fisiere in arhiva (1):

  • Riscul de Credit in Bancile Comerciale.doc