Riscul de Creditare al Persoanelor Fizice

Rolul calităţii portofoliului de creditare bancara

Pentru mulţi observatori principala operaţiune bancară este creditarea. Într-adevăr, între plasamentele băncilor, pe primul loc se situează creditele. Felul în care banca alocă fondurile pe care le gestionează poate influenţa într-un mod hotărâtor dezvoltarea economică la nivel local sau naţional. Pe de altă parte, orice bancă îşi asumă, într-o oarecare măsură, riscuri atunci când acordă credite şi, în mod cert, toate băncile înregistrează în mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci când unii dintre debitori nu-şi onorează obligaţiile. Oricare ar fi însă nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate dacă operaţiunile de creditare sunt organizate şi gestionate cu profesionalism.

Din acest punct de vedere, cea mai importantă funcţie a conducerii băncii este de a controla calitatea portofoliului de credite. Aceasta deoarece slaba calitate a creditelor este principala cauză a falimentelor bancare.

Dispoziţii privind finanţarea persoanelor fizice

Acordarea, garantarea şi derularea creditelor destinate persoanelor fizice se realizează pe bază contractuală, în conformitate cu reglementările interne ale împrumutatorilor, aprobate de organele competente conform prevederilor actelor constitutive, în cazul împrumutatorilor persoane juridice române, şi, respectiv, de organele statutare, în cazul sucursalelor împrumutatorilor persoane juridice străine.

Împrumutatorii desfăşoară activitatea de creditare a persoanelor fizice pe baza reglementărilor proprii validate de Banca Naţională a României - Direcţia Supraveghere. Orice modificare ulterioară a reglementărilor proprii se notifică Băncii Naţionale a României şi devine aplicabilă numai după validarea acesteia de către Direcţia Supraveghere.

Aprecierea capacităţii de rambursare a solicitanţilor de credite

Băncile sunt obligate să limiteze riscul de credit şi să depună toate eforturile pentru a-şi încasa debitorii. În acest scop, vor fi onorate doar solicitările de credit pentru care există premisele rambursării principalului şi plăţii dobânzilor.

În cazul clienţilor persoane fizice, împrumutatorii stabilesc în cadrul reglementărilor interne, în concordanţă cu profilul şi strategia lor de risc, cel puţin următoarele:

a) modalitatea de organizare a activităţii de acordare şi derulare a creditelor destinate persoanelor fizice şi, după caz, condiţiile de garantare pentru fiecare tip de credit;

b) categoriile de clienţi eligibili pentru finanţare;

c) procedura de clasificare a clientelei ţintă pe categorii de risc de nerambursare, fundamentat pe profilul general de risc al împrumutatorului;

d) categoriile de venituri considerate eligibile de către împrumutator, diferenţiat pe categorii de clientelă, precum şi coeficienţii de ajustare aferenţi în funcţie de gradul de certitudine şi de caracterul de permanenţă ale acestora;

e) categoriile de cheltuieli care se deduc din veniturile eligibile în scopul determinării gradului total de îndatorare, incluzând cel puţin cheltuielile de subzistenţă şi angajamentele de plată altele decât cele de natura creditului;

f) nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare, diferenţiat pe categoriile de clientelă şi fundamentarea nivelurilor stabilite; gradul total de îndatorare se determină ca pondere a angajamentelor totale de plată decurgând din credite sau alte finanţări rambursabile în veniturile eligibile din care s-au dedus cheltuielile prevăzute la lit.e);

g) metodologia de reconsiderare periodică a coeficienţilor de ajustare a veniturilor şi nivelurilor maxime admise pentru gradul de îndatorare, în vederea asigurării acurateţei acestora pe o bază continuă.

Riscul de credit

Riscul fundamental care trebuie controlat pentru o bancă, de al cărui control depinde succesul sau insuccesul său, este riscul de credit. Ca o extensie, termenul de credit este comun pentru orice tranzacţie, de orice tip, dar este central pentru o bancă.

Marea majoritate a băncilor au o importantă pondere a veniturilor din creditare şi din plasamente în general, în totalul veniturilor.

În cel mai simplu mod, riscul de credit poate fi definit: riscul ca partenerul de afaceri dintr-o tranzacţie să nu evolueze conform termenilor şi condiţiilor din contractul iniţial, acest fapt cauzând deţinătorului de active pierderi financiare.

Cel mai utilizat exemplu pentru a explica riscul de credit este probabilitatea ca debitorul să nu ramburseze creditul.

Natura expunerii la riscul de credit variază de la activitate la activitate, iar în multe cazuri, între diferitele stadii ale fiecărei activităţi. Pentru unele tranzacţii (un credit de exemplu), întreaga sumă a tranzacţiei, inclusiv dobânda aferentă, reprezintă expunerea la riscul de credit.

Riscul de credit are două componente :

- riscul de bază al clientului (implicit), care este o estimare a probabilităţii ca o pierdere să apară în viitor;

- riscul inerent al produsului vândut de bancă, care este o estimare a pierderii monetare datorită dificultăţilor clientului.

Riscul de client este compus din următoarele riscuri :

- riscul legat de afacerea clientului, evaluat la probabilitatea ca acesta să nu îşi onoreze obligaţiile faţă de bancă;

- riscul de ţară, evaluat la probabilitatea ca toţi sau cea mai mare parte a agenţilor economici dintr-o ţară (inclusiv guvernul respectiv), să nu îşi onoreze obligaţiile internaţionale din aceleaşi motive;

- riscul de transfer, evaluat la probabilitatea ca o ţară să nu poată sau să nu dorească să îndeplinescă serviciul datoriei externe datorită unei perioade de dezechilibru a schimbului valutar;

- riscul de concentrare, care este estimat la probabilitatea de a suporta pierderi din diversificarea neadecvată a portofoliului de credite pe termene, sectoare industriale, regiuni sau număr de clienţi. Un volum semnificativ de credite pentru agenţi economici care activează într-o industrie cu probleme constituie, de exemplu, un risc de concentrare.